Jurnal de festival - Bucuresti 2008

Jurnal de festival – ziua 5: joi 16 octombrie 2008

„Ars longa vita brevis” sta scris pe prospectul orgii de la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, orga recent instalata (2007) in Sala „George Enescu”, de catre constructorul de orgi Ferdinand Stemmer. In sala renovata si ea de curand, orga troneaza ca o adevarata regina a instrumentelor, asa cum este supranumita. Aspectul ei imi aminteste de orga Conservatorului National Superior de Muzica si Dans (CNSMD) din Lyon, unde mergeam adesea la concerte in perioadele in care ma aflam acolo ca bursier. Sa nu va imaginati ca aveam o bursa la CNSMD, ci la CPE (Scoala Superioara de Chimie Fizica si Electronica), dar imi facea mare placere sa frecventez stagiunea muzicala a Conservatorului, a Operei Nationale si a Orchestrei Nationale din Lyon, printre altele.



La Conservatorul lyonez exista trei sali de concert, una dintre ele numindu-se chiar Sala orgii. E un amfiteatru de forma semicilindrica, cu o inclinare foarte pronuntata, si construit integral din lemn. Multe clipe de incantare am petrecut acolo, la concerte de muzica veche sau la recitalurile claselor Departamentului de Muzica Veche. Acolo am ascultat, de exemplu, pentru prima oara lucrari (de Biber) la care basul continuu era realizat pe harpa si orga. Fascinant. Acum constat cu deosebita incantare ca spatiile de concert ale Conservatorului bucurestean incep sa semene cu cele ale universitatilor de muzica din vestul Europei. Si, prin urmare, ca poate fi abordat si un repertoriu pe masura dotarilor.

De fapt, aceasta a fost ideea de la care a pornit conceptia programului denumit Jean-S�bastien – Bach si Barocul francez, sustinut aseara de organistul Dan Racoveanu. E adevarat, francezilor le place sa faca toata numele proprii, indiferent de provenienta, sa sune in limba lor. Bach nu a facut nicicum exceptie, prenumele lui se scriu si se pronunta in franceza precum in titlul programului mai sus mentionat. Dupa cum spunea chiar solistul concertului, gastronomia franceza ne ofera cea mai sugestiva analogie pentru fenomenul care s-a petrecut in premiera, cu ocazia acestui concert. E nevoie nu doar de cele mai sofisticate retete si de cei mai rafinati bucatari pentru a pregati un meniu delicios, ci si de cele mai nimerite ingrediente pentru a gati. La fel si in cazul nostru, orga Conservatorului este cel mai adecvat instrument din Bucuresti pentru a canta pe el lucrari din Barocul francez. Sau aflate sub influenta aristocratica a esteticii promovate de muzica franceza, cum s-a intamplat si in cazul lui Bach, care a preluat combinatii timbrale, stiluri de compozitie, modele ale formelor muzicale, maniere de ornamentatie sau indicatii de miscare si de caracter de la colegii (si prietenii, uneori) lui francezi: Grigny, Lulli, Couperin (cu care intretinea o bogata corespondenta) sau Cl�rambault.



Pe Dan Racoveanu, un fost coleg (mai mare) de facultate, l-am cunoscut cu multi ani in urma, pe cand conducea unul dintre primele ansambluri de muzica baroca infiintate in Romania: Continuo. Azi, cea mai mare parte a colegilor lui de atunci au o cariera stralucita in strainatate (cum e cazul violonistilor Mira Glodeanu si Ion Minoiu), facand parte din formatii de muzica veche mult apreciate in Europa. Si nu era vorba doar de o abordare empirica a repertoriului muzicii vechi: Dan Racoveanu a fost intotdeauna adeptul apropierii de muzica baroca respectand normele si uzantele epocii, in stilul original de interpretare si apeland la instrumente-replici fidele ale celor istorice.

Dar Dan nu se oprea doar la nivelul tehnicalitatilor, el fiind si un fin cunoscator al filosofiei si esteticii baroce, de care s-a simtit intotdeauna fascinat. Imi amintesc cu mare placere de discutiile pe care le aveam cu ani in urma, cu Dan si cu Fernanda, pe acest subiect. Simteam de indata in vocea si in privirea lui acele scantei de pasiune si inflacarare intalnite numai la cei binecuvantati cu energia irezistibila a unei implicari totale. Nu pot sa uit fervoarea cu care isi argumenta pledoariile, afirmand, pe buna dreptate, ca de multe ori Barocul este asociat in mod eronat cu impresia de opulenta, de supraincarcare sau de complicare excesiva, cand, in fapt, pentru cei care fac efortul de a-l patrunde, a-l intelege si a-l iubi, Barocul isi dezvaluie simplitatea cuceritoare, legile armonioase ale proportiilor si simetriilor, esenta sa divina.



Tot Dan este cel care mi-a atras atentia asupra clavicordului istoric aflat in colectiile Muzeului de Istorie din Turnul cu Ceas de la Sighisoara si cel care a condus la fata locului un mester constructor si restaurator german de instrumente istorice, gratie caruia a fost efectuata prima expertiza de specialitate a instrumentului. Daca azi clavicordul Samuel Maetz, construit la Biertan la inceputul secolului al XIX-lea, este in perfecta stare de functionare (prin interventia Fundatiei Mihai Eminescu de la Londra) si are deja la activ patru concerte in trei ani, este si meritul lui Dan, caruia ii raman profund recunoscator.

In mod firesc, preocuparile constante de promotor al culturii baroce l-au condus catre urmatorul pas necesar: infiintarea Societatii Bach Romania, pe care o conduce de aproape 10 ani. Dan si Fernanda au fost cei care, in anul 2000, prin Societatea Bach, au daruit melomanilor bucuresteni primul festival cu adevarat profesionist de muzica baroca, la care au participat ansambluri si solisti de gen de o indiscutabila valoare. Din pacate, editia inaugurala din acel an a ramas si singura. Pana acum.



Dan Racoveanu a activat timp de multi ani ca organist, dirijor de cor si animator al stagiunilor de muzica veche de la Biserica Lutherana din Bucuresti. Impreuna cu corul „Martin Luther” am luat parte, la invitatia lui Dan, la una dintre editiile traditionalelor Intalniri ale corurilor sasesti din Tara Barsei (da, nu va mirati, din perspectiva zonarii evanghelice a tarii, Capitala este o prelungire axonica a Tarii Barsei!), care in acel an (2001) a avut loc la Biserica Sf. Bartolomeu din Brasov, unde, cu acea ocazie, intram pentru prima oara, descoperind fermecat reverberatiile unice ale muzicii corale in acel spatiu deosebit de generos ca acustica si ambianta. Demersurile pentru instalarea la Biserica Lutherana a orgii istorice din comuna Pelisor, judetul Sibiu, au fost demarate prin eforturile lui concentrate, si chiar daca finalizarea lor, din pacate, nu l-au mai gasit pe Dan la pupitrul inaugural, contributia lui este indiscutabila.

Dan Racoveanu a pastrat, datorita formatiei sale initiale exacte, spiritul euclidian, riguros stiintific, peste care a adaugat, prin eruditia impresionanta si perseverenta studiului, eleganta si maiestria unui muzician si profesor de o inalta tinuta. Toate aceste trasaturi care il disting pe Dan in lumea muzicala autohtona au fost usor de identificat si in concertul de aseara, in care l-am revazut si reascultat pe Dan dupa un interval destul de lung de absenta de pe scenele bucurestene. Merg in mod frecvent la evenimentele organizate la Sala „George Enescu” a Conservatorului (la concerte camerale, recitaluri de clasa sau de absolventa si, in special, la decernarea bursei „Iolanda Marculescu” de catre soprana Georgeta Stoleriu) si sunt obisnuit sa vad doar o mana de spectatori risipiti prin sala. De data aceasta, insa, aparitia lui Dan a atras cu o forta magnetica un public incredibil de numeros in raport cu capacitatea salii, alcatuit, imbucurator, din reprezentanti ai tuturor generatiilor. Si aceasta, in conditiile in care simultan, in sala Auditorium, la mai putin de 200 de metri, avea loc un concert (Codex Caioni, cu ansamblul XVIII-21) din stagiunea de muzica veche organizata de Institutul Francez.



M-am asezat undeva la balcon, alaturi de o mai veche cunostinta de-a mea, Valentina Baintan (a participat la Festivalul de Arta Medievala de la Sighisoara 2000, care in acel an l-a omagiat pe Bach prin 7 concerte), care acum conduce cu pricepere echipa de filmare TVR. Fotografii si-au facut datoria si de data aceasta, Andrei fiind cel pe care l-am remarcat cautandu-si cele mai diverse unghiuri si cele mai dificile pozitii de incadrare. Veti aprecia cu siguranta imaginile surprinse in galeria foto alaturata impresiilor de fata. De altfel, inchei aici, fara bisuri (asa cum a procedat Dan) si fara P.S.-uri multiple (cum mi-a fost naravul pana acum), grabindu-ma spre urmatorul concert.

Autor: Radu Radescu
Foto: Andrei Canache


______
Autor: Radu Radescu

pagina urmatoare »