Festivalul de Muzica Veche Bucuresti 2009

Fila 2 – duminica 18 octombrie

Motto
„O buna interpretare inseamna abilitatea de a face sa se auda bine, atat prin voce cat si cantand la instrument, ideile muzicale in substanta si efectul lor. Printr-o interpretare diversificata, desi foarte similare, ideile muzicale pot fi atat de diferite pentru ureche incat cineva ar putea crede ca sunt cu adevarat aceeasi idee. Ceea ce conteaza este a canta pentru suflet, nu ca o pasare dresata.” (Carl Philipp Emanuel Bach)
„Fiecare cuplu danseaza fata in fata, fara sa faca mai mult de trei pasi, acompaniind muzica cu atitudini cum nu se poate mai lascive. Barbatul face trimitere ostentativa la dragostea incununata cu succes a parteneri, la consimtamant si placere.” (Casanova)
„Love and hate, what a beautiful combination!” (Andy Bell)

„Folie d’Espagne” – spectacol de muzica si dans baroc. Acesta a fost numele atribuit spectacolului de duminica seara. In plus, mai aveam la dispozitie o serie intreaga de informatii despre artistii performeri, compozitori, lucrari, originea dansurilor si estetica vremii, toate dintr-un caiet program bilingv extrem de laborios si bine documentat, in special in ceea ce priveste spectacolul in cauza (care ocupa nu mai putin de 15 din cele 40 de pagini ale brosurii). Mai stiam, asemeni celor care le-au urmarit in ultimii ani la Miercurea Ciuc si Bucuresti, cum arata spectacolele de dans in care apare Mary Collins. Aici, alaturi de partenerul sau stabil de pe scena, Steven Player („My other half”, asa cum singura declara in urma cu un an). Trebuie amintite indeosebi productiile „Panoramic transilvan” (2006), „The Fairy Queen” (2007) si „La Rappresentatione di Anima et di Corpo” (2008), create in premiera pentru Festivalul de Muzica Veche de la Miercurea Ciuc, la care Mary Collins a semnat, in egala masura, conceptia artistica, regia si coregrafia, plus interpretarea rolurilor solistice in sectiunea de dans. Asadar, pentru cei familiarizati deja cu aceste spectacole, asteptarile erau mari. Poate un pic prea mari. In sensul ca in spectacolul de la Sala Dalles nu a mai existat un schelet dramatic, in jurul caruia sa se construiasca momentele coregrafice. Desigur ca multitudinea dansurilor de epoca, in coregrafii originale ale perioadei, a fost subsumata ideii exprimate in titlul spectacolului, dar acestea nu au mai beneficiat de un suport literar, care sa confere productiei anvergura celor mentionate mai sus. Poate ca persistenta in memorie a atmosferei spectacolelor Teatrului Levant, asociat direct acestui spatiu de joc (vezi fila anterioara a jurnalului) m-a determinat sa imi imaginez ca voi asista la o reprezentatie complexa, la un teatru muzical de miscare. Mea culpa.



Mary Collins a mai fost prezenta in festivalul bucurestean, la prima lui editie, cu un alt spectacol de muzica si dans baroc, la vremea aceea programat in sala Auditorium a Muzeului National de Arta al Romaniei. Locatie excelenta pentru un astfel de spectacol, dar, din motive care imi scapa si acum, neonorata cu prezenta de catre public. Aseara, in schimb, spectatorii, la fel ca in seara inaugurala, au venit in numar mare, dar s-a constatat ca Sala Dalles, cu o dispunere improprie a spatiului de joc si a spectatorilor, a oferit conditii nu tocmai bune de vizionare.

Sala nu detine o scena propriu-zisa, cu o inaltare suficienta, si nici nu e construita in panta, pentru a asigura vizibilitatea dinspre randurile de scaune din spate. Ea este, asa cum am mai spus-o, o sala de expozitii. Pe vremea Teatrului Levant, spectatorii erau asezati pe gradene cu o inclinare semnificativa. Din moment ce aceste amenajari nu au fost disponibile, ma intreb de ce oare organizatorii nu au preferat totusi aceeasi sala Auditorium din urma cu trei ani, avand in vedere ca este una din locatiile obtinute deja pentru editia de anul acesta a festivalului (ne vom reintalni acolo in seara de inchidere).

Poate din cauza insuccesului de casa de data trecuta? Nu cred ca cineva din echipa a gandit in felul acesta. Cert este ca, la spectacolul de aseara, celor care nu au beneficiat de o pozitie in primul rand de scaune (cu oarecare bunavointa, si in cel de-al doilea) le-a venit destul de dificil sa urmareasca pasii de dans. Se stie ca in dansul baroc, pe langa usoarele miscari ale bratelor (exista o intreaga stiinta a gesticii baroce), esential este lucrul cu picioarele, in special pasii executati din genunchi si din glezne, trunchiul fiind mentinut intr-o pozitie verticala, relativ rigida. Iar atunci cand este vorba de un personaj feminin, cu o crinolina sau o rochie pana la podea, daca nu urmaresti la lucru pantofii, nu prea reusesti sa prinzi mare lucru din inlantuirea pasilor de dans. Celor din spate, daca nu se ridicau sa priveasca din picioare, nu le ramanea decat sa urmareasca expresiile fetei si sa decodeze mesajul fiecarui dans dupa costum si mimica.



O data ajunsi aici, e cazul sa mentionam costumele de epoca, pregatite de artisti in concordanta cu caracterul fiecarui dans in parte (cei doi parteneri au schimbat trei randuri de costume). De altfel, cei care au mai asistat la aparitiile lui Mary Collins in Romania, rochiile si accesoriile purtate le erau deja cunoscute. Dar trebuie spus ca, pentru unitatea vizuala a spectacolului, si muzicienii au fost imbracati in costume de epoca, ceea de nu se intampla intotdeauna. Se stie ca de multe ori croiurile pretentioase ale hainelor concepute pe alte criterii decat cele ale libertatii de miscare ii incomodeaza pe muzicieni in timpul executiei. Nu a fost cazul aici. Intreaga garderoba a fost pregatita cu bun gust si consecventa. Desigur, cele mai spectaculoase costume, completate cu accesorii cu rol bine stabilit (palarii, evantaie, instrumente muzicale), au fost cele ale protagonistilor momentelor de dans. Fiecare dintre cele patru reprize coregrafice a fost gandita astfel incat nu doar prin miscari, ci si prin vestimentatie, atitudine, mimica, gesturi si comportament, sa creioneze personaje cu caracter distinct, de la tarani degajati si jucausi la aristocrati scrobiti si batosi. Dar toate aceste momente de dans au avut o trasatura comuna: permanenta rivalitate dintre partenerii unui cuplu erotic. Tensiunea a fost creata printr-o mare bogatie de mijloace de expresie, sugerand antagonismele amoroase: confruntarea, competitia, replicile taioase alternante, datul cu tifla, incarcatura sexuala subinteleasa sau explicita etc. A cock and bull story, cum ar spune mucalitul Tristram Shandy, dar si perversul Will Self.



Desigur ca suportul muzical a fost esential nu numai pentru marcarea distincta a ritmurilor de dans, ci si pentru crearea atmosferei specifice fiecarei reprize coregrafice. Piesele minutios alese au gravitat in sfera numeroaselor variante si variatiuni ale dansului de origine iberica „La Folia”, care au circulat in perioada Barocului in mai toata Europa, din Franta pana in Italia si din Anglia pana in Transilvania, ca niste veritabile slagare dansante ale epocii. Partea leului a revenit celor doua clavecine, care au avut de „prestat” mai tot timpul, separat, alternativ sau impreuna.

Raluca Enea si Irina Nastase au avut fiecare si momente solistice, gustate atat de publicul fermecat de consistenta sonoritatilor pasionale ale „Foliei”, cat si de dansatorii care au avut astfel ragazul sa se odihneasca si sa-si schimbe tinuta pentru segmentul urmator. Oboista Maria Petrescu, o indragostita de muzica veche (cu placuta surprindere am descoperit-o si in postura de project manager al festivalului), gambistul Istv�n Csata (o revelatie a ultimului sezon muzical de gen) si violonista Melinda B�res (o maestra a arcusului baroc cu un debut promitator ca percutionista) au conturat, cu discretie si masura, sonoritatea de ansamblu robusta si temperamentala a spectacolului. O folie, nu alta!



Foto – Alisa Tarciniu


______
Autor: Radu Radescu

pagina urmatoare »