Festivalul de Muzica Veche Miercurea Ciuc 2010

La concertul de la ora 18.00 i-am recunoscut pe cativa dintre cei care s-au „produs” vocal in terasa cu o noapte inainte: erau instrumentisti care fac parte din ansamblul Musica Profana de la Budapesta, programat sa sustina un recital de muzica din Renasterea spaniola. Greu de crezut, dar am putut constata cu surprindere ca erau intr-o forma de scena buna spre foarte buna, ceea ce mi-a zdruncinat din temelii prejudecatile legate de consecintele fenomenului cunoscut in limba engleza drept hungover (nu cunosc echivalentul spaniol al acestui termen, dar stiu exact pe cine as putea intreba). Trioul format din viola da gamba, contrabas si percutie a actionat cu multa verva si implicare, in maniera sectiei ritmice a unui big-band de jazz, inclusiv lejeritatea de a lasa sa se vada trairea cu tot corpul a muzicii produse. Chiar si solourile de tobe au avut aerul unui gig dintr-un club de specialitate. Vioara si flautul drept au completat, alaturi de clavecin si orga, formula instrumentala pe versantul feminin al echipei, fiecare avand parte de momente de prim-plan, alaturi de vocea sopranei-claveciniste Judit Andrejszki. Poate ca mi-as fi dorit ca flautul sa sune ceva mai pregnant si mai curajos, beneficiind in economia de ansamblu de unele dintre cele mai ofertante partituri, dar ramanand undeva mai in spate in ierarhia planurilor sonore ale formatiei.

 

Dar ceea ce a fost cu adevarat deranjant a venit din alta parte. Nu am priceput deloc de ce s-a optat pentru solutia de a folosi in locul orgii pozitiv o claviatura electronica. Pe deasupra, era de culoare alba, iesind prea mult in evidenta nu numai sub aspect sonor, ci si vizual. De cativa ani buni festivalul si-a facut un titlu de onoare din a invita exclusiv formatii care canta pe instrumente originale sau pe replici fidele ale unor instrumente de epoca, dar si din a respecta in interpretarea muzicii vechi normele stilistice ale autenticitatii si conformitatii istorice. Ce cauta atunci un keyboard pe scena si de ce a fost inclusa in program in aceste conditii chiar si o piesa solo de orga? Pe de alta parte, soprana nu a fost, din pacate, intr-o dispozitie vocala tocmai buna, ceea ce a afectat vizibil calitatea interpretarii. Poate ca aceasta situatie ar fi putut fi evitata, daca solista nu ar fi comis imprudenta, cu o seara inaintea concertului, de a se lasa furata de ambianta amicala din terasa, unde s-a expus prin cateva pasaje vocale unei umiditati ridicate, la temperatura de doar 12 grade. Cu toate acestea, experienta acumulata si tehnica bine stapanita au ajutat-o sa depaseasca momentele dificile, impresionand nu numai prin cunoasterea pe dinafara a partiturilor, ci si prin exuberanta cu care a atacat piesele de caracter.

Seara s-a incheiat cu unul dintre momentele cele mai asteptate, dar si cel mai indelung pregatite ale festivalului: concertul Orchestrei Baroce a Festivalului. Proiectul are o lunga traditie, reunind in fiecare an pentru (ce pacat!) doar o singura reprezentatie fortele instrumentale care graviteaza in jurul nucleului muzicienilor din Miercurea Ciuc (studenti si absolventi de conservator, membri ai unor orchestre filarmonice si ansambluri din Transilvania, dar si muzicieni stabiliti in strainatate si aflati in vacanta pret de o vara). Deja de cinci editii, directorul artistic al acestei orchestre „ad-hoc” (asa cum este numita in programul de sala) este violonista Ulrike Titze din Dresda, care anul acesta a aruncat o provocare pe cat de dificil de realizat, pe atat de interesanta in contextul unui festival de profil: constituirea in premiera a unei orchestre baroce, care sa cante numai pe instrumente de epoca. Versiuni baroce de viori si oboi s-au mai auzit in festival, la fel si cate un arcus baroc sau un set de coarde de mat, dar intentia de a aduce consecventa stilistica prin instrumentar autentic este de salutat ca o premiera de cel mai bun augur.

 

Desigur ca in aceste conditii muzicienii convocati in proiect nu au provenit doar dintr-o arie geografica relativ restransa, asa cum se intampla pana acum. si de data acesta contributia artistilor ciucani a fost esentiala (membrii Orchestrei de Camera Ciuc si ai ansamblului local Codex regasindu-se aproape in totalitate in compartimentele orchestrei), dar s-a apelat si la o serie de alti instrumentisti valorosi cu practica importanta intr-ale interpretarii baroce: violonistii bucuresteni Mihail Ghiga si Mircea Ionescu (din ansamblul Collegio Stravagante), violonistii timisoreni Diana si Codrin Emandi (din ansamblul La Follia), gambistii Istv�n Csata, Csaba Dim�n si Szil�rd Chereji (ultimii doi rezidenti in Germania si convertiti acum catre contrabas, respectiv, violone), arhilautistul budapestan Istv�n Konya (unul dintre dascalii cursurilor de muzica veche), oboistii Maria Petrescu (Bucuresti) si S�ndor G�ti (Oradea), clavecinistul Paul Cristian (Brasov) etc. Lucrarile la care s-a oprit selectia din anul acesta vin sa sublinieze influentele reciproce dintre muzica germana si cea italiana din perioada Barocului. Asa cum Veracini a activat la Dresda, si Heinichen a calatorit la Roma si Venetia, iar Bach s-a indragostit de instrumentul al carui nume poarta rezonante mediteraneene: oboe d’amore. Solistii pieselor din program au fost, pe rand, oboistii Maria Petrescu, S�ndor G�ti, Guido Titze (aducand din Dresda lui Bach rigoarea stilului saxon), violonistii de mare virtuozitate Ulrike Titze si Mihail Ghiga, iar mai apoi flautistii Ign�c Filip si �va M�ln�si (protagonisti in doua lucrari consecutive). Menuetul lui Bach din finalul programului, dar si cele doua bisuri oferite publicului, i-au reunit pe toti muzicienii orchestrei, care au beneficiat din plin de acustica generoasa a recent inauguratei Biserici romano-catolice „Sfantul Augustin”. O seara incheiata admirabil, de la care atat muzicienii cat si spectatorii au plecat destinsi si multumiti, cu speranta ca in anul viitor aceasta aventura baroca de mari dimensiuni a festivalului se va face auzita si in alte centre muzicale din tara.