Carpathian Aventure - poveste de pe podium

Incepe o coborare de vreo 25 de km spre Runcu. Datorita antecedentelor recente raman la coada colectivului. Imi e frica sa nu cad sa ma lovesc si sa abandoneze echipa din cauza mea. Stiam ca la coborare sunt veriga slaba. Asta e. Am doar cateva luni de mountainbike.

Cata ramane cu mine in spate. Imi dau saua un pic mai jos, imi corectez pozitia pe bike si incet, incet imi recapat increderea. Mergem destul de repede. Drumul e in stare buna. Se intuneca. Mai mergem un pic asa mai mult pe bajbaite pana ne oprim sa scoatem frontalele. Regret ca nu mi-am luat  frontala de la petzl duo belt(am lasat-o la corturi) si am optat pt. tikka ca e mai usoara. Din cand in cand le comunic coechipierilor cati km. am parcurs.

Pana acuma totul merge ca pe roate (si la propriu, ci si la figurat :). Trecem de o echipa de incepatori si in curand intram in Cheile Sohodolului. Faine chei, pacat ca e noapte si nu vedem mare lucru. De o parte si de alta a drumului sunt masini parcate si lumea asculta manele si invarte la frigari. Pe asfalt  mersul cu biku devine o placere. Ajungem la primul punct de control de la tura de bike situat la intrarea in satul Runcu. Stampilam foaia si cerem informatii despre echipele din fata. Stam bine, motiv pentru care ne urcam pe bikuri si la vale. Tocmai cand pedalam mai cu spor si treceam de o intersectie  suntem strigati de un localnic care ne anunta ca pe partea cealalta e mai rapid drumul si ca pe acolo au trecut si alte echipe. Ii multumim si o luam si noi dupa ceilalti.

Cum lumea mai statea pe la porti nu ne sfiam sa dam binete si sa intrebam daca asta e drumul spre Baltisoara, dar spre Baltana. Ne interesam de drumul Namtului si suntem indrumati de localnicii prietenosi. Mai trecem de o echipa de incepatori. Furtuna se apropie tot mai mult. Fulgerele si tunetele se intetesc si sunt tot mai aproape. Codul portocaliu e gata sa se dezlantuie. Aflasem de la un satean ca la 18 km s-ar afla o unitate militara. Speram sa ajungem acolo sa ne adapostim de ploaie. Dar la deal kilometri nu se mai inghesuie sa treaca asa de repede. Facem vreo 3 km. si ploaia devine iminenta.



Mergeam in fata si cautam un adapost cat de cat. Ne aflam la iesirea din sat si luminile pe la case erau stinse. E in jur de ora 23. Nu-mi vine sa cred ce adapost vad la 30 de metri. E vorba de o ciutura prevazuta cu masa si bancuta si totul e acoperit si ingradit. Deschidem portita si intram cu tot cu biciclete. Scot o galeata de apa si ne punem sa mancam. Ploaia se dezlantuie. Parca s-a rupt cerul si apa se revarsa. Ii da cu galeata. Ce bine ca suntem la adapost. Punem ceva haine pe noi ca incepusem sa tremuram. Trec pe langa noi vreo 2 echipe, cred ca de incepatori, uzi leoarca. Ploua intruna. Incepem sa motaim. Cata se urca si se face covrig pe capacul fantanii, iar eu cu Dana si Florin ne inghesuim pe o bancuta incalzindu-ne cat de cat. Adormim.

Din cand in cand ma trezesc si privesc fulegerele si ploaia care nu se mai opreste. Pe la ora 2.30 parca s-a mai domolit. Dupa o surta sedinta hotaram ca nu are rost sa mai asteptam. Stiam ca a doua zi o sa ploua intruna(primeam zilnic mesaj cu starea vremii de la prietenul nostru Cristi Fluieraru). Si cu pauza asta parea ca s-a cam dus si avantajul nostru. Asa ca deschid hotarat poarta, imi iau biku si ma avant in ploaie urmat de restul echipei. Nu vad decat la vreo 2 metri. Parca incepe sa ploua si mai tare. NU conteaza.



E frig si faptul ca pedalez imi mentine confortul termic. Iesim de tot din sat si tot urcam. Din cand in cand fulgera si atunci vedem pt. o secunda cum coteste drumul. Kilometrii trec greu. Pedalam in ploaie. La un moment dat ne intalnim cu o echipa de incepatori care se intorcea. Ratacisera drumul si se cam saturasera de ploaie. Noi continuam. Nu avem ce face. Din cand in cand  parca ploaia se mai opreste, dar asta doar pentru 5 min. Apoi parca se porneste si cu mai mare furie. Vorba ceea ?Ne mai lasa 5 min. iar ne prinde iar ne Fu-..?. Mai impimgem la biciclete dar nu e bine ca ne prinde frigul si incepem sa tremuram. Asa ca ne urcam iar pe ele si dam la pedale. Ma tot uit la kilometraj. Abia trec sutele de metri si cand mai faceam un km strigam bucuros la echipa. Serpetine, padure, pietre ude, apa care siroieste pe marginea drumului, ploia care cade intruna - cam asta e scenariu pentru cateva ore. La un moment dat incepem sa coboram si trecem pe langa niste cladiri. Si surpriza! La 20 de metri se vad 4 biciclisti cu frontale care imping bikurile la deal pe un drumeag forestier care se desprinde din cel principal pe care erai imbiat sa continui.

Aflam de la ei ca au ratacit un pic drumul si acuma sunt convinsi ca pe unde o iau ei e drumul bun. Hotaram sa ne adapostim un pic la o cosmelie de constructie ce se afla in curtea unitatii militare. Consultam si noi harta si ne dam seama ca cei dinaintea noastra aveau dreptate. Aveam sa aflam la sfarsitul turei ca a fost vorba de echipa Grind si ca ei balaurisera timp de 4 ore. Ce aproape am fost de ei( 20 de metri) si nu stiam ca sunt cei de pe primul loc. Am aflat ca tot in acest loc si cei de la Diamir au gresit. Mancam cate ceva; se mai schimba ceva haine.

Ma ia somnu cu toate ca incepusem sa tremur. Nu e bine. Ii tot grabesc pe ceilalti sa o luam din loc. Iesim din unitatea militara si incepem sa impingem la bicicleta. Ploaia s-a oprit, dar in departare sunt fulgere la greu. Mai dam la pedale, mai impingem la bike, si avansam. Mai e un pic si se crapa de ziua. Suntem rupti de oboseala. Mergem sa nu adormim. Acuma ne deplasam pe niste drumuri forestiere pe curba de nivel, ba chiar coboram un pic. Se pune ceata si nu mai vad nimic cu toate ca am frontala. Ne hotaram sa le stingem si parca se vede cate ceva. Strabatem cateva sute de metri si iata ca se vede o luminita.


______
Autor: Lucian Marculescu

pagina urmatoare »