Jurnal de festival - Bucuresti 2008

Jurnal de festival – ziua 7: sambata 18 octombrie 2008

Cand Radu nu-i acasa, joaca soarecii pe masa. El a zis initial de un domn Calin care va tine cronica, dar pe Calin nu l-am vazut sambata si in sinea mea crestea o idee diabolica. Vedeam cum locul pecetluit cu foaia cu rezervat, nu se mai ocupa si mi-am spus ca acesta va fi momentul in care pot scrie despre Trei Parale. Bineinteles, nimic nu-l scutea pe Calin sa fie asezat undeva in sala arhiplina, a palatului neogotic. Cand imi ziceam ca sala e plina, mai erau cel putin 20 de minute pana la 19 fix, cand era programat concertul, deci va dati seama ce a fost la concert.

Lelita Saftita,
Auzi neiculita!
Dar daca auzi,
De ce nu-mi raspunzi?



De ce credeti totusi ca asteptam cu atata nerabdare sa scriu despre ei? Nu ca sa-mi etalez pseudo-talentele de cronicar ci pentru ca cei de la Trei Parale imi sunt dragi. Profit de faptul ca mai e ceva pana cand "va incepe" concertul si va povestesc despre prima mea intalnire cu ei.

Colindam (singur) centrul cultural al Bucurestiului intr-una din acele seri, stiti voi, cand pur si simplu ai nevoie de ceva bun. Ai nevoie de o portie buna de cultura, de un concert bun si de oameni buni. M-am dus asadar la primul sediu pe care mi-l imaginam; Laptaria lui Enache. Cu o cafea (sau o bere, nu mai stiu) m-am asezat tacticos la o pipa si am inceput sa rasfoiesc o revista de evenimente. Dau peste Trei Parale – concert de muzica veche romaneasca. Hopa... Ce-i asta? Muzica v-e-c-h-e. Trei Parale. Instantaneu m-am transpus in alte vremuri. Ma indrept catre Curtea Sticlarilor, in a carei incinta se desfasura o activitate ce rezona cu ambivalenta din mine, descrisa mai devreme. S-a facut ora 19 si ma duc la concert, unde observ cu uimire ca eram singurul spectator (impreuna cu barmanii si doi-trei prieteni de-ai formatiei). De atunci am ramas foarte bun prieten cu cei patru artisti din Trei Parale si le-am observat cu mult drag evolutia.

Ca e mult de-aseara,
De cand sezi pe-afara.
Poarta-nconjurand
Si tot asteptand!



Lumea din public inca misuna... si printr-o intercalare cu zgomotul provocat de inghesuiala din sala incepe pe neasteptate geamparaua. Intotdeauna remarc la piesa asta, macinatul cobzei ritmice, care te dezmeticeste si te capteaza si te salveaza imediat de o prejudecata... cum ca Trei Parale ar avea ceva in comun cu termenul de muzica populara. Ambele cobze, alaturi de ritm si melodie, ne dau o percutie marunta, provenita din loviturile penelor. Opus fata de ciupituri si cobze, se aude cu reverb sunetul tobei din piele. Apreciez vorbele lui Florin dintre piese, despre muzica lor, despre proiect, despre Bazar. Dupa "Geampara", urmeaza "Lume, lume", o piesa care va confirma (in cazul in care v-ati pierdut) pozitia generala la un concert Trei Parale: undeva intre Rasarit si Apus, pe niste taramuri de unde ies la iveala dorul, umorul, traditiile, miturile.

Vremea vremuieste,
Camasa-mi raceste!
Luna s-a ascuns,
Ploaia m-a ajuns!



„Bat-o sfantul de lupoaie, ma mananca ca pe-o oaie, fara sa ma mai jupoaie” – nu am putut sa ma abtin sa nu expun un rand din urmatoarea piesa preluata din lucrarile lui Anton Pann. Din nou, in aceasta interpretare iese la iveala umorul rafinat si arhaic ce mascheaza delicat, iubiri, tablouri, doruri.

Stresioara-mi pica,
Giubelusa-mi strica!
Nu mi-e de giubea,
Ca de fermenea!



Daca ne gandim la Bazar, nu putem vorbi despre acest proiect sau de mahalale, daca nu ascultam "Chiftilareasa", piesa ce a urmat in repertoriul de sambata seara. De data aceasta, fara prea multa dragoste si traditie, canta un domn plin de el, despre bautura, despre o mandra ce-i face ochi frumosi, o mandra chiftilareasa in strada Cismigiu.

Trecem din nou pe langa atmosfera Anton Pann, cu piesele „Tulpina Draga”, „Nu ma pedepsi stapana”, „Lelita Saftita” si „Bordeias, bordei, bordei”... ametitoare, apasatoare, de factura bizantina, boieresti, frumoase, calde. De asemenea, nu au fost ignorate culturile comunitatilor contopite in acest proiect, evreiesti si tiganesti si am putut asculta astfel unul din cele mai frumoase cantece evreiesti din repertoriul formatiei.

Ca intaia data
Azi e imbracata
Si de nu ma crezi,
Deschide s-o vezi!

Cei patru tineri oraseni au fost mai mult decat incantatori, prin muzica adusa de ei, prin munca lor de documentare, prin instrumentele vechi si nu in ultimul rand prin atmosfera pe care au creat-o in acea seara.



Daca in acea dimineata, in curtea Palatului Sutu, era un targ de colectionari si in interiorul cladirii era un concert Trei Parale... si daca ne gandim ca acest ansamblu de conac boieresc, targ si muzica se afla situat unde odinioara se aflau turnul si mahalaua Coltei si zidurile cetatii Bucurestiului, putem lejer sa uitam pentru putin timp de tumultul orasului, de blocuri, de parcari.

Du-te, du-te, neica,
Du-te de te culca!
Nu mai sta in drum
Ca nu poci acum!

Autor: George Kudor
Foto: Matei Buta


______
Autor: Radu Radescu

pagina urmatoare »