Seria evenimentelor dedicate zilei nationale a romanilor va fi deschisa de o defilare a celor mai reprezentative fanfare traditionale romanesti. Incepand cu ora 12.00, pe traseul Piata Unirii - strada Nicolae Balcescu, Piata Mare, Piata Mica, strada Mitropoliei, Parcul Astra va avea loc o defilare a fanfarelor si mici recitaluri sustinute de acestea in Piata Mare si Parcul Astra.
La spectacol vor participa: Fanfara 10 Prajini (jud. Iasi), Fanfara Calafindesti (jud. Suceava), Fanfara Cugir (jud. Alba), Fanfara Racova-Conachi (jud. Vaslui), Fanfara Chetris (jud. Iasi), Fanfara Bania (jud. Caraa-Severin) si Fanfara Ghelari (jud. Cluj). Orchestra de camera "Virtuozii din Bucuresti" va sustine la Sala Oglinzilor a F.D.G.R, la ora 17.00, un concert extraordinar intitulat "Cinci secole de muzica germana in Transilvania".
Orchestra s-a constituit in 1988 din initiativa dirijorului Horia Andreescu. Ea este alcătuita din muzicieni de elita ai Filarmonicii "George Enescu", ai Orchestrei Radiodifuziunii Romane si de la Universitatea de Muzica din Bucuresti. Dupa 1990 "Virtuozii din Bucuresti" au devenit prima orchestra particulara si una din primele de acest gen din estul Europei. Repertoriul orchestrei cuprinde o larga paleta stilistica din sec. al XVI-lea si pana la muzica din zilele noastre, dar repertoriul de baza ramane cel clasic, cu accente asupra creatiei lui Joseph Haydn si a compozitorilor germani din Transilvania.
Ramanand in sfera muzicii clasice, organizatorii au pregatit iubitorilor acestui gen, un concert festiv extraordinar al Filarmonici de Stat din Sibiu, Corul Filarmonicii Transilvania din Cluj, pianistului Valentin Gheorghiu, sub bagheta lui Meir Minsky. Concertul va fi gazduit de Sala Thalia cu incepere de la ora 19.00.
Tot in cadrul evenimentului dedicat Zilei Nationale a Romaniei, in Piata Mare, incepand cu ora 19.30 va avea loc un concert extraordinar de muzica populara sustinut de Orchestra Populara a Radiodifuziunii Romane, Ansamblul Cindrelul-Junii Sibiului si o serie de solisti indragiti, Veta Biris, Sava Negrean Brudascu, Daniela Condurache, Lia Maria Bologa si altii. Ceremonialul de inchidere a manifestarilor de 1 decembrie va fi asigurat de Fanfara Garnizoanei Romane, urmat de o retragere cu torte si un spectacol pirotehnic.
|