Coalitia pentru Mediu din Romania (CMR) solicita, printr-o scrisoare deschisa adresata Ministrului Mediului si Padurilor, doamna Rovana Plumb, oprirea imediata a lucrarilor de constructie a microhidrocentralelor din Muntii Fagaras si mobilizarea rapida a instituţiilor de control si reglementare in vederea clarificarii modului de avizare si operare a acestor lucrari.
Lucrarile de constructie a microhidrocentralelor (MCH) pe mai multe rauri de munte din Masivul Fagaras, judeţul Arges (Buda, Capra si Otic), intr-o zona ce face parte din aria de interes comunitar Sit Natura 2000, au un impact deosebit de negativ asupra mediului si incalca legislatia in vigoare, fapte semnalate Ministerului inca de la inceputul lunii noiembrie 2011 de organizaţiile membre ale Coaliţiei pentru Mediu din Romania, alaturi de mai multe organizaţii de pescari si alte cateva mii de cetaţeni. Abuzurile de mediu propagate pe raurile din Masivul Fagaras includ albii de rau distruse in totalitate de excavatoare, zone defrisate si debite de apa semnificativ diminuate.
In prezent, lucrarile de captare si modificare a cursurilor raurilor continua nestingherite, sfidand legea si distrugand ireversibil printre puţinele zone ramase neatinse in Romania. Intr-un reportaj realizat de TVR2 si popularizat in mediul online se pot vedea interventiile firmelor de constructii si distrugerile suferite de rauri, imaginile fiind din luna in curs – august 2012.
Coalitia pentru Mediu din Romania solicita Ministerului Mediului si Padurilor suspendarea actelor neconforme legislatiei in vigoare ce au fost emise abuziv si post factum pentru a facilita demararea proiectelor de constructie a microhidrocentralelor, readucerea raurilor la starea initiala si instituirea imediata a unui moratoriu pentru demararea unor proiecte similare pe apele de munte din Romania, printre altele.
In lipsa unei intervenţii rapide, exista riscul afectarii iremediabile a tuturor cursurilor de apa si ale ecositemelor aferente din Masivul Fagaras. Totodata, exista riscul crearii unui precedent extrem de periculos, avand in vedere ca lucrari similare se pregatesc pe majoritatea raurilor de munte din Romania.
|
| |
| | Sorin27|08|12 Am urmarit acest reportaj pe TVR HD acum cateva luni si am facut o pettitie in nume personal catre PNL, atunci in opoziotie si mi s-a promis ca vor intreprinde toate demersurile pentru a stopa aceste lucrari. Ce ma ingrijoreaza mai tare este ca nimeni nu a comentat in nici u8n fel acest articol. atitudinea civica="0" | |
| |
|