Yes, Garana can!

Candva a fost sambata, cu soare bland, cer impresionist, privelisti limpezi intinsul umed de la Trei Ape just right pentru inotatori si inotatoare & nefiltrata Sara de Valiug marea vedeta a unei zile cum doar Semenicu' stie sa produca.

 

Dupa ce noaptea si-a depasit miezul, mercurul a luat-o la vale ca un schior din varful Cupei Mondiala si Garana ameninta sa-si puna la treaba juna partie de schi in creierii lui iulie. Garana Jazz Festival 2015, a doua editie lipsita de ploaie din ultima decada, a pus in palmele celor 25.000 de spectatori (impartit la 4 nopti de spectacol, fiecare de cate 7 ore) tuici, vinuri fierte, ceaiuri, single malt-uri, manusi, paturi, iubite, vise, orishice putea deschide razboi aerului siberian.




La 2 ceasuri pe cadran si 5 grade in termometre, un barbat inalt, melanj de Denzel (alura), Barack (zambet) si Morgan (timbru recitativ) a intrat pe scena. Stanley Clarke s-a prezentat la startul unuia dintre cele mai explozive momente din istoria de 19 ani a jazz-ului catarat acolo where only the eagles dare. La aproape doua ore distanta, Clarke si ai lui (Gochiashvili la pian & keys, Mitchell la tobe, Cohan la keyboard) dimpreuna cu multimea facand unghi drept cu bustenii pe care paturile zaceau abandonate repetau intru fericire:

If you hear any noise
It's just me and the boys
Hittin' it!

 
 
 

Stanley Clarke (the bass, the man & the Quartet)
Beka Gochiashvili (the keys)
Brady Cohan (the keyboard)

A fost momentul de maxim al recitalului unui muzicant ce, dincolo de ale sale fermecatoare versiuni de bass, a stiut sa presteze cel mai bine la coardele sensibile ale unei multumi care asteptase febrila indelung pregatitul climax. Caci Garana 19, ca un festival ce se respecta, gazduit de un sat de nemti (in versiunea pemi), cu un public care stie sa trateze cum se cuvine plagiatul, a crescut Pas cu Pas.

A fost, mai intai, joi, cu:

• deschiderea corecta a celor de la Nighthawks
  
• sunetul curat pana la apretare al italienilor de la Enzo Favata Quartet, o bucurie lina, ca aceea pe care ti-o ofera revederea unui vechi prieten, asa cum clasicul jazz de (soprano sax), pian, bass si percutie, stie sa fie
• urmat  de frazele ample, cutreierand muntii, cerurile si adancurile, ale hiper-talentatului Tigran Hamasyan conducand Trio-ul omonim

Tigran Hamasyan Trio

S-a intamplat, apoi vineri, cu:

• iuresul cubanez pe baza de pian, bass electric si dubla percutie (Gonzalo Rubalcaba - Volcan Projekt pe numele de scena)
  
• incantatorul suflator Alex Simu, in costum de Sherlock Holmes (esarfa included) prestand, la conducerea Arifa (cvartetul revelatie al editiei), cand exuberante portiuni folclorice, cand seducatoare portiuni tihnite
• marea intalnire dintre vioara lui Adam Baldych si pianul lui Pawel Kazcmarczyk, prilejul unor solo-uri delirante pasate in chip genial de la unul la altul, lasand, cand si cand, locul unor explozii de vitalitate si energie en deux
• lirica din acustica lui Ralph Towner (75 de ani americani) & electrica lui Wolfgang Muthspiel (50 de ani austrieci), coardele primeia ciupind cald-obraznic aerul infrigurat, a doua pasind ca o pisica peste catifeaua intinsa asupra clapelor unui, sa-i spunem, pian imaginar
• sunetul de Phoenix macedonean al lui Vlatko Stefanovski Trio, vedete ale TV-ului iugoslav din epoca trecuta, pe cand ora exacta a Banatului se dadea mai degraba la Belgrad decat la Bucuresti

Arifa


Adam Baldych & Pawel Kazcmarczyk


Ralph Towner  & Wolfgang Muthspiel


Vlatko Stefanovski Trio

N-a intarziat sambata, avec:

• Renaud Garcia Fons, contrabass-istul francez al momentului, producand, live si pe baza de sampling, portiuni flamenco, Innuendo, blues, celtic, sunete iraniene, fraze de Burundi (o foaie A4 face minuni la imaginatia omului!)
• muzichia rectilinie si uniforma al Sebastian Spanache Trio
• mereu proaspat-saltaretul jazz manouche al Bireli Lagrene Gypsy Project
• mai-sus omagiatul Stanley Clarke
  

Renaud Garcia Fons


Sebastian Spanache Trio


Bireli Lagrene Gypsy Project

Pentru ca duminica sa ofere:

• mult-asteptatul, placut-dar-si-oleaca-prea-supra-estimatul Snarky Puppy, big-band-ul de 9 (la Garana) plus 2 (la sunet)
• multi-variatul Stefano Battaglia Trio, cand curat, lent, lin curgator, melodios, cand provocator, neasteptat,  cu un quelque chose de policier de anii '30
• si, in fine, neinspirat-selectionatul, Hendrix Project, trupa-cover-a-marelui-Jimi, incheiere-fistichie-totusi-prea-mica pentru un festival atat de mare

Snarky Puppy


Stefano Battaglia Trio


Hendrix Project

Inevitabil, cu o zi de luni toti am fost datori. I-am asortat, la cafeaua de dimineata, o privire de ramas-bun oferita, cu o bine-temperata melancolie, Poienii Lupului. Locul marilor concerte. Locul din mijlocul caruia, Stanley Clarke, acest Obama al noptilor noastre, a spus candva, in 2015: "Yes, Garana can!".

Va urma editiunea 20. Ca in pregatirea oricarei aniversari de asemenea magnitudine, se va lasa cu innoiri fel de fel. Le-om primi pe toate cu aceeasi nerabdare bucuroasa cu care am urcat si prima oare coastele Semenicului. Fiecare, cand a aflat, din intamplare sau din bunavointa vreunui mare prieten, de sunetul muzicii din munti. Pe toate ce se vor pierde pentru ca ceva-ul din viitor sa se castige nu le vom lasa insa in uitare. Pe o banca din gradina celui mai vechi colegiu din Cambridge, o placuta umbrita anunta: "This is dedicated to Rachel, who loved this garden". Desi nimeni nu stie cine e Rachel, sunt rari cei care nu zambesc si nu imbratiseaza cu privirea iubirea unui om care a trait candva.

...who loved this glade...

PS. Mai multe poze in galeria foto de pe facebook, respeciv g+

^{Imagine: Alex Popescu (coronita)
Text: Mihai Brezeanu}

______
Autor: Alexandru Popescu
Mihai Brezeanu