Din 1999, exista, la Praga,
One World Film Festival , devenit, in doar 13 ani, cel mai mare festival dedicate drepturilor omului din lume.
Pornit ca o initiativa ceha dupa o idee a lui V�clav Havel, One World a devenit un soi de multinationala, cu fililale in 33 de tari, printre care si Romania. Intamplarea romaneasca, organizata de catre Centrul Ceh si de catre Fundatia Konrad Adenauer, are un program de sine-statator, selectionat de Alexandru Solomon, probabil cel mai bun regizor de film documentar al momentului.

foto:
Catalin Georgescu sursa
One World FbEditia 2012, gazduita de Eforie, Union, Corso si NCRR, si-a propus, printre altele, si a reusit, cu asupra masura, sa surprinda cate ceva din euforia protestara a anului 2011, probabil cel mai spectaculos an din punct de vedere al miscarilor de strada de orice fel din 1989 incoace. Din simpatic botezatele sectii “Revolutii online” si “Activitisti si indignati”, am ales cinci titluri, care m-au plimbat in cinci tari, fiecare cu varsta
sa istorica, cu traditiile si reflexele sale social-politice. Un curs condensat de istorie contemporana, varat pe ochi, gat, nas, urechi, minte pe repede inainte, ce s-a lasat cu dureri in plex, ore de insomnie si multiple semne de (auto)-interogatie.
“
Tahrir 2011: cel mai bun, cel rau si si politicianul” , vorbeste din trei perspective despre manifestatiile din iarna trecuta care au dus la debarcarea lui Hosni Mubarak. Privim povestea unora dintre demonstranti, marturia catorva dintre mult-hulitii politisti si securisti locali, dar si un simpatic video-manual de “cum sa devii dictator in 10 pasi”, ruda buna, din punct de vedere cine-stilistic, cu “
Kapitalism – Reteta noastra secreta”
al selectionerului Solomon. Dincolo de mai mult decat necesara paralela Bucuresti ’89 – Cairo 2012 (apropo, cam asta ecartul istoric intre cele doua tari si, da, noi suntem aia cu 23 de ani in fata), filmul m-a convins inca o data ca dilema unui politist/militian/militar/securist intre a pactiza cu multimea animata de aceleasi idealuri ca si cel si a-si face meseria nu e deloc, dar deloc lucru simplu. Nu cunosc prea multe alte meserii incarcate de povara unor asemenea alegeri.

foto: Cosmin Andrei sursa
One World FBSpeech-ul de final al lui Mubarak (e formidabil de constat cum mai toti dictatorii picati anul trecut au avut 21 decembrie-le lor, adica pre-ziua abdicarii cand se puneau pe promis lucruri si pe reiterat alese sentimente pentru tara si popor) l-am revazut in tunisianul “
Cuvant rosu” , o alta pelicula ce s-a bucurat de resurse de imagine si distributie remarcabile, dar care, spre deosebire confratele egiptean, a ajuns sa plictiseasca buna parte din sala.
La polul opus al resurselor aflate la dispozitie, dar si al interesului starnit in randul publicului s-a aflat anonimul “
Fragmente dintr-o revolutie” , o excelenta creatie de sorginte iraniano-franceza care a suprapus peste discursul oficial de dictator si de stat imagini video nepretuite, filmate cu
mobilul pe strazile Teheranului sperand (in van!) la o rasturnare prin vot a Ahmadinejad-ului. Minunata mostra de cinema politic, social, civic, activist, spuneti-i cum vreti, de cinema si arta aruncata acolo unde totul arde, in strada, in miezul insuportabil de fierbinte al istoriei care refuza sa zambeasca.

foto:
Catalin Georgescu sursa
One World FbPentru Europa de Est, vremea dictaturilor a apus, cel putin formal, acum aproape un sfert de secol. Altele sunt intrebarile prezentului si altele ratiunile nelinistilor sociale. O desteapta si de multiple interogatii creatoare pelicula a fost estoniana “
Lumea noua”. Trei ani a petrecut regizorul Jaan Tootsen in mijlocul unui mic grup de cvasi-hippioti in their 20s, croiti sa schimbe, modest, dar semnificativ, un colt din cartierul de Tallin unde locuiau. Nu va asteptati la un ieftin produs de propaganda ong-ist ca nu e. E rost de povesti personale, de intamplari de grup, de idei bune si idei proaste, de autoritati obtuze si autoritati destepte, de infrangeri si victorii, de viata dintre cele mai interesante. Alaturi de filmul iranian, “Lumea noua” a fost, pentru mine, revelatia festivalului.
In fine, o vorba despre “
Adevarata retea sociala” , filmul ce a incheiat festivalul intr-o sala a NCRR arhi-plina si care documenteaza operatiunea “Occupy” din University College of London prin care studentii universitatii au incercat si esuat sa determine, initial parlamentul britanic si apoi conducerea propriei universitati, sa nu mareasca taxele de scolarizare de la trei la noua mii de lire sterline anual. O alta buna mostra de cinema alert si destept si un epilog British style: desi toate incercarile de a stopa marirea de taxe au esuat, tinerii erau cumva bucurosi ca au reusit sa-si faca auzit punctul de vedere. De aici, optimismul ca, pe viitor, orice decizii similare vor avea in memorie protestul lor. Curios, nu?Englezii n-au
castigat, pe moment, nimic, dar au plecat spre viitor increzatori.Clasica lectie de engleza !
______
Autor:
Mihai Brezeanu