dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
07 noiembrie 2006 Bob

Mont Blanc

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii




19 august – sambata
Plecam pe la ora 10 din Bucuresti dupa ce ne-am chinuit cel putin o ora sa impachetam bagajele in masina lui Fane.




20 august – duminica
Dupa o noapte petrecuta in Sinnicolau Mare plecam mai departe. Traversam Ungaria unde luam si o amenda pentru depasirea vitezei legale intr-un sat (10000 ft). Amenda trebuie platita in termen de 30 de zile la posta. Din pacate n-am reusit s-o platim deoarece am trecut prin Ungaria numa in we, si la dus si la intors. In Croatia facem o pauza de masa si avem ocazia sa ne amuzam un pic din cauza unui desfacator de sticle legat de o banca intr-un parculet. Evident ca in jurul bancii erau numai dopuri de sticle de bere :)). Pe la 2 noaptea ajungem in sfarsit la destinatie (in Saas Fee, Elvetia). Este o statiune de munte foarte frumoasa, cu peisaje de poveste. Masinile se opresc la marginea statiunii unde este o parcare pe mai multe nivele in subteran. In statiune exista numai masinute electrice. Saas Fee este statiunea din Elvetia cu cele mai multe zile insorite pe an. Aici ne intampina Thea, care ne cazeaza intr-un hotel dragut din statiune.




21 august – luni
In jurul pranzului, reusim sa plecam din Saas Fee spre Chamonix. Ne facem bagaj pentru 3 zile pe munte. Intentia noastra era sa urcam pe Mont Blanc pe traseul Domes de Miage, creasta Bionnassay. Cand ajungem in Chamonix mergem la „Maison de la Montagne” sa ne interesam de traseu si de prognoza meteo. Aflam ca urmeaza numai 2 zile de soare iar noi aveam nevoie de 3 zile de soare pentru traseul la care ravneam. Totusi ne hotaram sa asteptam prognoza de la ora 8:30 de a doua zi inainte de a stabili traseul pe care vom urca. Seara ne punem corturile intr-un camping din St. Gervais. 
DSC_0033_




22 august – marti
Trezirea astfel incat sa prindem trenuletul de la St. Gervais pana la Nid d'Aigle (2372 m). De aici urcam pe jos pana la refugiul Tête Rousse (3167 m) unde vom pune cortul. La ora 8:30 ma duc la receptia campingului sa luam prognoza. Se anunta numai 2 zile cu soare, asa ca ne hotaram sa urcam pe ruta clasica (Tette Rousse, Gouter). Pe la ora 9 suntem in gara din St. Gervais si asteptam trenuletul care ne va duce la Nid d’Aigle. Dupa aproximativ o ora si un sfert ajungem la Nid d’Aigle. Aici e un soare orbitor. Ochelarii si crema sunt obligatorii.   





 Dupa vreo 3 ore de mers ajungem la refugiul Tete Rousse. In continuare un soare orbitor. Se putea sta in maneca scurta. Punem corturile si topim apa din zapada pentru a doua zi (la refugiu o sticla de apa costa vreo 4 euro). Intram putin in refugiu. Ramanem impresionati. Arata mult mai bine ca majoritatea cabanelor de la noi. Tot echipamentul greu (piolet, coltari, etc) se lasa la intrare. In cabana in dormitoare nu se intra incaltat. La intrare sunt papuci pentru toata lumea.





23 august – miercuri
La ora 2 ne trezim si la ora 3:30 reusim sa plecam cu echipamentul pe noi. Afara nu e nici prea frig, dar nici prea cald. Zapada e inghetata suficient incat sa prinda bine coltarii. Plecam de la cort in jur de ora 3, toti 4 cu ganduri mari. Pe la 6 si ceva ajungem la refugiul Gouter. Facem aici o mica pauza. Cornelia ramane aici iar noi continuam (eu, Fane, Thea). La 7:30 suntem pe creasta de deasupra refugiului si avem parte de un rasarit de soare extraordinar.  


 DSC_0195_
Pentru mine devine din ce in ce mai greu. Probabil faptul ca nu m-am aclimatizat deloc isi spune cuvantul.  


 


DSC_0236_



 Ultima portiune inainte de varf mi se pare interminabila. E o creasta foarte ingusta si destul de lunga.
Ajung destul de greu pe varf, la ora 14:00 (cam cu o ora si jumatate dupa Fane si Thea). 


 Marturisesc ca m-am simtit foarte nasol, am stat numai 20 de minute pe varf dupa care am luat-o la vale.



Pe la 17:30 ajung inapoi la refugiul Gouter mai mult mort decat viu. Beau o cola, stau de vorba cu baietii si ma simt ca nou. Nu mai avem timp sa coboram in Chamonix, asa ca ramanem la refugiul Tete Rousse unde vedem un apus de soare de tinut minte multi ani de acum inainte. Traseul intre Gouter si Tete Rousse seamana cu traseul Lanturilor din Piatra Craiului.


 


24 august – joi
Coboram la Nid d'Aigle (aveam biletul pentru trenulet dus-intors) si ne gandim deja cum vom sarbatori pe seara. Dupa ce ne luam masina de unde o lasasem cautam un camping unde punem corturile (les Hautes), apoi mergem in Chamonix la cumparaturi. Seara sarbatorim cu o pizza si o bere. Mi-am cumparat un piolet mixt cu intentia de a-l folosi pe Matterhorn.. . pe care pana la urma l-am lasat in cabana. In centrul Chamonix-ului este o statuie a celor doi care au urcat prima data pe Mont Blanc si care arata in directia varfului.



_____
Text & foto: Bob [Cristi Boboc] - www.wildwalk.ro
- to be continued - Nadelhorn, Matterhorn


______
Autor: Cristian Boboc
 
Tag-uri
| alpin | alpinism | roadtrip | vacanta de vara |
Impresii
Contine 18 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2020 Anul urmator
      01
02030405060708
09101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru placerea cititorilor nostri. Avem totusi niste Conditii de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; vom reveni într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [ 📸 instagram]