Din nou pe ape

Vara, ori de cate ori ai prilejul de a ajunge in Delta Dunarii, sa fii sigur ca
niciodata nu e prea mult (parerea mea).

Ne adunam iara, de data asta 5 motociclete, cu pasageri fiecare dintre ele - si plecam sambata dimineata. Autostrada ne ofera cam 100 de km de drum liber, dupa care schimbam directia spre Slobozia, simtind fiecare groapa sub saua improvizata din izopren. Trecem podul de la Giurgeni-Vadu Oii (2,5 lei motocicleta) si mergem mai departe spre Tulcea, prin Harsova - Tandarei - Nalbant. In satul Nicolae Balceascu, in Podisul Nalbant, casele albe cu incadramente albastre dau o stare aparte locurilor. Dealurile Tulcei m-au fascinat mereu ca peisaj: viile terasate, copacii cu frunze umbroase, campurile spre infinit.

Din Tulcea, mai avem cam 25 km spre Parches, localitate de frontiera din care poti vedea padurile Ucrainei. Pe la Mineri ne intalnim cu un popa in drum care ne zambeste sagalnic. Opa! Semn rau? Dupa el vine si un steag...de mort si... alaiul care dusese mortul la groapa. Mircea isi aduce aminte de cateva accidente intamplate dupa o astfel de intalnire de gradul trei si pentru cateva minute conduce mai atent (nu ca nu ar fi fost atent si pana atunci, dar superstitia isi face datoria).

Din Somova o luam cam pe aratura. Un drum de macadam a la Satul Moldovenesc ne duce pe 6 km pana la Parches. La un moment dat am descoperit ceva ce nu stiam ca exista: Delta Natural Resort, un satuc – statiune turistica – pe malul baltii, exact ca la Satul Moldovenesc.

Gazdele ne asteptau cu pestele aburind, de abia luat de pe foc. Un platou in care s-au intalnit mai multe specii de peste: somn, caras, si avat – un peste de care nu mai auzisem in viata mea pana ..acum ca nici la Tulcea nu stiam de el si am mai si mancat, ne asteapta sa il golim, ca si castroanele cu icre si maioneza de usturoi (una dintre cele mai reusite inventii gastronomice) si celelalte bucate ale caror nume imi scapa.

Dupa  masa copioasa, plecam la balta. Baietii cara ramele si ghionderul (o unealta – bat lung – care ajuta la impinsul barcii cand e apa mica) si mergem cam zece minute prin colbul drumului. Un magar se opreste in drum si ne priveste curios. Si noi privim curiosi casele de chirpici ce inca servesc ca adapost localnicilor.

La mal, barca ne asteapta, cam pe jumatate plina de apa. Apa are rostul de a umfla lemnul si de a ne da noua ocupatie in timp ce Mihai vasleste. Timp de trei ore, cu randul incercam sa dam peste bord apa ce se strecura printre imbinarile lemnului de brad. Maragocii (mestesugarii care construiesc ambarcatiunile) fac scheletul din lemn de stejar, iar restul din scanduri de brad.

Sunt doua barci – una din fibra si una din lemn. Ne impartim dupa criteriul: "stii sa inoti?”. Si astfel nimeresc in barca de lemn, a innotatorilor, impreuna cu altii patru. Restul, fara apa la bord, in barca de fibra si mai sigura.

Apusul ne va prinde pe apa. Dereaua (regionalism cu care e denumit drumul de apa prin unele locuri) ne poarta spre Dunare, dar nu ajungem pana acolo. Canalul Calugaru e incadrat de salcii batrane si ne dezvaluie din tainele apelor. Scoici imense zac pe mal printre musuroaie energice de furnici.

Navoadele din balta sau cele asternute peste stuf, salcii sau garduri dau aripi de visare. La cativa km de noi se afla si manastirea Saunu, linistit loc de reculegere in mijlocul apelor.

Seara, dupa o zi plina de experiente de neuitat, repartizarea pe camere se face – de asemenea – dupa un criteriu avantajos: sforaitori si nesforaitori si degeaba  pic in camera celor cu somn linistit deoarece am avut parte de muste bazaitoare si pisici miorlaitoare, lin aternute peste picioarele dezvelite.

Dimineata asteptam cateva ore intoarcerea de la Tulcea a rotii cu pana (o asteptam fara pana), iar spre amiaza reusim sa plecam spre case. Servim niste harbuz (pepene verde) intors de ploaie si un caune (pepene galben), dupa care plecam.

Supunem la vot  daca ne intoarcem pe autostrada sau pe la Macin, cu bacul spre Galati. In orice alta situatie as fi ales drumul spre Macin, drum de vis, dar fiind aproape ora 6 seara aleg, ca majoritatea, autostrada, urmand apoi drumul vechi spre casa. Pot spune ca pana spre Dragalina mi-am luat portia de adrenalina si pentru saptamana asta, portie prileiuita de depasirile pe un drum  foarte aglomerat.

In weekend mergem iar la apa, la una mare...si neagra!


______
Autor: Cornelia Florea