Anul acesta de ziua copilului am decis sa ies din casa si sa nu ma intorc decat mort de oboseala pregatit pentru noile evenimente din urmatoarea zi, fiindca weekendul trecut s-au aranjat astfel lucrurile incat trebuia sa fugi dintr-un loc in altul pentru vedea tot ce se intampla.
Pe la 5 dupa-amiaza vineri eram pe Strada Arthur Verona unde a avut loc
Street Delivery ce a constat in inchiderea acestei stradute pentru automobilisti si deschiderea ei pentru cei care prefera per-pedesul sau mersul pe bicicleta. In Bucuresti au disparut aprope cu desavarsire acele spirale de care poti sa iti legi biciclul si doar aici pe Verona organizatorii au amplasat cateva astfel de parcari pentru biciclete. De altfel exista aici o expozitie in care erau prezentate posibilele piste in Bucuresti. Ca sa nu uit, pana termin impresia, seara de vineri am vazut un film proiectat de cei de la
Asociatia Komunitas ( s-au mai ocupat si de proiectul
Cinema Mobil) care erau prezentate modul in care cei care conduc orasele lumii stiu sa incurajeze mersul pe bicicleta in defavoarea masinilor poluante. Daca nu ma insel, era vorba despre Rotterdam si Bogota. Noi suntem inca departe de ce se intampla acolo si ca biciclist trebuie sa iti calculezi riscurile daca vrei sa parcurgi capitala dintr-un colt la altul.
Cand ajuns pe Verona era forfota mare si in toate colturile strazii se intampla cate ceva. Un mester traditional ii invata pe copiii cum functioneaza roata olarului si fiecare pusti a putut sa isi modeleze propria oala. Intr-o curte ce apartinea Ordinului Arhitectilor din Romania avea loc un concert de coarde sustinut de cvartetul Echo. Cand am trecut mai devreme pe acolo in dreptul peretului care a fost grafittizat anul trecut se monta o scena. Pe la 6 a urcat
Minus care adus o muzica electronica experimentala care se mula foarte bine pe acest eveniment. Rar se intampla sa asculti in centru orasului, intr-un spatiu deschis, muzica care sa iti zgarie placut auzul fara sa apara cativa nene care sa ceara sa se schimbe muzica.
In rest aveai la dispozitie bere sau ceai adus de la Carturesti. Oamenii treceau de la o segment al evenimentului la celalalt si chiar nu aveai motive sa te gandesti la problemele tale cotidiene. Daca aveai chef de ping-pong puteai sa joci cu Ciubi, taticul
Pisicii Patrate.
Pe la ora 8 era concertul lui
Angie Reed la
Orange Concept Store. Nu stiam prea multe despre artista dar curiozitatea m-a facut sa ajung si pe acolo. Angie Reed a facut un show ciudat. Intre piese dialoga cu personajele ce apareau in filmul proiectat pe perete. Spectacolul ei se apropia mai mult de stand-up. Muzica ei trecea de la electro la rock si uneori prin metal.
Dupa OCS ne-am intors pe Verona dar lucrurile era pe terminate. Dupa o portie mica de Motoare am mers acasa pentru somnic.
A doua zi am zis ca pana sa ajungem pe Verona, ar fi pacat sa nu vedem si
Targul Jucariile de la
Muzeul Taranului Roman. Ne-am asteptat sa gasim aleile acestui muzeu invadate de copii si jucarii dar nu era chiar asa. Catreva standuri e drept ca unele jucarii erau atat de complexe cu accent foarte mare pe detalii.Langa vatra de ars lut a muzeului l-am vazut pe acelasi batran care cu o zi inainte ii initia pe cei mici in tainele olaritului. Aici oalele micutilor puteau fi arse asa ca fiecare pleca cu o amintire de aici.
Pe la 16 am ajuns in Verona unde ni se pregatea un traseu al Bucurestiului in care puteai sa vezi arhitectura veche interbelica. Timp de 40 minute cu autocarul am parcurs Bucurestiului in cautarea caselor care plang si care au nevoie de o grabnica renovare.Exista multe case in paragina de care edilii nostri ar trebui sa se preocupe dar spreram ca eforturile celor de la Fundatia
Case care Plang vor avea succes.
Pe scena cand ne-am intors incepuse deja recitalul lui Alexandru Tomescu si Razvan Suma de la
Romanian Piano Trio care au stiut sa dea la o parte scortosenia cu care este asociata muzica clasica si intre piese au inserat povesti despre cum au descoperit ei anumite bucati muzicale sau care este istoria nasterii acestor piese. Pe o zi torida au urcat cei doi pe scena, cu riscul ca instrumentele lor sa plezneasca de la caldura.
Lucrurile erau asa cum le lasasem cu o zi inainte. Strada Verona era inundata de oameni si fiecare putea gasi ceva ce sa ii placa. Vienri si sambata te puteai batea cu apa. Timpul elefanteilor cu pompita a trecut si acum armele de lupta au devenit superperformante
Pe la ora 7 fara ceva eram la Sala Radio aveau concert doi indieni ce cantau la table si sitar in cadrul "
The strings of emotion". Sala era plina si sper ca nu doar fiindca intrarea era libera. Oricum in timpul recitalui lor oamenii se foiau pe scaune, ieseau si intrau ca si cand nu stiau la ce sa se astepte cand au ales acest concert. Concertul a constat in doua piese traditionale. Cum in muzica indiana improvizatia este foarte importanta si uneori incursiunile lor treceau si prin muzica europeana. Mai rar auzi un astfel de concert prin Bucuresti. Daca vreti sa ii mai vedeti pe cei doi puteti sa o faceti pana pe 8 iunie deoarecei ei sunt in turneu prin tara.
Street Delivery a continuat si duminica dar eu ce-am vazut cu ochii mei a fost ce s-a intamplat in prima si a doua zi. Chiar as fi curios sa aud impresii de duminica.
______
Autor:
Vlad Basalici