O statiune superba, in cel mai indepartat colt al Austriei, in Tirol, la granita cu Elvetia. Aproape o suta de partii, zapada cat cuprinde, atmosfera incendiara seara in apres-ski-uri, pensiuni cu arhitectura traditionala....un loc excelent pentru vacanta de iarna (parerea unor amici din Germania). Asa arata decorul in urma cu trei ani cand am descalecat cu schiurile prima data in aceasta statiune (Ischgl). Romanii erau niste personaje exotice atunci si puteai sa injuri linistit pe partie (in sensul frumos binenteles).
Anul acesta am mers din nou in aceeasi formatie (chiar si in aceeasi perioada) sa tocim partiile de acolo. Dupa ce am scapat de viscolul din Ungaria (am fost super norocosi caci la 6 ore dupa noi, autostrada Budapesta-Viena s-a inchis si apoi la vama te puneau sa cari saculetzul cu nisip in portbagaj, lanturi si cauciucuri de iarna), am avut parte de o vreme superba tot drumul desi la stiri anuntau autostrazi blocate mai in toata Europa. Vremea proasta ne-a ajuns pana la urma si primele 2 zile de ski au fost un chin: ninsoare abundenta, ceata, contrast slab, partii cu zapada nebatuta....ne dadeam in gasca ca sa nu ne pierdem si schiam doar ca sa ne meritam ceaiul cu rom la sfarsitul zilei (de fapt era mai mult rom decat ceai). In a treia zi insa ceata s-a ridicat pe la pranz si urmatoarele zile au fost
una mai ideala ca alta: partiile erau batute bine, powder pentru board-isti, cerul senin, temperaturi acceptabile (-5 -10 grade), fara vant - eu ii banui pe cei de la ministerul turismului din Austria ca au pile
SUS de tot. Nu vreau sa mai intru in amanunte acum cat de bine a fost ca dupa aia va excit prea tare si ma pizmuiti.
Fata de acum 3 ani insa erau in statiune o puzderie de turisti ce vorbeau limba poporului sovietic eliberator si din aceasta cauza turistii traditionali, vorbitori de limba germana (nemti si austrici) erau deja in minoritate. Un moment
inaltator a fost in seara de 6 ianuarie (Craciunul in calendarul rusesc) cand eram intr-un restaurant plin de rusi si
Band-ul local (format din doi austrieci) a cantat live, cu versurile originale romanesti/moldovenesti, unul din hit-urile Ozon. Nu-mi place Ozon, insa in acel moment m-am simtit razbunat un pic sa vad 2 austrieci chinuindu-se sa cante romaneste iar poporul rus dansand de mama focului. Amicii nostri din Germania asistau insa ingrijorati de instaurarea unei noi ordini (mai degraba dezordini) a popoarelor foste comuniste in aceasta statiune traditional germana. Inafara de rusi, erau si ceva cehi si croati iar odata cu schimbarea seriilor (din 7 ianuarie) au aparut si o multime de romani. Ca sa nu para totusi povestile mele intr-o lumina nefavorabila vreau sa mai adaug ceva: nu am vazut nici un rus sa faca scandal sau sa epateze si nici vreun roman care sa arunce gunoaie pe jos (la figurat). Dimpotriva, toti rusii erau decenti, iar rusoaicele erau super dragutz imbracate si vesele....
Cat despre partea de sfaturi si informatii utile din zona:
- cazarea variaza intre 17 Euro/pers/zi la pensiunile cu apartamente din satele de langa Ischgl (Mathon, Kapll, See) si 110 Euro/pers/zi la hotelurile de 4-5 stele din centru
- skipass-ul este cam 24-26 de Euro/zi daca il luati pe 8 zile;
- apres-ski-uri cu atmosfera: Kuhstal, Ice&Fire, Trofana Alm, Elisabeth
- partii ce nu trebuie ratate: 4, 21, 7, 33, 35, 5
- cazarea si skipass-ul sunt mai ieftine in extrasezon, respectiv 7 ianuarie - 10 februarie si 20 martie - 15 aprilie
- echipamentul de ski este mai scump de inchiriat acolo (mai bine va cumparati din RO)
- ofertele agentiilor de turism sunt mult mai scumpe daca va cautati direct pe net (ex.
www.tiscover.at)
- incepand cu 10 ianuarie a inceput in Ischgl un concurs de sculpturi in gheata cu tema
Campionatul mondial de fotbal din 2006 si va tine pana in primavara
- drumul pana acolo presupune cam 18 ore condus (daca porniti din Bucuresti)
In rest, zapada si vreme frumoasa sa fie, ca voiosia vine singura.
Sa le cotropim deci partiile!
Foto: Alexandru Purice
Mai multe poze
______
Autor:
Mihai Dragomir