Cea de-a doua editie a Homefest , festivalul care aduce in casele si apartamentele din Bucuresti, piese de teatru, dans contemporan, filme, workshop-uri si concerte se va tine in perioada 17 – 24 octombrie 2015. Spatiile sunt puse la bataie de catre cei care vor sa gazduiasca spectacolele si sa isi transforme temporar spatiul de locuit intr-unul deschis artei.
In cadrul celor 18 evenimente propuse vor participa artisti autohtoni dar si invitati din strainatate (Israel, Iran, Austria, Norvegia, Finlanda). La evenimente intrarea va fi libera in schimbul unei carti care va tine loc de bilet. Cartile stranse astfel vor fi donate, ca si anul trecut, in scop umanitar. Locurile sunt putine, spectatorii fiind rugati sa isi faca rezervari din timp.
|