Competitia se doreste a fi o rampa de lansare pentru tinerele talente in lumea muzicala. Unul din scopurile finale ale concursului este promovarea compozitorilor romani de valenta internationala in lume.
Concursul International de Flaut din Timisoara, devenit al treilea ca importanta dupa cel de la Paris si cel de la M�nchen, prin dificultatea repertoriului si valoarea premiilor, este cu siguranta cel mai prestigios din Europa de Est. Concursul, care se bucura de patronajul Consulatului General al Italiei din Timisoara, este sustinut de Consiliul Judetean Timis si Consiliul Local Timisoara, precum si de companii-sponsor.
La aceasta editie care incepe pe 20 noiembrie de la ora 9,00 in Sala "Orpheum" a Facultatii de Muzica participa, pe langa concurentii europeni, muzicieni din Israel, Statele Unite, Chile, Africa de Sud, Rusia, Australia, Coreea si Japonia. Premiul I consta in 4.000 de euro plus un flaut de argint "Pearl". Gala laureatilor va avea loc pe 23 noiembrie. |