Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa va invita sa participati sambata, 1 aprilie (nu e o pacaleala), la orele 17,00, la un evenimet deosebit: conferinta Explorator in tara gheturilor vesnice, care va fi sustinuta in amfiteatrul Muzeului de catre celebrul cercetator si explorator dr.ing. Teodor Negoita.
Recent intors de la Polul Sud, dr. ing. Teodor Negoita este cunoscut ca fiind primul roman care a ajuns la Polul Nord si cel prin ale carui eforturi a fost intemeiata prima statiune de cercetari stiintifice din Antartica care functioneaza sub tricolorul romanesc. Preluata pe data 15 iunie 2005 de la Guvernul Australiei, statia de cercetari stiintifice Law-Racovita a fost inaugurata oficial in acest an, pe data de 20 februarie, in prezenta ambasadorilor celor doua state.
Aceasta conferinta este inclusa ca eveniment surpriza in cadrul programului Musafirul de la ora cinci lansat de catre Muzeul Grigore Antipa in noiembrie 2005, avand ca tema pentru aceasta prima editie Expeditii si expeditionari celebri.
Pentru a afla, in premiera absoluta, date despre cercetarile polare efectuate de catre dr. ing. Teodor Negoita si echipa coordonata de domnia sa, despre traiul si munca in conditii foarte aspre de la cei doi Poli, ii invitam pe toti curiosii si pe toti iubitorii de aventura, la o ceasca de ceai, intre prieteni, la Muzeul Antipa.
Informatii suplimentare: Boris Velimirovic, Director Relatii Publice: 0722 34 35 09 Rezervarea locurilor se face la telefon: 312.88.26 int. 137 sau prin e-mail, la adresa: [email protected]
Mai multe informatii despre Muzeul Antipa: www.antipa.ro
|