Prima grija a diminetii a fost gasirea unei solutii de traversare spre insula Sahalin. Ceea ce am si facut, intrand in legatura cu unul din multii pescari convertiti la servicii turistice din zona. Cum stabilisem plecarea pentru ora 4 AM aveam 3-4 ore de petrecut pe plaja.

Cuteierand satucul am observat deja schimbari fata de anul trecut. Desi ramane una dintre locatiile ideale de odihna estivala, un sat linistit fara a fi plictisitor, inca neatins de manele, Sf Gheorghe a intrat deja in atentia industriei turistice, e impanzit de escavatoare, pe langa oferte de cazare la aproape orice casa de pe strazile de nisip ale satului, fiind constructie un complex turistic de multe stele.

Pana atunci insa, localnicii s-au orientat destul de bine astfel incat turistul gaseste aici toate variantele de 'accomodation': loc de cort in curtile oamenilor 40-70.000, cazare la sateni 100-200.000 de persoana iar la mancare preturile variau intre 100-200.000 pentru doua-trei mese pe zi. Exista varianta camparii si pe plaja (desi teoretic, dar numai teoretic, Politia de Frontiera interzice acest lucru), iar cei care vor sa faca plaja mai mult sau mai putin fara costume de baie au la dispozitie cei 30 km de plaja intre Sulina si Sf. Gheorghe. In magazine poti sa cumperi aceleasi produse ca si in orasele mari tarifele fiind putin mai scumpe, iar pentru a nu parcurge drumul pana la plaja pe jos exista un mini-car care face drumul acesta dupa un orar foarte profesionist si respectat cu strictete biletul costand 15.000 un drum sau 25.000 dus-intors. Toate aceste aspecte fac ca vacanta petrecuta aici sau la Sulina sa aiba un farmec aparte si datator de liniste sufleteasca.

Revenind la programul nostru, am ajuns pe plaja pe la 12, binenteles cand soarele batea mai tare. Plaja din Sf. Gheorghe este absolut minunata fiind destul de lata (cam 25m) si nu cu foarte multe scoici, iar apa nu este aproape deloc sarata mai ales in zilele cand nu bate vantul foarte tare din larg. La ora cand am ajuns noi pe plaja era multa lume lucru ce ne-a confirmat inca o data afluenta mare de turisti pe care doar o banuisem privind forfota de pe strazi. Era de altfel o zi minunata de august potrivita pentru a te desfata pe plaja (in nici un caz pentru mers in expeditie).

Si totusi. Am parasit semitoropiti plaja pentru a ne reface proviziile cu apa. Reintorsi la gazda tinut o scurta sesiune de comunicari personale si analiza a primei zile de mars. Hartile si informatiile adunate in perioada de pregatire a expeditiei cocordau doar pan ala un punct cu realitatile intalnite. Ni se povestise (de catre un pescar care nu ne inspira prea multa incredere ca stia ce spune) ca apa nu vom mai gasi decat la cherhanaua Perisor iar conform planurilor noastre asta insemna peste doua zile de drum, avand de parcurs cam 60km de uscat plus cateva traverseuri cu barca din care cel mai important era intre Insula Sahalin si tarm. O socoteala simpla ne arata ca daca totul decurgea dupa planurile noastre provizia noastra de apa era mai mult decat la limita. Inca un lucru care nu ne era foarte clar era lungimea Insulei Sahalin care la noi pe harta aparea ca are 17 km lungime, lucru infirmat insa de localnici care spuneau ca acum este mult mai lunga. Cum nici bataturile noastre nu aratau foarte bine am ajuns la o solutie mai dureroasa dar care era singura viabila in situatia noastra (trebuie precizat ca in toate deciziile care s-au luat de-a lungul expeditiei a trebuit sa tinem cont de un lucru: trebuia sa ajungem pe 24 august la Capul Midia deoarece pe 25 trei dintre noi trebuiau sa ajunga la servici): plecam din Sf. Gheorghe de tot la 4 cu pescarul cu care vorbisem in prealabil , mergeam pana intr-un punct pe Sahalin cu el, luam probe si coordonate, dupa care tot cu el traversam golful si de acolo pe jos inca 4 km pana la cherhanaua Ciotica, sacrificand astfel drumul in jurul Sahalinului si cu tot ce implica acesta din punct de vedere al adunarii de probe si coordonate.
Decizia fiind luata ne-am facut bagajele si am pornit spre locul de unde trebuia sa luam barca.

Pe ponton mai asteptau sase turisti care vorbisera so ei cu barcagul respectiv si urmau sa viziteze(in mod nu tocmai legal) Sahalinul. Noi cu tot cu bagaje ne-am instalat intr-o a doua barca destul de veche fiind sfatuiti sa stam adunati cat mai in spate pentru stabilitate si minimizarea apei care se infiltra prin lemnul pe alocuri putred. Barca noastra a fost legata de una metalica cu motor in care s-au suit si cei sase turisti si mini-caravana astfel formata a pornit pe canale. Dupa ce am traversat bratul Sf. Gheorghe am intrat pe un canal destul de larg cu numeroase barci de turisti si cu vegetatie spectaculoasa, singurul lucru care ne deranja era echilibrul precar al barcii noastre care se cam balanganea la orice miscare. La un moment dat ne-am ingrijorat pentru ca apa, asa cum ne temusem, ajunsese la rucsaci. Am gasit un ispol pe care am inceput sa-l folosim cu nadejde scotand apa din barca spre amuzamentul turistilor din barca locomotoare.

Am ajuns in aceste conditii cam la 500m de uscat, adica de Sahalin, care in realitate nu mai este insula ci peninsula, si ni s-a zis ca daca vrem pe uscat trebuie sa mergem pe jos pana acolo fiind apa prea mica si barca neputand merge mai departe. Binenteles ca toata lumea a mers, desi trebuia traversata o intinsura bogata in vegetatie acvatica. Atunci au aparut primele ironii la adresa celor de la Rezervatia Biosferei care trebuiau sa supravegheze Sahalinul. Fiind rezervatie super protejata ne-am "mirat" sa vedem o turma de vaci pasunand in voie, o gramada de peturi si relicve feroase pe insula si binenteles faptul ca aducerea turistilor pe insula este o practica comuna in zona. Oricum noi am fost "siguri" ca rangerii de la Rezervatia Biosferei supravegheau zona foarte atent si ca nu i-am vazut pentru ca probabil erau foarte bine ascunsi in stuf ( poate la Tulcea dupa birouri )… a se vedea scena de la Adm. Biosferei Tulcea din prima zi…
Am stat jumatate de ora pe Sahalin timp in care am luat probe de nisip si coordonate.
Observatie: asa cum am mai zis avem de-a face de fapt cu o peninsula, cu o plaja lata cam de 15m plus o portiune cu vegetatie si nisip cam de 25m, fara sa putem sa ii masuram lungimea (din auzite peste 17 km) dar si cu portiunea de semi-mlastina pana la barca care in cativa ani va deveni uscat prin depunerea de aluviuni. Oricum aspectul zonei este intr-o continua schimbare.

Pentru ca se apropia seara ne-am grabit un pic si ne-am intors la barci, pornind in aceeasi formatie catre iesirea in golful dintre Sahalin si tarm. Iesirea in golf a fost foarte spectaculoasa avand in vedere ca prin lumina apusului de soare se vedeau zburand cardurile de pelicani si alte pasari mai mult sau mai putin exotice speriate de barca noastra. In momentul apusului noi debarcam cu tot cu bagaje, avand la orizont niste puncte ce se presupunea ca reprezinta cherhanaua Ciotica (in acel moment GPS-ul nostru arata cu aproximatie inca 3,8 km pana la Ciotica). Primul lucru care l-am observat a fost ca avem rucsaci uzi (si deci mai grei) dar nu aveam timp de investigatii avand in vedere faptul ca intr-o ora se innopta. Pe drum ne-am dat seama ca inca un sfert de ora de pauza inchinata stoarcerii, macar a sacilor de dormit ne-ar fi usurat mult drumul pana la Ciotica
Locul in care debarcasem nu avea plaja, noi trebuind sa mergem pe o pasune pe care se vedea o carare care disparea din cand in cand pe sub buruienile mari. Oricum nu aveam cum sa ne pierdem caci silueta cherhanalei devenea din ce in ce mai vizibila in lumina amurgului. Nu eram singuri caci aceste locuri erau pline de vaci si cai fara stapani. A urmat o ora de mars energic fiind insa odihniti. Desi de la departare, cherhanaua Ciotica apare ca un ansamblu de cladiri la fata locului am constat ca erau de fapt ruinele unei industrii piscicole la un moment dat infloritoare. Privelistea, desi lumina era foarte slaba, nu a avut darul decat sa ne dezamageasca profund, mai ales ca stiam ca era prima seara petrecuta in afara civilizatiei.
Pescarii lipoveni, care beau multa tarie, ciorba pescareasca, barcile cu navoade erau toate niste povesti frumoase dar din cu totul alte vremuri: la Ciotica am dat peste un pescar batran si posomorat, singurul personaj mai optimist fiind un copil de vreo 15 ani care il ajuta la pescuit. Batranul ne-a spus ca putem sa punem cortul oriunde si ca a doua zi dimineata, la ora 5, daca vrem, poate sa ne treaca el canalul Ciotica. Deoarece batea vantul destul de tare dinspre mare ne-am fixat locul de campare dupa o baraca de lemn. Dupa ce ne-am instalat corturile la lumina lanternelor a urmat evaluarea pagubelor produse de inundarea rucsacilor nostri. Rezultatul: doi saci de dormit uzi complet,o gramada de haine ude, fise de observatie plus carnetelele de insemnari compromise. Nu foarte placut dar singurul lucru pe care puteam sa-l mai facem era sa ni le intindem la uscat.

Nici bataturile noastre nu aratau foarte bine, asa ca pentru a doua zi o parte din noi ne-am hotarat sa trecem la bocanci.
Cu asteptarile inselate, gandul la drumul lung de a doua zi si la apa rationalizata ne-au adus in minte o alta temere: daca si la urmatoarea cherhana gaseam aceeasi situatie?…. Era totusi o seara placuta, un cer plin de stele pe care din cand in cand se vedea farul din Sf. Gheorghe si noi mancam fructe uscate.
Ne-am culcat cu gandul ca de a doua zi incepea de fapt adevarata noastra aventura.