Week-end in India.

Am inceput week-end-ul in deja consacratul stil-fuga: trezit cu greu, mic dejun de 10 minute; pana sa ma dezmeticesc cu adevarat eram deja in masina spre Alappuzha – locul de unde trebuia sa iau ‘casa- plutitoare’. Nu stiam decat ca o sa-mi petrec toata ziua de sambata, noaptea si ceva din dimineata pe o barca. (mare prostie; de retinut pentru calatorii: daca faceti vreo excurisie aranjata de altcineva, interesati-va in detaliu de ce o sa faceti).

Am inceput procesul (deja bine cunoscut) de ‘imprietenire’cu noul sofer. Tipul avea 39 de ani; casatorit doar de 2 (nu credeam ca o sa intalnesc asa ceva la ei). Vorbea mai bine engleza decat precedentul si era si mai cult; in compensatie – nu prea avea viata in sange.

M-a oprit pe drum la un templu. Unul in care elementul central era saptele. Statuiete cu serpi peste tot. In jurul templului vegetatie bogata, din cate am inteles, plina de serpi. Din pacate, de cum se vedea pe poarta templului, scrie mare in engleza ca nu am voie sa faci poze. Am inteles de la ghidul-sofer ca asa e in toate templele hinduse. (asta e …nu o sa vedeti poze din temple; doar povesti) La intrare in incinta templul trebuie sa te descati. M-am executat. Inauntru o atmosfera profund religiosa. Cantece. Miros de betisoare. Flautul dupa al carui cant danseaza serpii. Mi-a placut si povestea unei balante ce era ceva mai mare de un stat de om: parintii vin cu puradelul, il pun in balanta, trebuie s-o echilibreze cu ofrande constand in banane, mango, zahar sau ce-o mai avea omul de oferit. Si acum erau 2 chiorchini de banane si 3 saculeti cu zahar si orez. Peste toate statuietele era un praf portocaliu, sacru, cu care iti faceau un semn in frunte pe frunte si pe gat…sa tii spiritele rele departe (poate).

Am ajuns la casa plutitoare unde  m-a condus in graba un indian europenizat. In 2 minute mi-a dat dat chitanta, mi-a luat repede banii, mi-a urat calatorie placuta si …gata. Barca in larg. Pana sa-mi dau bine seama ce se intampla, aveam deja o barca …si eram singur pe ea (!!!). Nu ma asteptam de loc la asta. Din mini-descrierea pe care o aveam ma asteptam sa fie un mini-hotel plutitor unde sa mai fie si alti plimbareti. Barca era destul de mare: in partea din fata un fel de veranda cu seslonguri, o saltea de stat la plaja, o masa. Apoi urmau 2 camere destul de spatiose, fiecare cu baie. In spate era o mica bucatarie si motoare, benzina, franghii. Si asa, iata-ma-s plutitor pe ceea ce si indienii numesc ‘back-waters’ – adica un lant de lacuri unite de mici si mari canale foarte aproape de malul marii (de altfel uneori lacurile comunica cu marea). Am inteles ca e un loc unic in India. O adevarata atractie turistica pentru Kerala.

Aventura nu a incepuse prea bine. Ma simteam tare stingher pe barca asta. Mai erau cu mine 3 indigeni, dar, daca vorbeau engleza, o faceau foarte prost. Asa ca m-a intors la aparatul foto si incercat sa fac conexiunea cu locurile astea.

Mergeam pe niste canale ce imi aduceau aminte de drumul din delta pana la Sf. Gheorghe. Cele 2 maluri erau pline de case; erau asezate pe cate o fasie de pamant, in spatele lor erau alte lacuri/canale (mai tarziu am aflat ca acolo erau lanurile de orez). Casele erau destul de saracutze. Cam 30 metrii patrati; acoperis din frunze de cocos; usa si geamurile erau optionale. Pe canalele viata curgea tare lent. Mici barcutze carau cozi de nuci de cocos, nisip din mare sau popor pe un mal pe altul. (La traversare, femeile mai instarite aveu cate o umbrela. Am mai vazut si pe strazi lucrul asta. Dar toate umbrelele erau negre – nu am inteles de ce asa.) Multi isi spalau rufele in apa asta. Exact cum am vazut in filme ca se intampla si la noi acum 60-70 de ani: le frecau de ceva din lemn, le dadeau cu un pic de sapun, le clateau un pic in apa, apoi le bateau cu putere de o piatra. Multi se spalau pe ei insisi. (am inteles de la soferul meu ca locuitorii Keralei sunt considerati unii din cei mai curati oameni din India – se spala de 2 ori pe zi.)

Ceea mai interesanta scena o ofereau femeile. Bineinteles ca se spalau imbracate. Din cate am vazut, bagau mana cu sapunul de sub haine, frecau bine, apoi se balaceau un pic sa se curete.

Pranzul destul de gustos (bineinteles mancare indiana). Un bol mare de orez,\; 3 castronase cu combinatii care mai de care mai ciudate pe pus peste orez; o bucata de peste pajit in ceva condimentele. Delicios.

Plutirea a curs lent cam pana la ora 5 cand am ajuns pe lac si ne-am ancorat casa de 2 arbori de cocos. Uite ce am scris atunci: (eram cam deprimat…asa ca daca inca mai aveti chef de viata, sariti partea asta)

“Ploua. Stau pe‘veranda’ casutei mele plutitoare si ma uit la bulbucii din lac. E maricel – comparabil ci Vidraru, numai ca are arbori de cocos pe margine :)  E 7 fara 10 si e aproape noapte. Vad un satuc la ceva distanta. De fapt de-a lungul canalelor au tot fost case. Ce ciudat sentimentul de singuratate…Sunt cu cei 3 ‘maleali’ care au grija de barca, dar vorbesc putina engleza si nici nu prea gasim subiecte de discutat. De altfel, am renuntat de ceva vreme sa mai incerc sa fac conversatie…

Nu mai ploua. Pacat. Sunetul si mirosul ploii erau o companie placuta. Acum miroase daor a gaz de la lampile de pe barca. Se aud cei trei vorbim. Nu inteleg o vorba. Cele 5 cuvinte pe care le stiu nu apar intr-o conversatie obisnuita (si daca ar aparea, nu cred sa-mi fi dat seama… la cat de repede vorbesc si fara sa deschida gura prea mult) …Sa nu uit: trebuie sa le vedeti scrisul; totul e serpuit.Am inteles de la noul sofer ca maleala (limba locala din Kerala) este limba cu cele mai multe litere din lume: 72 !!!

E noapte. Sunt pe lac.Si totusi unde sunt tantarii?!?

Noroc ca am mp3 playerul cu mine…si niste chill-out. Cu muzica macar am senzatia ca-mi mai iese sulfetul din gaoace.

Bucata asta de ‘aventura’ e asa diferita de tot ce a fost pana acum: nici nu realizam bine unde sunt si ce fac, ca trebuie s-o apuc pe un alt drum – acum nu am nimic de facut.

…iar incerc sa schimb ceva cuvinte cu oamenii: cel de la motoare e foarte infipt si tupeist: dupa jumatate de ora de mers m-a intrebat (in felul lui) daca nu-i dau lui tricoul de pe mine; acum ma intreaba de alcool. Eu il intreb daca da el o bere; el zice – ‘da bere’; si se tot astepta sa-i dau eu ceva. Ii zic ca ar trebui sa invete engleza ca e bine pentru afacere, el zice ‘english’ si da din cap. Carmaciul pare a fi un om extraordinar. Este foarte calm si cumpatat. Are 72 de ani dar se misca ca la 30. I se citeste bunatatea pe fata. Din pacate nu stie engleza si nu schimbam decat zambate. Bucatarul e un pustan la vreo 25. Vorbeste cel mai bine engleza dintre toti, dar nu e prea vorbaret. Macar la pranz a facut un peste delicios.

Se aude ceva ce ar trebui sa fie un cantec intr-un templu. Dar seamana mai curand cu urletele canibalilor din filmele ce ne-au marcat copilaria (cel putin mie). Oare o sa ma faca regele tribului???

Cand ma gandesc unde sunt…incepand cu pozitia de pe glob – sunt la o aruncatura de bat de ecuator; apoi mai e distanta de orice cunoscut. Sunt in mijlocul a ceea ce seamana cu o jungla. … Incep sa inteleg din ce in ce mai bine de ce lumea nu vrea sa plece departe de orice ar numi casa…Ma intreb cum s-or fi simtit colonistii englezi aici?...probabil ca regi, pentru ca aveau atatea suflete la indemana. I-au izgonit indienii, dar urmele lor sunt mai vizibile decat m-as fi asteptat: engleza se preda in scoli, tot ce a insemnat cu un inceput de urbanizare tot de la englezi vine (cred), masinile merg pe parte stanga a soselei, toata lume joaca criket…

Si totusi…departe de ceea ce numim civilizatie, nu ar trebui sa fie mai multa liniste? Cum ajungi sa ai liniste? Meditatie? Bautura? Inconstienta? La prima nu stiu cum sa ajug, a doua nu e accesibila acum, pe a treia o am, dar nu acum :)

Ma simt ca un suflet de purice intr-un corp de elefant; intr-o ureche chill-outu a luat-o razna, in cealalta urla greierii!!! Oare salamandra aia chiar daca e mica, de ce nu-si face treaba??? Si pute a esapament de la un motor puturos care da electricitate coajei pe care sunt.

Cunoasteti sentimentul ala care zice ca ar trebui sa fii fericit si totusi ceva scartaie? E …io-te-l!!! Imi lipseste compania. Imi lipseste cineva care sa ma scoata din palavrageala asta inutila in fata unei foi care se tot umple. Unde mi-e ‘Wilsonu’?

Sunt idiot! (acum)…Mai bine citesc ceva despre istoria si religia Indiei….”

Si asa am facut. Dupa juma de ora m-a luat somnul. Si asa s-a terminat seara pe hostelul plutitor.

Dis de dimineatza (pe la 7) ne-am urnit din nou. Singurele lucruri noi aparute in peisaj au fost plasele pescarilor si micul meu dejun.

Noul tip de plase se intindeau de pe aproape un kilometru. La capatul unui brat imens se afla un X de care e prinsa plasa. La baza e un omulete care manevreaza jucaria cu o sfoara prinsa de un scripete. Bineinteles ca exista si o mica cosmelie unde se mai adaposteste omul (dar nu cred sa aiba mai mult de 2 mentrii patrati). Am inteles ca se numesc plase chinezesti.

Spre suprinderea mea micul dejun a constat intr-o omleta cu niste chapati (un fel de lipie facuta din grau). De marmelada nu m-am mai apropit. Dar ananasul nu l-am putut refuza.

Despartirea a venit repede. Am plasat si micul bonus in bani la care se astepta toti aici de la un strain. Ba am zis sa fac un pustiu-de-bine si sa-i dau ‘omul-de-la-motoare’ un tricou – imi ceruse cu o zi inainte si …oricum nu-mi prea placea tricoul ala. Mare greseala. Nesimtitul, dupa ce i-am dat tricou si ceva banuti, si-a amintit ca in ziua precedenta aveam alt tricou si ma intreba daca nu ii dau si pe ala…. (bine ca a fost singurul om de felul asta cu care am avut de-a face aici).

Dupa debarcare sunt preluat de Sadji (soferul meu de week-end) care ma duce pe la cateva temple micutze, in care nu am voie sa intru. Ajungem si pe o vestita plaja din zona, Verkala. Peisaj asemanator cu faleza din Costinesti, numai ca aici e si ceva plaja :) Plasez si primul geocache romanesc in India (yuppi Mioritics team). Din pacate fiind pe graba uit sa-i fac poza si asa nu mai stiu de continut. Nenea ma duce pe drumuri micutze prin sate unde mai fac o cura de poze. Alfu ca intr-unul din sate s-a nascut el si acolo e si casa familiei lui , unde ma si invita (!!!). Refuz politicos masa, invocand o durere de stomac [ :) pe care am avut-o pe seara de nemancat ce am fost]. Surorile lui stau ascunse intr-o camarutze pentru ca nu se cuvine sa vorbeasca asa cu barbati care nu vin la ele in casa cu scopuri precise ;) (vezi ziua 5).

Dupa ce ajung la hotel (in jur de ora 3), fac un pic somn de frumusete pentru ca pe barca nu prea am dormit bine. Pe seara ma duc spre cea mai faimoasa plaja din zona: Lighthouse beach din Kovalum. (Sa nu uitam ca e duminica seara) Tot drumul e plin de popor; si numai locali (de fapt am vazut si 5 europeni – pe numaratelea). Se balaceau…in stil indian; adicalea intrau in apa vreo 3 metri de la mal (femeile complet imbracate, barbatii cu ceva in jurul braului). Adevarul era si ca nu prea mergea sa inoti: valurile erau foarte mari (unele si cam la 2 metrii). Ii cam matura cand venea unul mare chiar si daca stateau la 3 metrii de mal.

Pe tot drumul toata lumea se uita la mine. Eram un fel de  ‘indian in New York’. Inca nu m-am obisnuit complet cu acest statut si cu felul cum (unii) oameni se uita la albeatea pielii mele si la pleata mea bruna (aici  toti au parul nergu inchis).

Soarele apune in mare aici…dar ce folos, pt ca si azi erau nori la orizont…..poate pana plec o sa am sansa sa vad si un apus cumsecade. (era sa uit: seara, la hotel, am vazut si un fel de dans traditional. Nu mi-a placut. Sonorozarea era foarte proasta si …era si un dans tematic; si, cum nu stiu mai nimic despre religia hindusa, nu am inteles nimic).

______

India - ziua 10, ziua 9, week-end, ziua 6, ziua 5, ziua 4, ziua 3, ziua 2, prima zi
______
Autor: Alexandru Purice