US Open

Anul asta am fost cu o gashca serioasa: eu cu prietena (veteranii de anul trecut) si niste colegi de departament: Anya, Wojtek & Laura si Lukas (prietenul lui Wojtek, rezident ilegal :D).  

A fost un pic mai complicat de organizat, fiind asa grup mare, dar ne-am descurcat. Am rezervat o camera la un hotel pe langa terenurile de tenis (rezervare pentru 4 persoane, dar am stat, evident, toti 6). A trebuit sa ne decidem daca mergem cu avionul (repede si ieftin) sau inchiriem un jeep (incet dar mai fun). Lukas nu are nici nu fel de documente, deci nu poate sa ia avionul si, in principiu, nici sa conduca. Pana la urma ne-am impartit in 2, eu cu Anna si Anya am mers cu avionul, ceilalti 3 au venit cu masina.

Am ajuns la hotel, ne-am cazat, (nu era loc in camera nici sa te intorci, va dati seama: camera de hotel de new york, mica a dracu, cu 6 oameni inauntru…), si am mers la meciuri. 



Primul meci pe care l-am vazut a fost Hingis, care mie cel putin imi place mult. Hingis din pacate a luat bataie sub ochii mei de la o pustoaica, oricat de mult am urlat sa o incurajez… dar acest rezultat neasteptat a trecut destul de neobservat, pentru ca Sharapova luase bataie cu cateva ore inainte. Dar a urmat dupa aia un meci bestial, tanara (sau tanarul) speranta Murry din Anglia a luat o bataie memorabila de la un corean no-name. Intre timp ma intalnisem cu Geops (nu stiu ce cauta acolo, a aparut asa dintr-o data :)) cu gashca lui din ghetourile Washingtonului: Harsh, Fuat, Alp, Thanos, si Daria…( e meseriasa Daria, face fata la aia 5 masculi fara nici o problema ;) )

Au aparut evident probleme de dinamica grupului, Anya nu putea sa o suporte pe Daria (nu ne-am dat seama de ce), polonezii vroiau sa se uite la jucatori polonezi, gagicile vroiau sa se uite la Federer, asa ca ne-am inpartit care-incotro. Noroc cu telefoanele, nu pot sa imi imaginez cum naiba ne descurcam inainte sa avem telefoane, cum reuseam sa ne gasim pe la concerte si festivalurile berii, sau chiar si pe plaja… (il las pe Geops sa explice, ca e povestea lui, cum l-au prins gaborii facand trafic cu bilete!)



Ultimul meci al serii a fost super penibil, Blake cu Koubek dadeau in minge cu atata putere, dar fix pe centru, de parca jucau doua masini. Nici un pic de variatie, nu ataca nimeni, dadeau ca nebunii pana unul dadea afara sau in fileu. M-am ofticat si am plecat.

Am ajuns la hotel, ne-am intalnit cu Anya si Laura, dar polonezii nu erau de gasit. I-am tot sunat, au raspuns pana la urma, Laura era super ofticata, astia cica erau pierduti pe undeva prin Queens, prea beti sa ne spuna ce si cum. A ramas ca vin ei singuri la hotel, asa ca ne-am culcat.
 

M-am trezit (prea devreme) cu un soare imens in ochi: toata lumea dormea pe o parte cu spatele spre geam, eu dormeam pe o parte cu fata la geam! Asa ca ne-am trezit, am stat la coada sa facem dus, si ne-am dus in Manhattan.

Ne-am despartit iar in grupuletze. Eu cu Anna am fost la ONU, unde e bestial! Nu stiu de fapt de ce e asa bestial, in afara de faptul ca iesi de fapt de pe teritoriul SUA si intri pe un teritoriu international… e ca si cum ai vizita alta tara! (mi-am luat tricou de la ONU, dar se pare ca l-am piedut :( ). Si cand ne-am saturat de ONU, ne-am dus in Central Park si am tras un pui de somn pe pajiste, ca eram rupti de somn, si dupa aia am mers iar la meciuri.

American Express e sponsor la US Open, si e de fapt un sponsor foarte agresiv! Anul trecut, oricine avea vreun card Amex primea gratis un radio portabil pe care puteai asculta comentarii live de la Open. De data asta, dadeau televizoare portabile pe care puteai urmari live meciuri de la Open! (nu de tot, trebuia sa le returnezi seara, dar tot era misto!)



Am vazut cel mai meserias meci de la US Open in ziua a doua: Carlos Moya!!! Era in top, a fost si nr. 1, pe cand luam eu prima oara lectii de tenis, acum vreo 15 ani. N-as fi crezut pe atunci ca o sa ajung sa il vad live pe Moya! Dar l-am vazut, si a fost un meci excelent, cu un public meserias, care, evident, tinea cu Moya, facea valuri, aplauda incontinuu, urla, etc. evident ca si eu cu Geops si cu restul ne comportam la fel, eram total absorbiti in meci, care a durat mai mult de 4 ore, dar a fost absolut bestial. Moya a batut in 5 seturi, dar eu nu am vazut finalul pentru ca pe terenul vecin juca o veche ‘prietena’ de-a mea, Jelena Jankovic! (zic veche ‘prietena’ pentru ca anul trecut am fost la un meci de-al ei, si am sustinut-o tot asa, foarte zgomotos, dar de data aia eram singurul care se manifesta asa tare. Deci m-a remarcat pana si ea, se uita la mine dupa fiecare punct, imi zambea cand castiga o minge, se bucura cand o incurajam, etc. va dati seama ca nu puteam sa ratez meciul ei anul asta!)

Faza e ca venisem de la meciul lui Moya, unde toata lumea era super in priza, si la meciul Jelenei toata lumea era letargica… dar asta nu m-a oprit, tot am tipat cat m-au tinut bojocii, si au inceput si cativa altii sa-si dea drumul pana la urma. Doar ca de data asta Jelena nu m-a remarcat, nici macar nu se mai uita in tribune. Juca destul de naspa la un moment dat, era cam pe muchie, mi se pare ca si plangea in timpul meciului, dar pana la urma a batut. 




In timpul meciului, m-am tot strecurat in fata pana la un moment dat am ajuns in al doilea rand, fix in spatele scaunului pe care stateau astea in pauze. (nu eram in spatele Jelenei, dar tot eram aproape). Dar, tineti minte ca aveam televizor portabil de la Amex? Televizoarele portabile deschid o multime de posibilitati nebanuite! De exemplu, te poti vedea pe tine insuti live la TV! Meciul era transmis in direct, fara pauze de reclame, si in pauzele dintre ghemuri le filmau pe jucatoare cum stateau pe scaun si isi mancau banana. Si eram, cum v-am spus, fix in spatele uneia dintre ele, camerele de filmat erau pe marginea opusa, sa le prinda din fatza, deci eram in cadru mai tot timpul :)) si ma vedeam pe televizorul portabil… meserie!

Asa, si deci Jelena a batut pana la urma, si a urmat faza cand se dau autografe. De obicei la sfarsitul meciului apar o gramada de kinderi cu mingi de alea mari de tenis pe care colectioneaza autografe, si se ingramadesc ca idiotii. Si deci, va inchipuiti o gramada de kinderi, cam asa, intre 6 si 12 ani, cu mingiile alea mari de tenis, tipand cu vocile lor gingase de copii, ‘Jelenaaaaa, sign mine please!’, si intre ei, 2dor, chel si cu barba, intinzandu-si sapca si tipand cu vocea lui groasa, ‘jelenaaaaaaaa, sign mineeeeee!!!’ Se pare ca am fost destul de greu de ignorat, ca Jelena mi-a semnat sapca (nu o mai spal in viata mea!!!), si la sfarsit a si batut palma cu mine! :D:D:D yeah!

Dimineata urmatoare am luat-o de la capat. Dupa o sesiune culinara filipineza (bestiala) ne-am dus sa-l vedem pe Davidenko. Davidenko l-a mucificat fara discutii pe coreanul no-name de acum doua zile, intre timp aparuse si Anna, care si-a facut curaj si s-a dus la autografe. A luat autograf de la Davidenko, era foarte mandra, dar doar pentru ca nu stia ce o asteapta! (creez un pic de suspens sa va mentin interesul :P)

In ziua dinainte, Daria facuse rost de niste wild-carduri cu care puteai intra pe stadionul principal, pe primele randuri. (noi aveam bilete undeva la mama naibii, sus de tot, iti lua 10 minute sa urci pana acolo). Azi urma sa joace Federer pe stadionul principal, si de unde eram noi abia se vedea, de autografe nici nu putea fi vorba…. Anna e mare fan Federer, anul trecut (din greseala) am dat nas-in-nas cu Federer prin coridoarele de sub un stadion, eu am reusit sa ii fac o poza in trecere, ea s-a panicat total, a inghetat, a pierdut momentul, si tot anul de atunci a regretat sansa vietii ei, sa il vada de aproape, bla bla. (e ca in telenovele nu? ). Asa ca isi spusese mari sperante in wild-cardurile alea de la Daria.


Ne-am dus resemnati la locurile noastre, Geops la ale lui. L-am sunat sa il intreb daca a incercat sa intre cu biletele de la Daria, mi-a zis ca da, dar biletele alea erau valabile doar ieri. Naspa.. inainte de Federer jucau doua gagici, ne uitam asa fara interes. Anna s-a dus sa cumpere ceva de mancare, s-a intors repede si mi-a facut semne disperate sa cobor imediat. Am coborat, si mi-a zis foarte entuziasmata ca unul dintre paznici i-a zis ca e ok sa intre cu biletele de la Daria pana jos de tot, in primele randuri, asa ca ne-am dus. Am mai aburit cativa paznici pe drum, am ajuns jos de tot, unul dintre paznici s-a uitat la biletele noastre cu un ochi critic, ca de unde le avem, dar ne-a dat doua locuri, fix in primele randuri. Bestial! Am facut poze in disperare, ajunsesem fix unde stau vedetele, chiar pe baseline!

In pauza dintre ghemuri, pe stadionul principal se pune muzica, si pe monitoarele alea imense se arata scene din public. De obicei ii arata pe cate unii care danseaza naspa, sau arata naspa, sau in fine, ceva cat-de-cat comic. Asa ca m-am apucat si eu sa dansez, si am pus-o pe Anna sa stea cu degetul pe camera, ca daca cumva ma arata sa-mi faca poza pe ecran :)). Si sa vezi chestie, m-au aratat pe ecran (vreo 2 secunde!), si eram atat de entuziasmat si ma agitam ca un peste pe uscat, ca i-am miscat camera cand sa faca poza!!! Too bad… 



Eh, si cu cat se apropia meciul de final, si era meciul lui Federer mai aproape, cu atat era Anna mai emotionata! Isi marca traiectoria pe unde sa mearga la autografe, isi facea planuri, va dati seama! Si cand colo, cand s-a terminat primul meci, a venit paznicul la noi sa ne zica ca trebe sa plecam, ca biletele noastre erau pentru ieri si ca ne-a lasat doar ca era el baiat bun, si ca gata. Asa ca am plecat inapoi, sus, sa vedem meciul de acolo.

Ne-am strecurat cateva randuri mai jos in timpul meciului, dar tot eram departe de tot. in randurile de jos era full, se vedeau paznici peste tot… situatia era deprimanta (pentru ea). Dar tot si-a facut curaj, si pe cand se apropia sfarsitul (evident ca Federer l-a mucificat pe ala) s-a dus jos, sa incerce sa intre. Si dupa aia s-a terminat meciul. Eram un pic trist, era ultima seara la US Open (pentru noi cel putin), mergeam spre iesire un pic melancolici, ne ziceam unul altuia ce misto a fost… stiti cum e cand se termina o vacanta, chiar si una scurta! Si cum mergeam noi asa, agale, spre metrou, numai ce ne suna Anna, ca nu reusea sa ne gaseasca, si ne zice ca a reusit sa ia autograf de la Fererer pana la urma! Nu ne venea sa credem, ne uitam unii la altii, credeam ca a zis la misto. 

Ne-a povestit cand ne-a gasit ca s-a dus la primele randuri, toate intrarile erau super pazite, s-a rugat de toti paznicii sa o lase sa intre, nu vroiau sa o lase, pana la urma unul dintre ei, cu care intrase in vorba, a lasat-o, pentru ca (cica) stia niste filipinezi, fusese in Filipine, in fine, coincidente de astea. Si dupa ce a intrat, a dat din coate printre copiii cu mingi mari si alte isterice ca ea, a facut vanatai, s-a julit la maini, a urlat de ramasese fara voce, dar a reusit sa ia autograf. Si a reusit si sa faca vreo suta de poze cu Federer, de alea de la 2 metri, de i se vede si parul din nas :))

Asa ca ne-am terminat vacanta pe o nota buna. Urmatoarea zi ne-am trezit la 5 sa prindem avionul, si de la aeroport m-am dus direct la munca, si totul a reintrat in normal.
 
______
Autor: Tudor Constantin