Turneul lui Tomescu

Nu ma pricep la muzica clasica. Observ doar ca, de la o vreme, imi place s-o ascult.

Nu ma pricep la psihologia masselor. Stiu insa sa numesc entuziasmul atunci cand el rasare in preajma mea. Semn ca anii de peluza si de Bulandra n-au trecut degeaba pe langa mine.

Nu ma pricep la mentalitati colective. Simt insa, in stomac, defetismul, fricile si frustrarile care guverneaza, cu majoritate confortabila, vietile multora dintre conationalii mei inteligenti si bine educati.

Nu ma pricep la sociologie. Dar ceva imi spune ca daca mandrie de sine si de semeni nu e, atunci "Da" la in ce directie se deplaseaza tarisorul n-o sa fie vreodata.

Nu ma pricep nici la psihologie individuala. As paria, totusi, sume importante pe faptul ca pentru cei descrisi la punctul 3 prezentul nu vine la rand niciodata. Existenta lor e doar un etern lamentatio intre "s-a dus si Dinica, s-a dus si Fanus, s-au dus toti" si "daca as fi eu in locul lu' Basescu,".



Alexandru Tomescu, de varsta 35 de ani, de profesie violonist, are tendinta sa se priceapa, in grade diferite, la toate cele de mai sus. Hiper-talentat si supradotat (printre altele si cu unica Stradivari mioritica) cetateanul acesta s-a pus, de la o vreme (7-29 mai), pe colindat tara insotit de:
- 24 bucati capricii Paganini Niccolo, calitate extra, versiune integrala
- 1 bucata vioara Stradivari, productie 1702, inchiriata pentru 5 ani de la statul roman
- 3 bucati bodyguards pentru sus-numita bijuterie lemnoasa (valoare de catalog: 1.200.000 euro)
- 105 minute de proiectii video HD, gandite, filmate, montate si reproduse la un asa nivel ca iti vine sa ii cauti pe cei responsabili si sa ii pupi pe amandoi obrajii, hohotind de fericire (priviti identitatea vizuala a turneului: de o parte, vioara, de alta, pelicula)
- 1 concert care, la Bucuresti, in sala Radio, pe 19 mai, la Sibiu, in sala Thalia, pe 23 mai, a aruncat cateva sute de oameni intr-o stare de bucurie a fiintei imposibil de stapanit in cuvinte

Turneul Stradivarius 2011 e unul dintre cele mai bune produse culturale pe care le-am gustat vreodata. Valoarea lui va creste in timp si va fi, n-am nici o indoiala, confirmata de succesul calatoriilor pe care le intreprinde in afara Romaniei. El e dovada vie a faptului ca, de fiecare cand ne cultivam defetismul, fricile, senzatia de rau-unicitate, paseismul, provincialismul, ucidem, de fapt, viata valoroasa, muncita, dichisita, pana la urma, normala, din jurul nostru.



Nu e suficient ca Tomescu sa cante, ca Manole sa joace, ca Puiu sa regizeze, ca Mirciulica sa scrie, ca Oltchim sa castige, ca centrul istoric sa se reinventeze. E nevoie sa le povestim, sa le ocrotim, sa le dam incredere, sa le facem parte din vietile noastre. Oricat nu m-as pricepe la muzica clasica, psihologia masselor, mentalitati colective, sociologie ori chiar psihologie individuala, tot ma hazardez sa spun ca abia cand vom fi solidari cu ceea ce iubim vom capata entuziasm, mandrie, senzatia ca prezentul e acum si aici.

PS. In acelasi context, acordati-va 20min si urmariti prezentarea sustinuta de Alexandru Tomescu la TEDx Bucuresti 2008
______
Autor: Mihai Brezeanu