Tragand de suflet

"Urc prin praf cu sudoarea gadilandu-mi fruntea si varful nasului, lasandu-si darele sarate pe buze, pas dupa pas dupa pas, numarand cotiturile potecii, tragand de suflet pe un bolovan la umbra firava a unui cactus pe jumatate uscat."

Cam asa scrie Marius Chivu. Si cam asa urca muntii. Combina cele doua activitati o data la patru ani. In mai, escapada. In noiembrie, povestea. In 2012, Himalaya. In 2016, Anzii. 

Noul volum se intampla in Peru. Dureaza (deja clasicele) trei saptamani sau, in cealalta unitate de masura, 304 pagini si 199 de fotografii. Plus o harta. 

Nevado Mismi are 5597 de metri. Si gazduieste un izvor considerat cel mai indepartat punct din care izvoraste Amazonul. Si a fost punctul de maxima altitudine al expeditiei lui Marius. De fapt, al expeditiei lui Marius & Marius. Pentru ca scriitorul a fost insotit de un tiz. Tiz care, pe alocuri, devine personajul principal al cartii. 

Arequipa e al doilea oras peruvian din punct de vedere al numarului de locuitori. Dar e cel din care a plecat cel mai faimos dintre toti: Mario Vargas Llosa. Alaturi de Cuzco, e principala asezare urbana prin care cei doi M se/ne plimba.

Choquequirao si Machu Picchu sunt doua cetati incase faimoase. Ma rog, mai ales cea de pe urma. Poate pentru ca pana la Choquequirao se ajunge doar mergand pe jos. Pe munte. Prestand ceea ce de la o vreme incoace se cheama hiking. Ar fi interesant de aflat cum se cheama in quechua. Limba vorbita de populatia cu acelasi nume. Quechua, deopotriva oameni si cuvinte, sunt personaje si ele in cartea Chivu-lui.

"La poalele podisului se afla Cabo Blanco, un sat pescaresc care este doar o insiruire de barci, acoperite cu stuf, tabla ondulata si antene-satelit, cu rufe colorate intinse pe sarma la soare."

Calatoria se termina la Cabo Blanco, pe malul Pacificului, langa piscina unde odinioara beau Marilyn si Hemingway. 

"Aici s-a stabilit recordul pentru cel mai mare peste prins vreodata de mana omului - un marlin negru (sau pestele cu cioc, Istiophoridae) de sapte sute de kilograme; dar nu pentru asta am venit aici."

Nu pentru recorduri. Nu pentru celebritati. Nu pentru turism, in sensul clasicizat al unui termen ce si-a pierdut, de-o vreme, nuantele luminoase. Nu pentru monumente, fie ele inaltate de mana omului post-modern, medieval ori antic, fie ele creatii ale naturii. Nu pentru specificul local, fie el saracia devastatoare, plina de culoare si de viata, ori glamour-ul insulelor de bunastare bifate in ghiduri de.... turism. Si as putea continua mult si bine cu lista de Nu-uri, dar as risca sa credeti ca autorul cartii in care e vorba de altceva decat de cele enumerate mai sus e Ionesco, nu Chivu.

Marius scrie despre ce vede si despre ce i se pare ca vede. Despre ce simte, despre ce gandeste, despre ce viseaza. Desi imbibat de descrieri memorabile, intesat de observatii istet-haioase, excelent documentat si ultra-atragator narat, "Trei saptamani in Anzi" e un jurnal de calatorie cu accent pe autor si nu pe subiect. Cititorii nu au parte de Anzi, de Pacific, de Machu Picchu, ci de Anzii, Pacificul si Machu Picchul lui Marius Chivu. Omul pe care al 38-lea an de viata l-a purtat, alaturi de un mare prieten, intr-o calatorie la care sunt invitati, acum si oricand de acum incolo, cei care ii vor citi cartea. 

Cand am mers la Lisabona, mi-am tiparit scrisorile lui Alex Leo Serban publicate de LiterNet. Gandeam ca "Scrisori din Lisabona" ma va ajuta sa descopar mai bine orasul. De fapt, cu foile de hartie in mana, nu faceam decat sa il caut pe autorul lor. Sa-mi imaginez unde statea cand a scris despre o anume piata in care ma aflam chiar atunci, cum era vremea, cum cadea lumina, cum aratau trecatorii, ce sunete se auzeau. Mi s-a facut atunci / de-atunci dor de un om pe care nu l-am cunoscut si nu-l voi cunoaste niciodata. 

Pesemne ca daca voi ajunge vreodata in Peru, o sa am o clipa de fericire cand o sa recunosc locurile prin care doi prieteni au trecut, candva, tragand de suflet. 

Marius Chivu
Trei saptamani in Anzi - Humanitas, 2016