06 octombrie 2010

Cornelia

Thassos - mare si poezie de toamna

A devenit un fel de obisnuita - una placuta - sa ajung in fiecare an in Grecia, dar de fiecare data in alt colt, daca nu primavara, atunci sigur toamna. De data aceasta am navigat pana in Thassos.

Nu o sa mai povestesc detalii turistice, ci experienta intalnirii cu inca un loc nou pentru mine in viata asta.

Ajung in Thassos (Thassos Town - Limenas) dimineata, cu feriboat-ul din Keramoti, plutind impreuna cu zborul pescarusilor. Ma bucur de reintalnirea cu Egeea.

Cafenelele tocmai se deschideau si grecii isi beau cafeaua - greceasca - privind marea - Egee-, asa cum fac de o viata...sau de vieti.

Micul port se umple de viata. Pescarii isi descurca plasele, iar noi ne insiram pasii pe mal. Oare pe ce urme pasim?

Barcile isi consoleaza vaslele pana la intalnirea cu valurile nestarnite de vant.

Marea isi leagana pescarusii si gandurile mele.

Vechi ziduri ascund taine si povesti. Oare cine a trait aici? Conteaza?

Seara isi imprastie deja culorile peste marmura alba de la mal si peste micuta biserica pe langa care trecem spre anticul amfiteatru.

Ce capodopere s-au jucat aici? Cu siguranta ceva inspirat din viata: viata langa mare.

Un smochin pazeste poalele dealului invadate de pini.

Flori vestede in culori cu dorinte se incapataneaza sa nu paraseasca ramurile leandrilor. Rodii asteapta sa te infrupti din nebunia de sub coaja lor.

Soarele este prieten cu ziua si intriga norilor nu isi are locul.

Orice drum duce la mare.

Boabe ispititoare de struguri stau spanzurate in ciorchini, facand arcade de salas de noi pacate.

Maslinii isi mai aduna un an in secole si mai dau un rod si acestei toamne. Vantul doarme.

Ascult zgomotoasa intalnirea a marii cu tarmul. Nisipul devine parte din trup. Nisipul - fiul marii si al tarmului.

***

Hei, ce-i cu atata poezie? Ia sa povestim si despre Thassos. E numai bine sa ancorezi in Grecia pana in iunie, ori din septembrie, spre toamna: sunt mai putini turisti si locuitorii mai dornici de impartasit secrete.

Ne-am interesat din prima zi sa inchiriem o masina si am avut norocul...sau poate ca spiritul negociator al lui Zmeu a fost "de vina", sa gasim o masina cu 20 euro/zi - o Kia Picanto numai buna de plimbat pe strazile inguste si in panta, ornate cu serpentine gratioase, cat mai unduioase.

Facem de vreo trei sau patru...sau fara numar tururi ale insulei, ba dinspre nord-est spre sud-vest, ba in directie inversa. Plaje sunt de descoperit la capatul fiecarui drum, iar daca nu gasesti plaja cu nisipul cel mai fin (si nu e un cliseu ce zic acum), gaseti un golf intim sau niste ruine de vechi polis.

Cel mai mare polis l-am gasit la Aliki. Nici nu am avut vreme sa il descoperim in intregime, intinzandu-se de pe malul marii, unde inainteaza cu marmura-i alba, si pana pe varful culmii ce domina albastrul marii si tinde spre cel al cerului.

Consumatori de cafea (buna), si eu si partenerul de calatorie, am incercat cat mai multe minuni din canute mici, prin cele mai multe localitati in care am poposit. Cea mai frumoasa prietenie a fost intre o cafea greceasca si o placinta cu branza, asa cum mai gasim si in satele din sudul tarii noastre si cum iesea candva si din cuptorul mamei.

Descoperim la pas vechile casute din Potamia si Panagia. Cat de grecesc este totul! Borcanele cu miere de portocale sunt tentante, in aceeasi masura ca si smochinele ori arahidele caramelizate.

Intr-una din zile gasim o plaja mai...chill: Chill Out Beach Salonikios. Clar, asta e plaja ideala, concluzionam dupa ce trecem cu bine pantele de pe drumul de tara de sub roti. Un mojito si un hamac sunt rasplata ca am ajuns aici. Poti innopta si in cort daca devi prea "vesel". Plaja este ospitaliera si la fel si padurea de pini din jur.

Nu e greu sa ajungi in golfuri unde nu te vede nimeni, decat, poate, vreo barca ratacita pe mare. Atentie, insa, la arici ... si astia nu fac parte din imaginatie; sunt cat se poate de reali...si de teposi.

Pacatele ni le mai spasim cu vizita la Manastirea Sf. Arhanghel Mihail. Ne tenteaza sapunurile facute de maici, cu tot felul de combinatii de ulei de masline cu miere, menta, lamaie, portocale...si multe alte ispite. Gama de icoane este si ea vasta.

Mi se recomandase de acasa sa ajung si pe la Giola - o piscina "naturala". Nu o nimerim din prima zi, dar a doua oara nu mai scapa. Ne indepartam de sosea si o luam pe cel mai descurajant drum de tara, ...nu si pentru noi.

Salutam din viteza celor cativa km/ora turma de oi, parcam sub maslinul umbros si o luam la pas, peste pietre colturoase ce duc spre niciunde. Pe drum ne intalnim cu niste...romani. Remarcam ca una din trei masini de pe insula are numar de Romania si probabil ca una din doua din cele inchiriate este condusa de un sofer roman.

Ne balacim cand in mare, cand in marea din gaoace, eu reusind sa ma insemn cu o ditamai vanataia cauzata de intalnirea cu stancile. In largul apropiat opreste si ancoreaza o salupa... cu romani.

Seara de seara am incercat tot felul de combinatii locale, cum ar fi gyros cu tzatziki (cum altfel?), kalamari, "momeala alba" (adica hamsii), musaca cum numai aici gasesti (acum am inteles de ce zicea Marius ca vizita la Salonic i-a schimbat parerea despre musaca), toate udate cu Mithos in halba cu gheata.

Tot invartindu-ne prin Thassos pe toate directiile, alegem si o croaziera ca sa vedem insula cum au vazut-o mai intai si romanii, adica de pe mare. Vantul insa este stapan azi si turul este de fapt doar un semitur. Sudul nu ne primeste pa valuri.

Lasam pentru ultima zi vizita la Muzeul de Arheologie si la marea Agora.

Pentur noi - ca si pentru alti pasionati de arheologie - este un rai si ne vine greu sa ne indepartam de istoria locurilor, desi ora de ridicare a ancorei se apropie.