SZIGET sau Elogiul nebuniei

Orice ai auzi inainte de Sziget, odata cu ajungerea acolo, povestile palesc precum plantele lasate in grija unui student; de la primul pas facut inspre intrare, unde mii de oameni asteapta in rand, cu cortul in spate si cu bratarile pe mana, pana in ultima zi, cand tragi de tine, n-ai vrea sa pleci, stii dar ca trebuie sa te intorci, ca nu se poate cum vrei tu, ca ai, inafara insulei, o viata, care iti pare brusc un pic gri. Insa cum in toate e buna masura, vorba unui vechi prieten grec, si cum prea multe culori te ametesc pana la urma, te supui, iti iei la revedere. Dar sa incepem cu inceputul.



Primul lucru care trebuie facut daca te tenteaza festivalul este sa iti rezervi, cu cel putin cateva zile inainte, biletul pe Internet. Apoi, cu mail-ul de confirmare, ajungi la oficiul (spre care esti indrumat de cei care te asteapta in gara cu microbuzul) de unde iti ridici bratara pe care trebuie sa o porti pe tot timpul petrecerii. Biletele variaza ca pret, astfel ca daca vrei sa campezi in spatiile puse la dispozitie de catre organizatori si sa poti intra la dus, trebuie sa platesti un weekly pass, care costa in jur de 120 de euro. Pentru cei veniti cu masina sau cu rulota, pretul biletului este de 90 de euro, insa nu iti da dreptul sa folosesti facilitatile, iar daca nu intentionezi sa stai decat cateva zile, daily pass-ul costa in jur de 25 de euro. Important este insa ca atunci cand ajungeti acolo sa schimbati banii in forinti, deoarece, in cadrul festivalului, aceasta e moneda cea mai bine primita. Pentru lenesi: un euro inseamna 260 de forinti.

Inainte sa ajungem consultasem un site care ne sfatuia cu caldura ca suma pe care o avem la noi sa nu scada sub 300 de euro. Ne intrebasem de ce, ca doar, din auzite, mancarea e destul de ieftina. Ce uita sa ti se spuna este CATA mancare gasesti acolo.

Si cat de tentanta e fiecare ghereta dintre sutele de locuri de unde poti sa alegi ce sa mananci. Itinerariul primei zile arata ca traseul unui tren personal. Mergi 10 metri, dai cu ochii de ceva mai mare, mai colorat, mai bine mirositor, mai imbietor. Gyros-ul: mancarea preferata a “festivalierilor” se prezinta sub forma unei shaorma usor neconventionala si de trei ori mai satioasa. Arata ca un buzunar de lipie calda si pufoasa, umplut cu carne, rosii, varza, piper si multe multe sosuri. Dupa 2 gyros, halite cu repeziciune in primele ore, ti se face din nou foame, in mod curios, si incepi sa explorezi din nou terasele.

Credem cu tarie ca e ceva in aerul de deasupra insulei care te determina sa te transformi intr-un mic Pacman. Bulina dupa bulina, toneta dupa toneta, farfurie dupa farfurie. Unii zic ca de vina e curiozitatea, insa atata curiozitate ar fi omorat pana acum 5 pisici. Cartofi prajiti, la cornet, condimentati, cu sos de branza si ceapa taiata marunt si prajita, ciuperci prajite, pizza, spaghete, mancare indiana, taietei prajiti cu legume si pui, tortilla chicken, mexican rolls, frigarui, fripturi, carnati, salate, porumb fiert, calamari, peste, orez, hot dogs, supe… tot ce iti poate nascoci imaginatia si se poate fierbe, praji, toca, amesteca sau condimenta.

Si tocmai cand te lupti din greu cu tentatia, dai peste mini donuts cu sosuri de vanilie si afine, churros (prajiturele pufoase, cilindrice, umplute in intregime cu ciocolata, vanilie sau caramel), lapte cu arome de vanilie, capsune sau ciocolata, si bilute de inghetata cat bombonelele CIP, puse cu grija intr-o sepcuta de plastic, la care te lasa sa-ti alegi culoarea. Stiu exact ce sa iti faca astfel incat sa nu poti rezista, sa te duci la culcare cat inca incapi in cort, sa te trezesti si sa o iei de la capat.
Se dovedeste a fi o excursie pe care daca tii diete, nu e recomandat sa o faci. Te indrepti spre fiecare chiosc sau terasa ca tantarul la lumina si ai la fel de mult discernamant ca si el daca si-ar propune sa se abata din drum.

Singurele lucruri pentru care iti schimbi traseul ocazional sunt concertele. Pe Main Stage si nu numai, concertele incep la 16 30, si tin pana pe la 11 30, in cazul unora.

Primul concert de mare amploare, Therapy?, desi a strans destul de putina lume, a fost de esenta tare, si, dupa parerea unora, cel mai bun concert de rock de pe aceasta scena. In acelasi timp, pe Pannon World Music Main Stage canta cu o voce dumnezeiasca Susheela Raman, londoneza care a imbinat muzica Indiei cu soul, blues si muzica electronica.



Main act-ul primei seri: britanicii de la Franz Ferdinand, concert cu prezenta obligatorie. Un show care avea ceva din exuberanta usor demonica a Portocalei Mecanice, din solemnitatea unui mars pe alocuri, si un gust unic, de indie bine facut, cu un sound nemaintalnit.



Cum scenele sunt departe una de alta, ajung prea tarziu la Robert Plant, si prind ultima melodie. Dar cum dupa un concert bun nimic nu merge mai bine decat niste mancare… the rest is history.

A doua zi de-abia te dezmeticesti intr-adevar si incepi sa explorezi si sa vezi rezultatele stradaniilor a mii de oameni pentru ca tu sa nu te plictisesti, cel putin pana in ora concertelor. Exista corturi de jocuri logice, locuri unde poti sa iti faci tatuaje cu henna, tatuaje permanente si piercing-uri, unde poti sa modelezi in lut, sa pictezi tricouri, esarfe si vase, corturi de karaoke, bazarul, satul african, locuri unde poti sa sari cu coarda elastica, sa te dai cu tiroliana, sa topai pe saltele gonflabile, sa joci fotbal pe apa, sa te tavalesti in ciocolata, teatru de automatoni, labirinturi, spectacole de teatru si dans, muzee ale ororilor….



Mi se spusese ca nu ai cum sa apuci sa le vezi pe toate avand in vedere suprafata insulelor si multitudinea de atractii si mi-am spus ca poate totusi reusesc. Ei bine, n-am reusit. Partial din cauza cozilor imense care se formau in fata oricarui cort, dar si din cauza distantelor si a faptului ca rareori ajungeai unde iti propuneai. Ori te rataceai, ori iti atragea altceva atentia, ori ajungeai din greseala in cu totul alt loc. Sau te opreai sa mananci.

Seara, ocolesc Main Stage si ma indrept spre Pannon, unde Goran Bregovic si The Wedding&Funeral Band isi daruiesc muzica miilor de oameni veniti numai si numai pentru asta. Concertul amesteca nuantele usor funebre cu valuri de veselie sanatoasa, balcanica, momente triste, intunecate si clipe de extaz tumultuos. Nu exista nici un regret, ba dimpotriva. Exista unele lucruri despre care stii chiar atunci cand se intampla ca or sa devina la un moment dat niste amintiri grozave.



Ceea ce nu se poate spune despre concertul Scissor Sisters. High expectations, big dissapointments. Anna Matronic promite de la inceputul concertului ca va face dragoste cu fiecare dintre cei aflati in public prin muzica sa. Ridici din spranceana, iar la sfarsit te simti ca si cum, daca s-a tinut de promisiune, pe tine cumva te-a sarit.



In aer a domnit plictiseala si elanul s-a scufundat undeva inauntrul fiecaruia dintre noi. Dupa cateva cover-uri cuminti speranta intr-o explozie glamour care sa te faca cel putin sa-ti scuturi o leaca pletele sau mainile s-a stins, am rezistat pana la “Comfortably numb” si ne-am indreptat catre alternativa noastra preferata la orice: mancarea!

La Party Arena – seara de drum`n`bass. Mai mult decat promitatoare, vine ca o gura de aer proaspat dupa concertul de mai devreme. Gura de aer proaspat la figurat, caci Party Arena nu e in aer liber, si densitatea pe metru patrat - destul de ridicata. Vis-à-vis, la Meduza, inghesuiala e atat de mare incat nu te mai lasa sa intri.
O zi sub umbra micilor dezamagiri. Scissor Sisters… si un anunt facut dupa-amiaza, cum ca Gomez si Coldcut si-au anulat concertele, urmat de multa boo-iala. Nu-i nimic, urmatoarea zi avem Radiohead!



And thank God for Thom Yorke, care a tinut in palme zecile de mii de oameni cu ochii atintiti spre scena, unii cu lacrimi in coltul lor, cu pumnii stransi, fredonand versurile sau leganandu-se hipnotizati. Cu nimic mai prejos fata de orice asteptari si cu mult mai presus fata de orice emotie incercata la un concert… vreodata.

La Sziget insa nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca programul se respecta cu strictete. Formatiile vin cu cel tarziu un sfert de ora dupa ora anuntata, canta o ora si jumatate si la cererea publicului revin cu o singura melodie. Orice ai face dupa aceea, intr-un final trebuie sa te resemnezi, pentru ca nu mai apare nimeni.

Multimea se raspandeste care-ncotro, chiar daca aglomeratia ingreuneaza vizibil si simtitor deplasarea in spatiile dintre scene. In mod surpinzator toti sunt atat de politicosi incat nu te lasa sa uiti nici o clipa ca nu esti in Romania. Dimpotriva… ajungi sa te miri si sa te sperii de atata prietenie neconditionata. “In orasul asta de vis unde oamenii-ti zambesc fara motive”… (Kumm).

Te trezesti imbratisat, ti se face cu mana si nu exista decat un lucru mititel care va uneste: o bratara subtire, verde, pe care scrie cu alb Sziget…. Taramul speciilor cu par roz, verde, negru, albastru, creasta, dreads, codite impletite, piercing-uri in nas, sprancene, buze, urechi, obraji si barbii, fete pudrate, fardate, costume de cosmonaut, rochii din plasa, bocanci cu talpa groasa, mantii de vampiri, halate de baie, tatuaje, tutu-uri de balerina…. Freak show-ul prieteniei. Muzeul ororilor si Disneyland. David Lynch si Charlie Chaplin. Sex Pistols si Daffy Duck. Everything.

S-ar putea da lovituri de stat, natiuni intregi s-ar putea prabusi, cutremure si inundatii ar putea zgudui continente, si n-ai sti nimic. Nu stii cat e ceasul decat atunci cand te indrepti catre vreun concert si tot de-aici iti dai seama cam ce zi e. In rest... Stai pe iarba, la soare, fumezi o tigara, asculti muzica, te opresti la o terasa, jonglezi, stai de vorba cu oameni pe care nu i-ai fi cunoscut, iti faci tatuaje cu henna, iti cumperi bratari, razi, topai, te urci pe scari, si cand sa te dai cu tiroliana te inverzesti si cobori… Si uiti ca exista detergenti cu putere extraordinara de spalare, intersectii, ore de varf, zgarie-nori, zile de munca, restante, televizoare, cersetori si tramvaie.

Si daca duminica si Dumnezeu se odihneste noi de ce n-am face-o? Muzica nu ne atrage. Pe Main Stage urca The Rasmus, pe care cumva am facut tot posibilul sa-i ratez, la Party Arena e Hernan Cattaneo, insa alte locuri cum ar fi cortul par mai tentante, si in mod curios, in toata forfota sutelor de mii de picioare si glasuri, linistea ti-e la indemana.

Pentru penultima zi avem programul stabilit. Nu ca l-am respecta… Seara - Placebo pe Main, Anthony Rother si Tiefschwarz la Party Arena.

Placebo… Hmm. Despre Placebo ar fi probabil, in mod normal, de spus destul de multe lucuri. Daca ar fi fost putin mai entuziasti. Sau mai putin obositi. Sau mai darnici. Dar n-au fost si ne-am trezit la un concert putin mai vivace decat al celor de la Scissor Sisters.
Cu un Brian parca venit sa-si faca gig-ul si apoi sa se retraga cat mai repede intr-un loc confortabil, cu un public lasat sa flamanzeasca. Asa ca nu raman multe de spus. Pierd Anthony Rother, vedeta serii, si seara se prelungeste ca o guma dulce de mestecat la Tiefschwarz unde oamenii raman sa danseze, sa se holbeze intr-un colt, sa se tarasca pe jos sau sa fumeze tigara dupa tigara, dand subtil din cap.



Marea si ultima zi. Un singur cuvant apare in conversatii cu o frecventa incredibila: Prodigy. Dupa ce 2 formatii isi anulasera zborurile, si cum la un concert cu Prodigy te duci doar cu ochii inchisi ca apoi sa te trezesti, domnea o usoara teama ca nu cumva… Au aparut pe scena totusi, la 9:45… bizari, dark&mysterious, asa cum ii stim. Nu stiu daca am fost doar eu, dar ma coplesea senzatia ca asta nu-i lucru de colo… Ca mi se face o imensa favoare si ca sa-i vezi pe Prodigy live e ca si cum ti-ar explica Houdini cum ii reusesc trucurile. Puteai aproape sa vezi nerabdarea de deasupra capetelor… si cand a inceput… a hallucinogenic, violent, terrible, powerful, dreamy, rollercoaster ride. Si oricat mi-ar placea comparatiile… acum simt ca mi-am golit sacul… un concert Prodigy nu se compara decat cu un concert Prodigy. Pure fuckin` genius.

Miercuri… ziua plecarii. Parca asa mi-am inceput articolul. Despartirile lungi sunt dureroase asa ca n-o sa zabovesc asupra lor. Goodbye Sziget. See you next year.

Galerie foto
www.sziget.hu


______
Autor: Manuela Stoicescu