Sziget 2011, ultima zi

Dupa ce am fost repatriat prematur din cauza sporturilor de iarna practicate in August, m-am intors duminica pentru o noua batalie cu Szigetul. Am ajuns pe la ora doua in scaunul meu minunat cu rotile, mi-am luat (carjele) curajul in dinti si am mers inspre scena mare. Acolo mi-am pus un scaun de pescar, unde am stat pana inainte de White Lies. Aventuri de data asta prea au fost (mi-a ajuns una si buna cu cateva zile in urma).

Prima trupa pe care am vazut-o a fost Mariachi El Bronx. O trupa de pseudo-mexicani-americani, a caror piese sunat toate la fel. Publicul a fost si el putin si destul de plictisiti. Un grup foarte beat dansa pe de rupea pamantul.



Dupa primul concert, in timp ce aranjau scena pentru Gogol Bordello, pe boxe puneau muzica tiganeasca sau in ton cu formatia ce va urma. Spre surprinderea mea m-am trezit cu o manea de toata frumusetea cantata de inegalabilul Nicolae Guta.

Despre concertul ce a urmat e total alta poveste. Au cantat de au rupt scena, publicul a dansat de a rupt pamantul. N-am niciun repros, numai cuvinte de apreciere pentru ce au facut oamenii aia pe scena.



Trupa e trebuie vazuta live cu prima ocazie.
Urmatoarea formatie a fost una mai calma, probabil pusa dupa Gogol Bordello pentru ca lumea sa poata sa isi traga putin sulfetul. The National, fiind una din trupele pentru care am asteptat Szigetul cu nerabdare, m-au cam dezamagit la inceput. Solistul a venit beat rangă, pe Bloodbuzz Ohio (una din piesele mele preferate) a intrat cu o jumatate de masura mai repede, a facut pauza si dupa aceea a continuat sa cante ca dupa cateva piese sa rupa un stativ de microfon. Intre timp poate s-a mai trezit, dar situatia s-a ameliorat, cantand un Fake Empire cu care si-au spalat toate pacatele.



Surpriza serii au Manic Street Preachers, trupa de la care stiam mai multe piese decat credeam. Initial, cand am vazut de cati ani canta si ca nu-s headlineri nu am avut prea mari asteptari. Au facut un concert si un show exceptional pentru care m-am ridicat in carje si am inceput sa cant cu ei si toata multimea. Pot spune cu mana pe inima ca Manic Street Preachers se numara printre trupele must see. A fost cea mai buna incalzire pentru ce avea sa urmeze.



Ultima trupa de duminica a fost White Lies. Cu riscul sa par subiectiv, a fost un concert biblic, demential, exceptional si multe alte complimente de genul asta. Scena a fost aranjata foarte simplu, cu un ecran enorm in spatele lor, cu 5 reflectoare cu lumina alba care luminau pe ei. Au inceput in forta cu un Farewell to the fairground... probabil ca vroiau sa demostreze ca ei is alpha band acolo si ca scena e a lor. Pe la mijlocul concertului au cantat Death si au incheiat cu un Bigger Than Us de mare exceptie.

Baietii de la White Lies au dominat scena de al inceput pana la sfarsitul concertului. Au venit, au cantat si au plecat. Fara discutii inutile cu publicul. Baietii au avut o prestanta excelenta, se vedea pe oricare dintre ei ca sunt siguri pe ei si ca fiecare stapaneste foarte bine ce face. Ei au facut show prin calitate si muzica, nu prin "everybody sing with me" sau alte stereotipuri de rockstar.

Una peste alta, a fost o zi de concerte foarte buna, in care am castigat batalia cu Sziget-ul. In 3 ani, scor total Tudor - Sziget: 2-1. Ne vedem la anul.



______
Autor: Tudor Sirb