Straja - cu escala la Petrila

Dupa ce am amanat iesirea la schi cu ocazia onorarii unei invitatii la un ceai cu iz de Cernobil, India si ceva surpriza cu Mihai - Mongolia, ajung in cele din urma si la Straja, cu un mic ocol la Petrila.



Stabilesc initial plecarea cu Simona, dar ulterior ni se alatura si Andrei, avandu-i astfel langa mine pe unii dintre partenerii ideali de aventura. Gasesc potrivit sa plecam cu trenul de noapte...suna a si mai mare aventura si aveam sa ajungem pe plaiurile vizitate inainte de ivitul zorilor. Parasim Gara de Nord un pic mai devreme de miezul noptii, dupa ce o saracim (pe gara) cu niste shaorme originale, turcesti, de la singura shaormerie deschisa (noroc ca nu mai erau la Spring :) ).



Ajungem dupa fix sase ore, desi mi-as fi dorit sa avem ceva intarziere pana se crapa de ziua. Cu rucsacii in spate, traversam pasarela peste calea ferata din Petrosani si purcedem spre Petrila. O anuntasem deja pe mama lui Mihai ca vreau sa o deranjez cu niste imbratisari si cu multa admiratie. Nu stiu de ce am simtit sa fac asta...uneori ni se intampla niste chestii frumoase asa, fara sa ne gandim prea mult la ele si trebuie sa le aplicam cum simtim. Cum toata vara l-am citit cu sufletul la gura pe Mihai cum isi plimba el motocicleta prin Mongolia, imi doream ca macar la unul din capetele drumului sau pot ajunge si eu: la Petrila. Si mai ales imi doream sa o cunosc pe cea care i-a dat de doua ori aripi visatorului.



Bajbaim pe intuneric, mai intrebam cate un localnic, trecem pe langa cimitirul in care toti dormeau linistiti, o mai sun pe Dna Barbu pentru orientare (dumneai s-a intresat ca ajungem cu noaptea incap, desi anuntasem ca venim pe la ora 9, gandindu-ma la o lalaiala prin Petrosani pana cand avea sa se faca o ora decenta si nu ne-a lasat sa inghetam in frig) si in cele din urma ajungem in latrat de Igor la destinatie. Cu labele pe umerii mei, exprimandu-si bucuria si umplandu-ma de dragoste si de par, Igor ne-a primit destul de bine. La fel si Mai, baiete, pisoiul, parinte al sau, sare pe umarul Simonei. Dna Barbu (sau Silvia - sa nu se supere pe mine) este un model de VIATA. Timpul petrecut impreuna a fost scurt, dar admiratia noastra mare pentru aceasta femeie "care era normala candva si avea perdele la geam".



Mai fusesem pe acolo prin 2006 cu ocazia unei tabere de arte organizata in orasul minier si imi aduceam aminte de cascada de la Rosiile (sau Rosia :) ). M-ar fi tentat sa o vad inghetata, insa in cele din urma, dupa ce ne luam ramas bun de la unul dintre cei mai frumosi oameni pe care i-am cunoscut vreodata, intr-una dintre cele mai frumoase case in care am pasit candva, ne intoarcem tot la pas, traversand iara Jiul de Est, spre Petrosani.



Teodor este dragut si vine (nu calare de data asta) sa ne usureze drumul spre Straja. Regasesc aceeasi Straja in care am incaltat prima oara schiurile cu un an in urma, dar cu alte zapezi. Copacii i-am regasit mai impovarati de zapada ca nicicand. Cerul a cernut cu spor pufoasa nea cu care a impodobit Straja. Padurea este intr-adevar de argint.



Scopul principal al "plimbarii" a fost evident cel pentru schi. Desi nu am scapat de cazaturi si de imprastieri pe partie, chiar ca as fi schiat non-stop. Un episod dragut a fost cand am cazut intre un stalp si doi ieseni simpatici, trecuti si de a doua tinerete, care, dupa ce mi-am cerut scuze ca era sa intru ca bleaga in ei, au zis: "Nu e nimic, domnisoara, ca noi oricum mai avem putin; pacat de dvoastra ca sunteti tanara!" Mai trist momentul cand le-am marturist ca eu nu sunt din Iesi. Dupa cazatura asta, ma retrogradez iara in stadiul de incepator. :(



Anul acesta te costa 3 lei urcarea pe Platoul Soarelui si cate 4 lei pe teleschiul 3 si 5 (adica la fel ca anul trecut), iar noaptea teleschiul functioneaza pentru minim 10 schiori. Inca nu m-am simtit pregatita sa iau drumul din padure pe schiuri, dar cristianele parca imi ies mai usor.



In pauze, nu am ratat vinul dulce si fiert de la Montana, aproape la fel de bun ca cel de seara de la Platoul Soarelui.



Vineri, pe seara, am facut o vizita si la schitul Straja. Rareori mi-a fost dat sa pasesc intr-un loc cu atata liniste, atata alb si verde, atata pace. Aveam nevoie de cateva momente de reculegere pentru mama...



Pe casele din jur, turturii atarna in draperii. Muntii din zare fac tablou cu ramurile din satuc.



Cu schiuri sau nu, pasii scartie pe zapada. Aerul rece iti aduce aminte sa binecuvantezi padurea. Cerul se joaca cu norii si vantisorul ii imprastie pe cearceaful sau.



Sambata la amiaza Teodor ia calea Aradului, iar noi ne bucuram de ultimile clipe in raiul alb. Adormim tarziu in noapte, dupa ce Simona ne incanta cu niste bancuri culese si alese si dupa ce ne impertasim toti trei amintiri din calatorii.



Duminica, ii las pe cei doi la o cafea si mai fac un drum prin satuc pana la schit. Revin si purcedem la vale, cu telescaunul (6 lei un drum; 10 lei urcat-coborat). Cu greu ne dispar de pe retina peisajele in alb si albastru si parca nu ne vine sa credem basmul pe care l-am trait.



In Lupeni, gratie celor 50 de lei pe care ii cereau soferii de jeep paja in Petrosani, plecam la pas pana la maxi-taxi (3,5 lei pana in Petrosani), motiv sa lungim drumul cu popas de fotografii.



Si cum ajungem in sosea, doar ce intorc capul si vad masinuta cu placuta de Petrosani. Fuga-fuga, urcam si privim pentru inca o clipa catre Straja. Cu dna Barbu trebuia sa ne revedem in gara, insa de data asta soarta nu a fost prielnica.

Simona e mai atenta la peisajul urban si se amuza de un anunt:



Mai avem vreo doua ore paa ce trenul trece defileul si prietenii mei vor sa facem o tura la pas prin Petrosani. Dupa o plimbare prin parculet si fotogrfiat statui cu mineri, ne bucuram de o pizza si o bere. Ca sa nu uitam prea repede gustul (calatoriei:) ), primim si o pizza la pachet, sa avem pe tren.



Ura si la gara (mai putin ura ca para nu vroiam acasa) si Simona cu Andrei isi ocupa locurile pe geam sa admire pentru prima oara defileul.



Iara trenul se incapataneze sa ajunga la timp, iar noi ne gandim deja unde plecam in curand.



______
Autor: Cornelia Florea