Si totusi, Regina!

In fine, dupa o lunga si grea si suferinta, a venit vremea ca locuitorii Cambridge-ului sa se bucure. Evenimentul a avut loc ieri si s-a datorat primei zile veritabile de vara dintr-un anotimp nu atat umed, cat neasteptat de figuros. Dorind sa marcheze cum se cuvine sosirea anotimpului h-estival pe aceste meleaguri, oficialitatile orasului au invitat-o pentru o plimbare si niscaiva inaugurari pe doamna de pe bancnote, neuitata Lizzie za Queen. Prompta, tanti regina s-a prezentat la apel si nu singura, ci insotita de al ei consort, printzu Philip. Dupa ce a taiat panglici pe la cateva edificii inaltate in perioada trecuta de la ultima vizita (adicatelea din 2000), prima matriarha a tinut cu dintii sa-i cunoasca pe bursierii lu domnu Bill Gates, printre care s-ar parea ca ma numar.

Acestea fiind stiute, pe la 1:30 ale amiezii, intolit la costum m-am pus in miscare de la al meu departament la vecinul muzeu Fitzwilliam unde era vorba sa dam cu privirea de cuplul royal. Dupa o verificare rapida a pasaportului si nici un, repet, nici un, security check, am penetrat cu aplomb main entrance-ul muzeului. Eram cam 50 de bursieri Gates si repede am fost impartiti in 6 grupe, in functie de culoarea ecusonului primit la intrare. Io am nimerit in dreptul splendidei culori roz si in compania unor flacai si fete din cele mai diverse parti ale lumii. Ni s-a facut un scurt instructaj si ni s-a cerut sa aplaudam discret cand intra parintii lu Sharles in sala ca sa nu se lase o liniste idioata. Am fost rugati ca pana la interactiunea directa cu el sau ea sa purtam discutii libere, amicale, intre noi, pentru a lasa impresia de prietenie si buna intelegere intre oameni si popoare.

N-am asteptat prea mult si ne-am si pus pe aplaudat usor in baza la motivu ca o tanti pitica imbracata in galben complet, cu pantofi negri si gentuta la fel, insotita de un flacau cam optzecist, inalt si cu nas de betiv, au patruns in incapere. Nu i-a anuntat nimeni ca ar fi cine ar fi, da' tragand discret cu privirea la o bancnota de 20 de lire pe care o tineam in palma pe post de copiuta mi-am dat seama ca matusica e chiar Lisabeta.

Pe rand, cei doi au vorbit cu toata lumea, nedand mana cu nimeni.

Dialogul meu cu ea:
- Where are you from? (voce stinsa, indiferenta, privire vag interesata)
- Rrrrrrrrromania, (raspuns sincer, balbait, sudoare, multa sudoare)
- What do you study? (in aceeasi nota cu prima intrebare)
- I'm doing a PhD in Microelectronics. I'm working with tiny devices, transistors ... (zic io oleaca mai relaxat)
- Aaaa, miniaturizing... (zice dansa complice, cu o usoara inclinare a capului si a palariei adiacente). And do you plan to go back to your country after you graduate?
- Yes, I do. (repondez, sigur pe moi)
si trece la urmatorul.

Impresie: batranica linistita, discreta, aproape absenta.

El a fost mai relaxat, ne-a intrebat pe toti de unde venim si dupa ce a primit un raspuns de genul: Jordan, Denmark, Romania, Turkey, Greece, a exclamat:
- And you all speak English!

Am ras fortat, deci puternic si lung, si l-am asigurat ca nu stim in engleza decat numele tarilor noastre de bastina. S-a indepartat cu un zambet plebeu.

Am rasuflat usurati si am tras concluzia ca we need a drink. In cateva minute am fost evacuati pe intrarea/iesirea principala a muzeului. Cum pe acolo urmau sa iasa si mamaia cu tataia in cateva minute, cateva mii de oameni sedeau cuminti in asteptare. I-am salutat cu simpatie si am trecut mai departe. Ne-am oprit cu totii intr-un pub pe malul garlii Cam, unde Stella ne astepta rece si inspumata. Iesirea pensionarilor din muzeu, urmata de o scurta promenada brat la brat, nu ne-a mai pasionat.



_______
De acelasi autor:
The Italian way
Nebunie ca la mama acasa
Translating Jp
______
Autor: Mihai Brezeanu