dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
18 octombrie 2006 manu

Sardinia, Insula Comorilor

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii

De cand cu eforturile inzecite de a face din excursiile pe taramuri insorite si lenese ceva la indemana fiecarui roman, si mai ales odata cu migratia in masa a urmasilor lui Bucur si nu numai catre diverse locuri care pareau odata atat de indepartate, imaginatia nu mai e imboldita sa zboare catre aceste locuri scaldate de valurile limpezi ale Mediteranei sau Egeei si raze imbietoare.

Locurile insele s-au contaminat oarecum si au ajuns simple destinatii comode, accesibile, farmecul lor exotic a ramas oarecum stirbit, pliantele, pozele si ofertele speciale ne intalnesc privirile la tot pasul si ambitia romanului doritor de o vacanta inedita se indreapta, nevoita, catre tari care-si pastreaza inca ceva din aroma unei calde iluzii.

Exista insa o poveste care ramane nespusa, cuminte, la umbra locurilor poleite cu aur si scoase la iveala in fata turistului. Povestea Sardiniei, insula mai putin cunoscuta a Italiei, fata de surata ei, Sicilia, despre care mai tot omul stie ca de-acolo provin portocalele rosii si fiorosii mafioti din filmele de duminica seara.

Drumul pana aici e o aventura in sine, daca decideti sa optati pentru alt mijloc de transport decat avionul. Cu avionul, dupa o scurta escala la Roma drumul mai dureaza inca 2 ore pana in Cagliari si calatoria se incheie, in mod ideal, fara probleme. Trei zile cu trenul si inca 12 ore cu ferryboat-ul insa il storc de puteri si pe Hercule, ca sa nu mai vorbim de disputele cu vecinii nostri unguri, ceasurile din gara ramase cu o ora in urma, spaniolii cu gat gros si sticle de vin in geamantane care-i dau intruna despre Ceausescu, trenurile din care suntem dati jos, noptile ploioase in asteptarea unui autocar si veghea unui ochi pe jumatate deschis la 5:30 AM dupa ce suntem avertizati de prezenta unor hoti de bagaje. Dar?K



Situata la sud de Corsica si nord-vest de Sicilia, Sardinia sau Sardegna, cum ii spun localnicii, este, ce-i drept, impartita pe bucatele de pamant ce apartin seicilor arabi sau altor monstri cocotati in topul Forbes. Zecile de insulite care o inconjoara sunt proprietati private, pe care veneau sa-si petreaca vacanta, printre altii, si Lady Di, ceea ce, trebuie sa marturisesc, e mai apoi un grozav motiv de lauda. Raman insa portiuni imense de descoperit si explorat, locuite de batranii sarzi, ramasite pe cale de disparitie ale populatiei originare, dinainte de colonizarea italiana. Sarzii vorbesc o limba ce nu se aseamana deloc cu italiana, majoritatea cuvintelor lor terminandu-se abrupt in vocale taioase, folosesc interjectii si onomatopeie in loc de apelative si raspunsuri, si au nume precum Sireus, Puddu, Laddu, Idu... Nu stiu sigur daca ar trebui sa mentionez acest lucru, dar doua nume de familie comune printre sarzi sunt Vacca si Porcu :)

Sarzii sunt ingredientul datorita caruia insula este unul din locurile cele mai pline de personalitate cu care te poti intalni in aceasta viata. Arhetipuri ale bogatiei sufletesti, poftei de viata, generozitatii si ospitalitatii autentice si jovialitatii, acesti oameni pierduti intr-un colt al lumii, la adapostul maslinilor, sunt ca acele bucatele de fructe minunat de dulci de care dai intr-un tort, fara sa fi stiut de ele pana atunci.

In zona, turismul este singura activitate care asigura subzistenta, agricultura suferind din cauza secetei ce dureaza de cateva zeci de ani. In multe portiuni, in ciuda vicisitudinilor climaterice si istorice, traditiile au ramas nealterate, pastrandu-si parfumul de demult si demnitatea dusa pana aproape de cult.

Obiectele sarde, hainele si bijuteriile impletite cu migala, de o frumusete labirintica, al caror secret nu este impartasit decat intre sarzi, sunt la mare cautare in randul turistilor...

 
... iar mancarurile lor?K ei bine?K mancarurile sunt ele insele un motiv suficient pentru a vizita insula. Painea sarda, Pane Carasau, se aseamana oarecum (zic oarecum pentru ca savoarea e depasita exponential) saratelelor de pe la noi, subtire si crocanta, branzeturile sunt de nenumarate feluri, iar deserturile?K nu cred c-ar putea fi descrise decat prin gesturi si interjectii?ş. Printre bauturile traditionale, asa cum grecii au Ouzo, sarzii au mirtul viguros de afine si lichiorul parfumat si delicat de lamaie, Limoncello.

Nu lipsesc, evident, nici pizza, nici fructele de mare, insa pentru niste ?�oase de mort?� mi-as rezerva bilete chiar maine. Hrmpf, pardon?K nu profanez morminte si n-am obiceiuri sectante: oasele de mort sunt denumirea unui fel de turta dulce invelit in bezea, si acoperit cu bombonele colorate. Acum ca v-am lamurit, sa trecem mai departe.

Mijloacele de deplasare pe insula se constituie in mare parte din biciclete si scootere; acolo, de la 14 ani pana la 80, oricine detine un scooter. Nu m-am incumetat, am ales alternativa de a combina dua mijloace de transport: rolele si bicicleta. Adica, avand rolele in picioare, o inghetata in mana si stand pe bara unei biciclete manevrate de un prieten, nu-i greu de inchipuit ca la coborare inghetata a ajuns pe tricou, eu pe asfalt, si respectivul langa mine, tavalindu-se de ras.

Ca tot vorbeam mai devreme de traditii, una dintre cele mai impunatoare si solemne ceremonii a sarzilor este Sartiglia. Prin februarie-martie, pe o vreme blanda, toate strazile unui orasel numit Oristano sunt umplute cu nisip, si timp de cateva zile calareti mascati gonesc pe strazile orasului, purtand masti enigmatice si tinand in mana sabii lungi si ascutite. Pe sus, pe sarme subtiri sunt atarnate mici stelute de metal, cu o gaura in mijloc, si, de la ceremonia de deschidere a evenimentului pana la sfarsit, toti vor incerca sa agate cu sabia stelutele de pe sarma.

 



Aici sunt puse in joc, chiar daca smulse din semnificatiile de demult, concepte ca onoare si traditie indelungata, raspandite acum in Romania doar in colturi indepartate si ascunse.

Ceremonia de inaugurare este cel putin fastuoasa. Desfasurata in liniste, are ceva din riturile vechi, religioase, care iti dau fiori. Femeile il imbraca si ii pun masca lui Su Componidori, caci asa se numeste conducatorul celorlalti calareti, castigatorul editiei trecute, iar acesta apoi se urca pe cal si porneste in goana pe strazile inguste acoperite de nisip, tinandu-si in mana sabia.



Pentru ca in aceste luni, turistii nu sunt in numar mare, italienii organizeaza un fel de re-play al evenimentului si vara, pe 15 august, editie dedicata turistilor. Atunci are loc Sartigliedda, un fel de fratior mai mic al evenimentului din iarna, desfasurat in intregime cu copii, printre care si unii de sase sau sapte ani, crescuti de mici la ferme si pregatiti toata viata special pentru aceasta seara. In statiunea Torre Grande, pe o alee lunga si incapatoare, copiii trec pe langa turisti, unul cate unul, in goana, incercand sa prinda steaua cu sabiile lor.

Dupa-amiezele locuitorii din Oristano si le petrec intr-un fel de Herastrau, imbogatit desigur cu palmieri si mult mai curat, la ceea ce ei numesc ?�Ludoteca?�. Ludoteca se desfasoara anual, pe toata perioada verii, si consta in activitati zilnice pentru toate varstele, de la copii de 6 ani pana la adulti de 30-50 ani. Cei mici joaca jocuri de societate, copiii mai mari invata sa modeleze in lut si sa picteze, iar eu si ceilalti de aceeasi varsta, ajutati de profesionisti am pus la punct un spectacol de pantomima a carui reprezentatie a avut loc la sfarsitul verii. Delir total si de nemasurat: o orchestra silentioasa, ai carei membri se transforma in zombie, mananca pepeni si omoara tot ce e in jurul lor scuipand semintele cu ritmul unei mitraliere. Mi-am recunoscut usor masca inainte de reprezentatia finala, deoarece era singura care avea un viermisor iesind din frunte... Succes garantat.

Cat despre peisaje, caci traditiile nu sunt, dupa cum asudez subliniind, sigurul aspect fermecator al Sardiniei, acestea sunt la fel de spectaculoase si unice: plaja de la Is Arutas este alcatuita in intregime din boabe de quartz alb, fara ca mana omului sa fi pus vreodata piciorul, cum se spune pe la noi :).

 

Mai e Spiaggia Rosa, o plaja cu nisipul fin, de un roz intens, pe care insa nu se mai debarca din cauza turistilor care au dus acasa, in borcanele si alte recipiente, cam jumatate din cantitatea de nisip de pe plaja.



Sa Mesalonga, pe de alta parte, e un loc unde la cateva zeci de metri de plaja, o fasie de stanca, lunga si lata, se ridica din mare. Ar mai fi de mentionat atat cat imi permite spatiul plaja de la San Giovanni, inconjurata de munti, cu ape involburate si valuri de cativa metri, plaja de la Putzu Iddu, unde nisipul este mai fin decat faina, oferind materia prima pentru concursurile de castele de nisip, si multe multe alte taramuri de basm. Apa este atat de limpede incat pe fund poti vedea cu usurinta stele si arici de mare sau bancuri alcatuite din mii de pesti ce se misca la unison, motiv pentru care subsemnata, dintr-o curiozitate bolnavicioasa, era cat pe ce sa nu mai vada niciodata suprafata :)



Pe langa acestea, mai exista ceea ce acolo se numesc ?�Nuraghe?�, constructii vechi de mii si mii de ani, care, asemenea piramidelor sau monumentului mult mai celebru de la Stonehenge, nu se stie cum au fost inaltate. Nu-mi dau seama cum de pana acum, aceste constructii au fost ocolite de Discovery sau National Geographic si asta ma aduce la inceputul istorisirii mele, si la calitatea Sardiniei de a ramane ascunsa in mijlocul marii. Ce e demn de mentionat insa, si greu de uitat in acelasi timp, este faptul ca aceste nuraghe erau considerate adevarate tezaure arheologice in Evul Mediu :).



Nu pot sa ma opresc aici fara sa pomenesc de Pestera lui Neptun, sau le Grotte di Nettuno, inca unul din locurile spre care te straduiesti sa privesti cat mai mult, parca pentru a-ti intipari ceva ce nu vrei sa pierzi; sapata in munte si marginita de buzele marii, la pestera aceasta se ajunge urcand in jur de 300 de scari special amenajate;




.... mai raman de vazut platourile verzi si intinse, pe care sunt lasati sa alerge in voie zeci de cai salbatici, copacii de pluta, maslinii si cactusii de la tot pasul cu fructele lor dulci ca o gura de curcubeu si acoperiti cu tepi mici si fini care iti intra sub piele, piatra funerara a lui Garibaldi si locurile peste care sta, deasa, ceata legendelor, si altele pe care le tii bine intr-un buzunar, ca sa ai raspunsul atunci cand ti se spune: "Imagineaza-ti o lume perfecta"...



 





______
Autor: Manuela Stoicescu
 
Tag-uri
| insula |
Impresii
Contine 9 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2024 Anul urmator
    010203
04050607080910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]