Rasnov regal

Candva, in copilarie, au decis ai mei sa facem o vacanta la Rasnov, care era foarte la moda. Ne-am dus cu trenul pana acolo si am dat de niste porti inalte si nici tipenie de om, prin urmare am revenit la arhicunoscuta si mai primitoarea Sinaia. De aceea nu ma prea tragea inima sa revin in acest orasel de munte, la un Festival de Film Istoric. Si totusi, pentru ca doi dintre organizatorii inimosi, cu care ma si intalnisem intr-o emisiune TVR Info au insistat, Radu Radescu si Bogdan Hrib, am zis sa incerc o zi-doua. Nu numai ca nu aveam sa regret, (am ramas 4, ca Doamna Stanca) dar am retrait cateva momente ca in verile sentimentale, de familie, de alta data si m-am simtit ca-n Paradis.



Initial ar fi trebuit sa ajung chiar de Sfanta Maria, pe 15 august, odata cu (...) Ivan Patzaichin, campionul, cu care mereu sunt cat pe-aci sa ma intalnesc, fie la Vodafone, la Fundatie, fie la Tulcea, unde va fi un pui de „Anonimul”, si in a carui camera aveam sa fiu si eu cazata, intr-o pensiune ca-n Germania, dar cu suflet romanesc, unde am fost tratata egal cu el, la plecare cu un borcan de dulceata de afine, (in „Despre oameni si melci” o sa gasiti cateva remarci delicioase si la propriu si la figurat apropo de zaharicalele autohtone) proaspata si aromata, (abea dichisita de Maria, o bucatareasa cu un zambet cald, „mama” celor mai grozave gogosi optari, la Rem’s) care-ti face dintii liliachii (trecator) si cerul gurii proustian...

Era ziua in care se aducea un omagiu dramei de la M�nchen, de la Jocurile Olimpice, din 1972, unde medaliatul Ivan Patzaichin a fost de fata, dar si un membru al delegatiei de atunci a Israelului, Henry Hershkowitz (mi-am amintit ca asa o chema si pe doctorita pediatra, atat de blanda, careia ii fusesem candva arondata...)

(...) Si uite asa am ajuns la Rasnovul Regal, cu automobilul scriitorului Hrib (si diplomata sa sotie), la al carui roman „Generalul” am inceput sa citesc cu pofta, mai ales ca m-a incantat ca are personajele prezentate ca-n distributiile pieselor de teatru (care acum cateva luni facea tot aici un festival de film politist, de la care au mai ramas canile cu mata neagra. sub clar de luna) Si am inceput vizionarile cu un documentar pe care il ratasem la ICR: „Epopeea nationala cinematografica” a istoricului Bogdan Alexandru Jitea, co-scenarista fiind Floarea Codrea. O trecere in revista, cu interviuri, a peliculelor istorice din perioada comunista, privite, pe buna dreptate, cu un ochi critic, dar si cu destula afectiune, ca sa te indemne sa le revezi, macar de dragul marilor actori. Umbra lor salasluieste in cetate, unde directorul festivalului, tot un istoric, indragostit de Regina Maria, si editorul unei reviste impecabile, un adevarat album de arta, „Astra”, Nicolae Pepene, a reusit sa recupereze, la primarie, un cinematograf adevarat, inca fara nume, ca se mai voteaza intre „Amza Pellea” si „Nemuritorii”, turnat chiar in Cetatea Rasnovului, recuperata si ea de la un asa-zis investitor italian, si unde acum sunt expozitii, un povestitor pitoresc Gheorghe Samoila, si mai putine kitschuri ca la manastirile din Moldova.

Am revazut impecabilul „Discursul regelui”, in care mi-am amintit cum Churchill definea radioul ca pe o Cutie a Pandorei, si niste documentare de la British Council, despre Anglia anilor '40-'50, cu cartele pentru alimentele rationalizate si ceaiul baut elegant, din cesti fine, chiar si pe strada, cu scotiana si dreapta Regina, care avea sa devina Regina-Mama si sa traiasca peste un secol, cu Westminsterul si arhitectura sa religioasa, mormantul lui Dickens si cu corul fara varsta, pentru ca oricine are voce poate canta, fara sa mai conteze anul nasterii... La pranz am ajuns si la pensiunea de trei stele (neindoios de cinema) caci lesne s-ar putea turna un scenariu la Rem’s (dupa numele adolescentului casei, Remus, un Micul Print blond, la varsta primelor iubiri, mai presus de pretioasa-i bicicleta de concurs), un tata misterios, ca dintr-un serial BBC si o mama rafinata, cu ochi albastri si un gust impecabil, o camera cu pietre, numai bune pentru un Rodin, cu o gradina cu meri si nuci, clopotei si trandafiri, un mic bazin cu pestisori de unde mai leorpaie o gura de apa Rolex, cainele de paza, frumos, dar deloc fioros (care accepta si confrati in gazda), cu trei mate: Margareta, Mica si inca una mai scumpa la vedere, care mai pescuiesc din cand in cand si torc la cererea clientului, cu Ionela si Elena care-ti fac toate poftele, si nu numai culinare, la soare sau la televizor, pana si cand dormi peste ora de mic dejun si descinzi, cu familia de polonezi, care aduc cu turistii dragi de altadata, cu masa de ping-pong, unde Daria, o pustoaica de vreo 10 ani din Sighisoara, m-a facut sa retraiesc scena din „Drumul spre stele” si sa-mi aduc aminte ca, la „Anonimul” , am jucat candva cu Paul Negoescu, care acum ne reprezinta cu debutul lui la Venetia... Ce pacat ca timpul nu se dilata cand esti fericit!



Seara, am ascultat sonetele lui Shakespeare recitate de 4M: Medeea Marinescu si Marius Manole, muzica elisabetana cu Claudia Codreanu si la lauta cu Cosmin Soare, in sala dand peste o delegatie de ziaristi albanezi partial de-ai mei.



Si in noapte am revazut omagiul conceput de Radu Radescu, (care urmarea textul, slide-urile si fragmentele rare, asemeni unui dirijor care-si consulta partitura), pentru regretatul Patrick Dewaere, care semana ametitor cu un actor dintr-un film american mut din anii '20, proiectat seara urmatoare, si cu pictorul cu vernisajul cu manastirile de flori de toamna ori de primavara, cu „portrete ” de pietre, si un dulau iubit, imortalizat.



„Umbra lui Caligari” a fost acompaniata maiestrit de grupul EINUIEA (15 iunie scris in oglinda): Calin Torsan, George Turliu, Silviu Fologea si exoticul Juan-Carlos Negretti, dar si de versuri recitate de acelasi Radu Radescu, din nobelizata (stiu, e un barbarism calchiat dupa oscarizata, dar nu suna rau!) Herta M�ller.



Duminica a fost cutremuratorul documentar al lui Laurentiu Calciu, „Dupa Revolutie”, cu pacatele tineretii noastre de electori (istoria se repeta, cam repede), un polonez despre „Subversivitatea hainelor” (la noi a fost chiar mai rau), o amintire de acum 15 ani, cand trecusera doar 20 de ani de la moartea nedreapta a lui Toma (Caragiu), nascut pe 21 august, si plecat in vartejul cutremurului de la 4 martie, cu un fragment dintr-o comedie minora, pe care o innobila: „K.O”. in care aflam cum i se reproseaza lui Olimpian ca nu si-a facut norma de campioni, olimpici la 10.000 de angajati si nationali la 5000... Alta coincidenta! Festivalul s-a incheiat apoteotic, cu o multime de spectatori in aer liber, sub stele, veniti sa-l asculte pe Anton Pann, cantat de gracila Cristina Radu, sa vada un scurt metraj cu Maia Morgenstern, „Fata din Transilvania”, al lui Sabin Dorohoi, primit cu implicare serioasa din partea publicului, si urmat, spre magulirea producatorului Dan Draghicescu, de un Spielberg, cu un script inspirat de Primul Razboi Mondial: „Calul de lupta”.

Am lasat la urma, ca pentru generice, stralucita echipa a acestui festival care la anul va ajunge la editia a 5-a:
directorul festivalului, profesorul Nicolae Pepene (cu care am vazut si terenul de biatlon: schi si tras cu pusca)
Mihai Dragomir, un coordonator fara cusur si omniprezent, care i-a adus la un loc pe Nemescu si Senna, Regi si rock, Crulic si Ada-Kaleh, iar printre invitati pe experta incontestabila: Georgeta Filitti...
Radu Radescu, consultantul artistic, care vine cu nostalgia pura (si nu cea rau inteleasa)
Daniel Secarescu, editor foto&video, fac-totum in domeniu (programul pe hartie: jos palaria)
Mihai Ungureanu: grafician (afisul un pic cam incarcat)
Bogdan Hrib, logistica si carte, as adauga, caci exista si o librarie in varf de munte
Voichita Maican, din familie de ingineri, dar si de artisti de teatru, sufletul feminin al festivalului, neobosita, niciodata plictisita, entuziasta si cu o rabdare ingereasca.
Raluca a coordonat voluntarii, care sper sa fie mai multi data viitore, studentii n-au avut absente de la evenimente, si din umbra ne-a ocrotit primarul Adrian Ioan Vestea, ultimul de pe lista, dar deloc cel de pe urma.

Am sa inchei cu remarca unei pustoaice de cativa anisori, care cand a vazut cum se umfla ecranul, ca o minge de plaja, a strigat entuziasmata: balonul! Am avut in fata ochilor un Zeppelin, care ne ducea spre alte zari, cu imagini miscatoare ademenitoare, ca un vis de cam 90 de minute, cum scrie la descrierea REM, (ce coincidenta cu numele caminului nostru primitor si trecator), in orasul florilor de maces, de unde am plecat cu un buchet de trandafiri galbeni, de la un profesor de matematica, mai ceva ca in „Viata si epoca judecatorului Roy Bean”. De-abea astept „episodul” urmator!
 
Foto: Daniel Secarescu, Andrei Canache & Mircea Iacob


______
Autor: Irina-Margareta Nistor