Raport de tura in Ciucas

Chiar daca acum o saptamana se preconiza ca nu vor veni foarte multi in iesirea asta, se pare ca ne-am intrecut pe noi insine si am umplut masina pusa la dispozitie de Bozo. Ne-am intalnit cu totii la Universitate la 6 si dupa ce ne-am facut loc printre rucsaci, am pornit spre Cheia. Dimineata a trecut repede, cu putin somn, muzica, si cu Bozo la volan care zambea gales camerelor de pe DN1.

Am ajuns la intrarea pe traseu in jur de ora 10-11 si dupa ce am coborat cu tot cu rucsaci pe marginea drumului, am facut o pauza cat sa se intoarca Bozo care lasase masina in Cheia si apoi am pornit pe traseu - banda galbena pana la cabana la Muntele Rosu. Acolo am mancat bine si am urmarit niste berze ce se tot roteau pe deasupra noastra.
A fost cald, soare si un cer de un albastru superb. Dupa masa am continuat urcusul pana la cabana Ciucas. Zapada era destul de mare si uda, acolo unde batea soarele.Am ajuns la cabana pe la ora 2, si am inceput sa asezam corturile. Cabana este dezafectata.



Unii au preferat sa stea sus in priciuri pe o podea de carton destul de subreda, altii au pus cortul la parter. Eu am ales terasa dintr-un corp anexat cabanei, iar alte doua corturi au ramas afara pe platou, pe o bucata de iarba.

Privelistea era superba, mult alb, mult soare si de asemenea, mult vant. Am mancat si apoi majoritatea s-au retras in intimitatea sacilor de dormit.

Incurajata de energia lui Dragos, in jur de 5 p.m. am pornit spre Varful Ciucas. Traseul a fost destul de palpitant, zapada era inghetata si nu prea se puteau face urme. Am luat-o pe sus pe sub stanci, lasand traseul marcat undeva in vale. Se vedeau superb formatiunile stancoase din Masivul Ciucas ... poate pentru ca doar de curand am inceput sa cutreier muntii, descopar ceva nou si minunat de fiecare data.

Ne intalnim cu un grupul din Ploiesti, care ne depasisera la urcare, ei fiind fara rucsaci si oamenii erau destul de dezamagiti ca nu au atins varful. Noi am continuat urcusul si ajungem pe varf cu cateva minute inainte de apus, destul cat sa infulecam niste ciocolata si sa incalzeasca Dragos bateriile la aparatul foto. Am prins un apus magnific si soarele rosiatic arunca urme pe stancile din preajma. Superb. De sus cuprindeai cu privirea toata Piatra Mare si Bucegii pe care se distingea clar Costila.



Am facut poze cu apusul si bine-inteles cu noi si am inceput sa coboram apoi. Cerul isi tot schimba culorile, si pana sa ajungem noi inapoi la corturi, pe la 19.20, apar si stelele. In jurul cabanei ramasese Marin, care fotografiase pasarici, iar restul dormitau probabil prin corturi.
Destul de repede ne strangem cu totii in cele doua corturi din cabana in asteptarea concertului Vlad&Marin. De data asta s-au intrecut pe ei insusi, punand mai multa pasiune ca niciodata in cantecul pe care i l-au dedicat lui Bozo: Paraschivo!.
Eu mi-am facut loc in cortul lui Bozo unde am reusit sa stau destul de confortabil si la caldurica. Am cantat imnul clubului, iar Vlad a onorat chiar un bis. Pe la 10 si ceva dormitam destul de rau, asa ca m-am retras la cortul meu si odata ajunsa in sac, am bagat somn cat cuprinde.
End of Day 1 (cel putin pentru mine)



De dimineata, pe la 7-8 se aud exclamatii de afara: ”Grozav!….Asa!…Geniaalll! - era Marin care, ca de obicei, alerga pasarici ca sa le fotografieze. L-am ignorat si am dormit mai departe pana pe la 10.30 (daca luam in considerare ca s-a dat ceasul inainte). Pentru mine a fost o dimineata geniala, pentru ca am putut sa lenevesc in sac pana la ora aia (asta pentru ca eram obisnuita cu incalzirile matinale din scoala).
Am facut un picnic la soare pe platou, am strans corturile, si destul de tarziu am pornit-o la drum, ghidati de GPS-ul lui Saca spre stanca pe care aveam sa ne cataram cateva ore bune. La vale mergeam destul de repede si cred ca pe la 12 jumatate am ajuns la stanca, doar vreo 20 de metri spre dreapta de la traseu. Acolo faceau deja catarari cei din Ploiesti, dar noroc ca stanca e mare si e loc destul.
Saca scoate la iveala echipamentul de catarat pe care il carase special pentru noi (multumim mult Saca! U’r the hero of the day!:)). Baietii care aveau echipament (coltari, pioleti), incearca un traseu de catarare destul de greu, fara prize, si Saca reuseste sa puna cateva bucle. Intre timp plecasera baietii din Ploiesti si pentru ca era un traseu mult mai simplu acolo unde se catarasera ei, am pus coarda si doritorii incep sa se catere.

Dupa ce m-am uitat vreo 2 ore la ei escaladand stanca, de abia asteptam sa incerc si eu, asa ca iau hamul de la Dragos si astept instructiuni. Mi s-a dat o casca si mi s-a spus sa ma tin bine de prize :). Am pornit plina de curaj si nerabdatoare sa ajung sus si sa vad privelistea. M-a filat Saca, asa ca am stat destul de relaxata in coarda. Pentru prima data cred ca am urcat destul de bine, iar rapelul a fost chiar distractiv. Cand am ajuns iar la baza stancii aveam un zambet destul de tamp pe fata, dar pot spune ca eram chiar fericita. Dupa mine au mai urcat si ceilalti ... toti au ajuns pana sus fara incidente.



Bozo a plecat inainte la Cheia sa aduca masina, iar noi am ramas la Muntele Rosu unde ne-am intalnit cu restul grupului. Ne-am regrupat toti la microbuz si am plecat spre Bucuresti cu Bozo putin nervos la volan. S-a inveselit insa repede si in Valenii de Munte am oprit in gara la un magazin pentru aprovizionarea. Bem suc, cantam, glumim, radem si pe nesimtite ajungem in Bucuresti.
Dupa ce trecem pe langa un Olcit explodat, la Arcul de Triumf descoperim un nou joc interesant: daca ne miscam stanga-dreapta sincronizat, ne putem legana cu masina. Asa ca Dragos da semnalul si la fiecare semafor, de la Aviatorilor si pana la Univesitate…ne leganam cu microbuzul, spre amuzamentul celor din trafic sau de pe trotuare.

La Universitate coboram din microbuz, ii multumim frumos lui Bozo si plecam spre casele noastre. In final ce sa mai zic….a fost o iesire super reusita si m-am distrat copios. Oamenii de aici imi sunt foarte simpatici si ma mandresc cu ei oricand am ocazia :). Asa ca multumiri ar fi multe… dar in primul rand lui Saca ca m-a luat in iesirea asta si ca a adus echipamentul de catarat, lui Bozo ca ne-a dus cu masina si lui Dragos pentru ca am avut ocazia sa vad un apus superb de pe Vf. Ciucas. Si sa nu ii uit pe Vlad si Marin care dau tot farmecul serilor lungi petrecute in munti.

In rest, salutari multe si sa ne vedem si data viitoare la fel de voiosi pe munte!

Alina Novac, EcoXtrem Club


______
Autor: