Premiere la Festivalul Muzicii Vechi - Miercurea Ciuc 2006

Festivalul de la Miercurea Ciuc a fost, la editia din acest an, si un festival al premierelor. O scurta privire din interior, fara pretentia de a se transforma intr-o cronica de specialitate, poate pune in evidenta acele concerte sau spectacole care s-au constituit in prime auditii sau prime vizionari.



Intai de toate, trebuie spus ca politica manageriala generoasa, vizionara si permeabila a festivalului, care apartine doamnei Emese Karda, director al Centrului Cultural Judetean Harghita si al festivalului, a permis ca in acest an aria manifestarilor sa se deschida nu numai catre o participare larga, autohtona si din strainatate, ci si catre extinderea ariei genurilor acoperite: concertele s-au imbinat cu dans, teatru, poezie, arte plastice si conferinte. Dupa cum se poate constata, festivalul tinde sa cuprinda majoritatea artelor spectacolului.







O buna parte dintre aceste spectacole au fost create special pentru evenimentul din judetul Harghita, fiind productii proprii ale festivalului, care speram ca in decursul stagiunii viitoare sa isi continuie traseul artistic. Panoramicul transilvan conceput de Mary Collins (Royal College, Londra) si interpretat alaturi de ansamblurile Collegio Stravagante (Bucuresti, conducator artistic Mihail Ghiga) si Passamezzo (Cluj-Napoca, conducator artistic Maria Szabo) este cu siguranta pivotul intregului festival. Un spectacol complex, de muzica si dans, dar si cu o conceptie teatrala deosebita, exprimata prin costume, scenografie, lumini si miscare scenica. In acest cadru, piesa „La Transylvanie”, descoperita recent in biblioteca Operei din Paris, a fost prezentata publicului in premiera mondiala.



O alta idee originala a apartinul organistului (si clavecinistului) clujean Erich Turk, care, in ziua inaugurala a festivalului, a propus recitalul intitulat Orga – masina timpului. Scopul declarat al acestui program a fost o imersiune lenta in muzica epocilor de mult apuse, pornind in regresie temporala, de la compozitii contemporane si sfarsind cu lucrari de secol XV. Un foarte inspirat preambul, menit sa conduca lin publicul contemporan catre atmosfera in care urma sa se desfasoare intreaga manifestare.







Si pentru a ramane deodamdata tot in domeniul organistic, de semnalat si alte trei aspecte inedite: 1) turneul de concerte al lui Tibor Barta (Budapesta) pe 6 orgi din mediul urban si rural, specifice tinutului secuiesc, 2) improvizatiile, dar si transcrierile pentru orga, ale lui Klaus-Dieter Untch (Codlea), care il fac (deocamdata) unic in tara, si 3) prezenta in recitalul lui Remus Henning (Cisnadie), pe langa compozitii mai putin auzite la noi, a unei bijuterii – o orga pozitiv, portabila, construita din lemn de mesterul sibian Hermann Binder, si pe care organistul a interpretat compozitiile lui Joannes Kajoni... la el acasa (in Biserica Franciscana de la Sumuleu Ciuc).



Muzica pentru vioara care s-a facut ascultata la curtea Saxoniei in perioada secolelor XVII-XVIII, cu radacinile ei germane, dar si cu influentele italiene, a fost tematica – din nou inedita – a recitalului cameral sustinut de Ulrike Titze (Dresda), acompaniata la viola da gamba de Ilse L. Herbert (Cluj-Napoca) si la clavecin de Paul Cristian (Brasov). Aceeasi idee unificatoare s-a simtit si in concertul Orchestrei de Camera Ciuc, de care s-a ingrijit aceeasi Ulrike Titze, concert care a atacat numai partituri (unele mai putin sau deloc cunoscute la noi) ale membrilor familiei Bach.



Improvizatiile pe teme arhaice sub titlul Sound Painting au fost, la randul lor, o propunere novatoare pentru un festival centrat pe arta veche. Interpretii acestui moment au fost Irinel Anghel, Andrei Kivu, Andrei Marcovici (Bucuresti), Matei Ioachimescu (Viena) si Matthew Mitchell (Szeged) – reuniti sub titulatura Free Sound International –, toti fiind muzicieni poliinstrumentisti, cu un arsenal impresionant de instrumente exotice. Iata punctul de vedere sustinut de flautistul Matei Ioachimescu: Micul mare happening contrastant al nostru a fost foarte bine primit, ceea ce ma bucura pentru ca exact iesirea controlata din tipare face un festival de succes si pe linga asta urechile moderne au nevoie si de muzica moderna.



O alta noutate a fost audierea pentru prima data in concert, deci scoasa din context, a muzicii originale scrise de Irinel Anghel pentru spectacolul de teatru „Amantii insangerati” de Chikamatsu Monzaemon (dramaturg medieval japonez), regizata de Alexandru Tocilescu la Teatrul National “I.L. Caragiale” din Bucuresti. Muzica spectacolului face apel la numerose instrumente traditionale nipone, manuite cu mestesug de compozitoare, alaturi de Andrei Kivu, Matei Ioachimescu si Andrei Marcovici. Fiind mai mult decat o coloana sonora a piesei de teatru, lucrarea a dovedit ca dispune de propria ei viata, cu vibratii emotionale care penduleaza intre energii dezlantuite si rafinamente stilistice. Pentru cei care au urmarit deja spectacolul teatral, forta de sugestie a muzicii este cu atat mai pregnanta. Includerea acestui performance in festival este explicata de insasi Irinel Anghel, intr-o declaratie de presa: Sub aspect artistic, festivalul ni s-a parut a fi un eveniment viu, deschis explorarilor catre desfiintarea granitelor intre traditie si perspectivele contemporane ale artistilor ce traiesc acum in secolul XXI. Puntea intre vechi si nou a fost trasata in acest an si gasim ca este un pas important pentru viitorul acestui festival ce castiga astfel in amploare si diversitate.



Spectacolul cros-media al ansamblului InterArt din Bucuresti, cu muzica live & electronica, dans, si video, a reunit sub titlul Intrerferente pentru prima oara toate cele 5 compozitii din acest ciclu ale Mihaelei Vosganian, conducatoarea ansamblului. Interferentele indiene, japoneze, africane, coreene si armenesti au fost prezentate, in acesta ordine de compozitoare, secondata de Irinel Anghel (ambele la percutii) si Andrei Kivu (violoncel). Cum tocmai am aflat de la autoare ca o a sasea interfenenta a fost finisata, iar o a saptea este pe cale de a se naste, putem spera intr-un sequel...







Ciclul sonatelor pentru vioara solo si bas continuu de J.H. Schmelzer, publicate la Nurnberg in 1664 sub titlul Sonatae Unarum Fidium, au prins viata in Romania pentru intaia oara in formula integrala, gratie muzicienilor clujeni Melinda Beres (vioara), Ciprian Campean (violoncel) si Erich Turk (clavecin). De remarcat ca aceeasi trei muzicieni au interpretat a 5-a sonata a ciclului cu un an in urma, intr-o alta premiera absoluta, in cel dintai concert cameral sustinut pe clavicordul istoric (Samuel Maetz – Biertan, cca 1805) de la Muzeul de Istorie din Sighisiara, de unde a si pornit ideea executarii complete a setului de sonate.



O propunere noua, in acelasi timp ofertanta si intens solicitanta, este aceea de a provoca muzicienii sa iasa din tiparele cunoscute si confortabile ale unei partituri pentru a se lansa in improvizatii muzicale live. Iar cand aceasta are loc in simbioza cu proiectia unui film mut, in alb-negru, demersul devine cu atat mai riscant si laborios, cu cat exista pericolul caderii intr-un ilustrativism arid. Nu orice muzician este dispus sa abandoneze complet siguranta unei partituri pentru a se aventura pe cararile nedefrisate ale spontaneitatii, prospetimii si reinventarii se sine. Le sunt extrem de recunoascator celor patru membri ai ansamblului bucurestean Einuiea (Calin Torsan, Silviu Fologea, George Turliu si Juan-Carlos Negretti, conform ordinii in care s-au asezat pe scena) pentru ca au dat dovada disponibilitatii interioare si resurselor de cutezanta necesare in a se arunca intr-un astfel de demers artistic total neconventional. Drumul a fost indelungat si anevoios, dar rezultatele – pe masura investitiei de talent si imaginatie creatoare. Rasplata pe care au simtit-o in aceeasi masura si muzicienii, si publicul, a fost potentata tocmai de gradul de libertate asumat in investitia de inspiratie si fantezie cu care au inteles sa raspunda provocarilor numite Nosferatu (1921) si Faust (1926), doua capodopere ale expresionismului german, dar si ale cinematografului universal, datorate regizorului Friedrich Wilhelm Murnau.







O alta productie destinata special festivalului a fost recitalul de muzica si poezie intitulat Cantionerul, care a reunit cateva sonete din lirica de dragoste a poetului italian Petrarca, recitate in limbile romana si maghiara, in acordurile dulci, calde si invaluitoare ale harpei. Din nou o premiera – cei trei protagonisti: Roxana Moisanu (membra a Orchestrei Operei Nationale din Bucuresti) si actorii Irina Movila (Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti) si Sandor Varga (Teatrul Csiki Jatekszin din Miercurea Ciuc) s-au aflat pentru prima oara in situatia de a colabora intr-o astfel de formula, doar Irina Movila avand antecedente in spectacole de gen. Atuurile clare ale acestui proiect au venit tocmai din stiinta coordonarii verb-sunet si din identificarea unor intervale alternative sau suprapuse de rezonanta/interferenta/contrast intre sensibilitatea si emotia particulara transmisa prin cele doua categorii de instrumente: vocea si harpa.



Solutii neobisnuite s-au regasit si in alegerea de spatii neconventionale pentru desfasurarea unor spectacole, cum ar fi salina de la Praid sau tesasa unui complex de agrement de la Tusnad. Din pacate, in astfel de situatii este greu de mentinut un control riguros asupra tuturor conditiilor implicate in buna desfasurare a manifestarilor, care devin expuse unor multipli factori de neprevazut.







Ovidiu Craciun este un alt muzician din Bucuresti (voce, chitara) care a creat in jurul concertului sau de muzica sacra intitulat Taedet animam meam o ambianta cu totul speciala. Nu cred sa existe un precedent (in cadrul festivalului, cel putin) in care o biserica romano-catolica sa fi gazduit o colectie de muzica veche de sorginte sacra, continand intr-un foarte adecvat spirit ecumenic compozitii apartinand traditiilor spirituale catolice, bizantine si musulmane. Mult apreciat de gazde si de spectatori, recitalul lui Ovidiu Craciun a subliniat cu limpezime tocmai acele elemente care unesc si apropie cele trei confesiuni.



Cunosteam inca de anul trecut preocuparea violonistului Mihail Ghiga, conducatorul ansamblului Collegio Stravagante din Bucuresti, catre muzica reprezentativa. Anul acesta, selectia lucrarilor instrumentale din Barocul muzical care au facut obiectul programului Battaglia & Bizzaria la guerra este cea care a inspirat descrierea intregului ciclu tematic intitulat Razboi si pace: confruntari, turbulente si ciudatenii in muzica veche. Compozitiile alese pot fi considerate, din perspectiva muzicii programatice dezvoltate in Romantism, drept o adevarata avangarda pentru secolele in care au fost create. Stilul vivace, spumos, sclipind de umor si virtuozitate al violonistului, secundat admirabil de Ciprian Campean (violoncel) si Irina Nastase (clavecin), a adus in festival un aer proaspat si un soi de Scottish touch, in maniera nonconformistului Nigel Kennedy.



In fine, ansamblul Santenay din Trossingen (membrii sai fiind studenti sau masteranzi in muzica veche, dar cu provenienta diversa: Elodie Wiemer – Franta, Julla Schmidt – Germania, Ori Harmelin – Israel si Szilard Chereji – Romania) a prezentat in cadrul festivalului trei programe distincte de muzica vocal-instrumentala dintr-o perioada pe cat de indepartata (Evul Mediu tarziu si Renasterea timpurie), pe atat de rar auzita in concert. De fapt, putine formatii din intreaga Europa se pot lauda cu un astfel de repertoriu, accesibil cunoscatorilor de la noi excusiv prin intermediul inregistrarilor. Astfel, piesele interpretate in recitalurile En ce gracieux tamps, Triste plaisir si Pater meus agricola est apartin curentelor Ars Nova si Ars Subtilior, genului burgund denumit chansons courtoises – cantecele iubirii curtenitoare – sau compozitorului Alexander Agricola, de la a carui moarte anul acesta se implinesc cinci secole.







Cam acesta ar fi bilantul premierelor prilejuit de Festivalul Muzicii Vechi – Miercurea Ciuc 2006. Din totalul celor 45 de spectacole, sunt multe, sunt putine? Nu am intentionat sa tin o socoteala exacta a contributiilor originale ale editiei din acest an, si nu cred ca latura cantitativa este cea importanta, dar am speranta ca anul viitor acestea vor creste atat in diversitate, cat si in valoare.



Radu Radescu

organizator



Foto: Adam Gyula
______
Autor: Radu Radescu