Plimbare pe Valea H�rtibaciului

Valea H�rtibaciului, sudul Transilvaniei si bisericile sale fortificate, ideea ne-a venit anul trecut c�nd am facut un mic tur pe bicicletele �n jurul Brasovului. Mai t�rziu planul s-a dezvoltat, ce ar fi sa urcam si Transfagarasanul, ce ar fi daca am urca p�na acasa, sus �n Maramures.

Asa ca la mijlocul lui Cuptor, pornim �n sf�rsit la drum. Luam autocarul p�na la Curtea de Arges, pentru prim data �n Rom�nia, soferul (putea foarte bine sa fie nasul) nu avut nimic de comentat, c�nd ne-a vazut cu bicicletele. Deci la drum...

Ajungem la Curtea de Arges pe la amiaza, si dupa ce vizitam manastirea unde g�ndul ne zboara la Manole si Ana lui, o luam la deal. Urcam constant, si l�nga Cetatea Poienari facem o pauza scurta. Ne �nt�lnim cu primii cicloturisti, au bicicletele �ncarcate cu bagaje si coboara , bine�nteles ca sunt straini. Avem si primul, si singurul accident, Ruxandra se �neaca putin cu un mar acru, rezolvam situatia cu un pahar de apa, umplem cocoasele (camel-bag-urile) si suntem din nou �n sa.

Panta creste si �ncepe sa se simta aerul de munte, ce bine e sa fim din nou sus, printre creste si izvoare. Serpentina dupa serpentina, �ncepem sa ne apropiem de baraj, trecem de tunel, si iata-l...barajul Vidraru apare putin deasupra noastra cu arcada sa dubla de beton. �nca c�teva pedale si ajungem, cascam gura, imortalizam momentul si o luam mai departe.

Desi nu aveam un plan precis, ne oprim dupa 40 de km, la cabana Valea cu Pesti, atrasi de perspectiva unei bai �n lac si cu g�ndul la urcarea de m�ine. Cabana este anosta (arhitectura superba, dar se vad semnele anilor si a indiferentei proprietarilor), dar baia este superba, �notam p�na t�rziu, si doar apusul soarelui ne scoate din apa.

A doua zi (20 iulie), Sf�ntul Ilie nu se dezminte si ne �nt�mpina de dimineata cu c�tiva stropi de ploaie si nori pe creste, si totusi ne iarta de proverbiala-i m�nie si pe la ora 10 se �nsenineaza.

Primii 25 de km trec repede, pedalam pe l�nga lac pe un drum valurit si dupa o ora �ncepe urcusul adevarat.

Urcam �ncet dar sigur, dupa cum �mi confirma si altimetrul, schimbarea se simte si �n aer, �ncep sa se zareasca si crestele sudice ale Buteanului. Trecem pe l�nga Piscul Negru, unde un cioban ne cere niste tigari – „N-avem Bade, ca nu merg toaclele la deal cu tigari!”, si imediat iesim de sub poala paduri, apar paravalansele (dupa miros se pare ca p�na la deschiderea drumului, au fost folosite ca adapost pentru oi) si creste si panta si lantul mai urca un pinion. Chiar �nainte de cabana Capra ne ies �n cale niste magari, care se plimbau agale pe sosea indiferenti la trafic, ca doar sunt de-ai locului.

Facem o mica pauza si m�ncam un sandwich la Capra si ne uitam la serpentinele care parca nu se mai termina. O luam din loc si ma g�ndesc din ce �n ce mai mult la eroii mei din Turul Frantei, parca totusi este mai bine sus �n sa, urc�nd spre creste dec�t �n fata televizorului privindu-i pe alti cum transpira. Urcam serpentina dupa serpentina, si ma uit tot mai des la Ruxandra, care ma uimeste din nou, pedal�nd sigur si constant.

Apare si zapada, mici blocuri compacte pe marginea soselei, at�t a mai ramas din iarna. Prezenta unor „iceberg-uri” �n peisajul de un verde- smarald, ne mai racoreste si ne aduce aminte de aceleasi creste, de zapezi proaspete si cobor�ri impetuoase. Si pe nesimtite ajungem la tunel, scot frontala si intram �n maruntaiele umede ale muntelui, urmariti de vuietul permanent creat de masinile care trec din ambele sensuri. Nu a fost o experienta prea placuta, as fi preferat sa trecem creasta, dar asa, ne concentram la propriu pe luminita din cealalta parte si iesim rapid din tunel.

Recunoastem cu greu B�lea, zeci de masini parcate, sute de „iubitori ai muntelui” casca gura prin caldare –„uite ba, zapada, ti-am zis io ca �i racoare pe aicea pe sus, hai sa ne dam un pic cu plasticul...”, alti �si cumpara gablonturi de la tarabele de prin parcare, oare pentru asta au urcat p�na aicea, cu siguranta aceasta nu e B�lea pe care o cunoastem noi. M�ncam ceva la Paltinu si o luam la vale, vom reveni la iarna, c�nd va fi mai putina aglomeratie prin zona. Cobor�m cu 50 km/h, depasind soferii mai �nceti, o adevarata desfatare, �n aproximativ o jumatate de ora suntem �n C�rtisoara. Ne cazam la o pensiune si abia acuma, rememor�nd ziua reusim sa ne bucuram pe deplin de cei 80 de km parcursi prin dragul nostru Fagaras, de care ni se face deja dor. O sa-i zarim crestele si �n restul zilelor, tot mai departate si acoperite uneori de valul gros al norilor. De m�ine intram pe Valea H�rtibaciului, cu ale sale biserici fortificate, celelalte obiective ale turului nostru.

Dimineata o luam devreme spre C�rta, unde vizitam ce a mai ramas din abatia calugarilor cistercieni. Desi secole bune au trecut peste biserica si incinta manastirii, frumusetea ei transpare peste secole spre noi, si ne �nc�nta prin proportiile sale, prin porticul roman al bazilicii, prin turnul ce vegheaza vechile ziduri. Amprenta ulterioara a sasilor nu sterge caracterul normand-romanic al ansamblului arhitectonic.

Trecem Oltul umflat de ploile acestei ciudate veri, pe o punte aflata la 300 de metri de abatie, spre satul Nou Rom�n. De aicea urmam un drum desfundat de tara p�na la Colun, urc�nd si cobor�nd dealuri joase, �ncerc�nd sa zarim crestele Fagarasului care �nca se ascund sub valul crestelor. Dupa ce ne realimentam cu apa de la o f�nt�na din Colun si o luam spre Sacadate. Chiar �nainte de Gl�mboaca parasim drumul de tara (greseala mea) pentru digul Oltului, am zarit �n departare cele doua drumuri unindu-se, lucru aproape adevarat, doar un canal ad�nc si plin de apa le desparte. Continuam pe dig pe care �l parasim pentru un alt drum de tara (de fapt o poteca �ntre miristi) c�nd ajungem aproape de Sacadate. Scurtam ceva, dar reusim sa ne �nnamolim �ntr-un asa hal �nc�t fr�nele aproape blocheaza rotile. Le curatam sumar la o adapatoare si intram „triumfal” �n Sacadate, unde luam o mica pauza si m�ncam frugal. Urcam din nou, de data aceasta un deal mai serios, travers�nd cumpana apelor dintre Olt si H�rtibaciu, de aceasta data spectacolul culmilor fagarasene se desfasoara tulburator �n fata ochilor nostri.

Cobor�m rapid spre Cornatel, intr�nd �n spatiul etno-geografic al vaii H�rtibaciului, de unde intram pe drumul judetean Sibiu-Sighisoara si ajungem imediat la Hosman (Holzmengen). Suntem �nt�mpinati de o multime de tigani, noii locuitori ai H�rtibaciului, care au luat locul sasilor, plecati aproape �n totalitate �n Germania. �n urmatoarele zile spectacolul frumoaselor case sasesti lasate �n paragina de noi „gospodari” ne va �ntrista profund, mai ales pe Ruxandra, crescuta �ntre sasii din Ghimbav. Ajungem la biserica unde tocmai venise un grup de copii nemti, asa ca nu ne mai putem caza la casa parohiala. Vizitam superba biserica si incinta fortificata �mpreuna cu Johann (un neamt care s-a stabilit la Hosman si are grija de biserica), si discutam �ndelung despre soarta sasilor si a locurilor �n care alta data au trait. Este foarte interesant sa vedem si parerea cuiva care a venit din afara si a felului cum el vede aceasta situatie. Noaptea se va dovedi o noua aventura ?????, vom dormi �n cartierul „cel mai select” din Hosman, unde chiar c�nd intrasem �n sat un puradel de 7 ani �l �njunghiase pe varusu (de 6 ani), si toata lumea era super agitata. Am luat-o ca pe o experienta sociala, gazdele au fost foarte primitoare, dar saracia si mai ales mizeria �n care traiau ne-au pus serios pe g�nduri.

Ne trezim devreme, si o luam spre Agnita, aerul racoros si proaspat al diminetii ne face sa uitam noaptea originala petrecuta la Hosman. Trecem fara sa oprim prin Nocrich (Leschkirch)si ne oprim la Alt�na (Alzen), unde �ncercam sa vizitam biserica fortificata. Din pacate poarta este �nchisa, �n �ncercarea de a afla de unde sa o luam avem o discutie haioasa cu o batr�nica:

- Buna ziua…De unde luam si noi cheia de la biserica?
- Da de unde stiti rom�neste?
- Pai suntem rom�ni!!!
- Aaa, da traiti �n Germania!
- ?!!!!!

�n drum spre persoana care tine cheia, ne distram pe seama �nfatisarii noastre „straine”- probabil ca pentru batr�na nemtii �s niste nebuni arsi de soare, cu casti �n cap, cocotati pe biciclete, care nu au altceva de facut dec�t sa se plimbe. Din pacate Frau Rosi are de plecat la Sibiu asa ca nu vedem biserica.

Ne continuam drumul spre Agnita, dar iesim din nou de pe asfalt si o luam prin Benesti (un satuc foarte pitoresc) si de aicea pe un drum desfundat de tara care ne umple din nou de noroi, spre „bucuria” mea (tocmai spalasem bicicletele dupa �nnamolirea de ieri). Ajungem la Agnita (Agnetheln) la tanc ca sa vedem biserica, paznicul tocmai pleca (venise) sa traga ceasul din turn. Asa aflam si noi mai multe istorioare despre cetate, despre ultimii sasi din zona si zilele de glorie ale acestora de altadata. Ne povesteste si despre batr�nul SpechTurn, care nu mai adaposteste slaninile obstii ca pe vremuri, dupa plecare sasilor nu s-au mai putut �ntelege �n privinta proprietatii asupra slaninilor pe care le aduceau la pastrat.

M�ncam bine si o luam spre Dealul Frumos (Sch�nberg), care se dovedeste un deal adevarat care ne solicita putin (mai ales dupa o masa copioasa), dar ne rasplateste cu o panorama superba odata ajunsi �n v�rf si cu o cobor�re pe cinste p�na �n sat. Aicea gasim din nou biserica �nchisa, dar reusim sa intram �n incinta fortificata, care este foarte bine pastrata si partial renovata, poate si datorita faptului ca aicea au loc cursurile scolii de vara a Facultatii de Arhitectura „Ion Mincu”. Asteptam pe treptele portii si spre surpriza noastra apare si persoana cu cheile de la biserica, cica a vazut nepotul ei „doi cascadori intr�nd �n cetate” – din nou castile bata-le norocu! Stam mult la povesti, aflam despre legendele si secetele bisericii, din nou despre trista plecare a sasilor, despre greutatile mentinerii ei (au fost calcati de hoti de vreo doua ori).

Nu ne dam seama si timpul trece rapid, ne trezim ca este aproape ora 18 si noi mai avem 40 de km p�na la Medias. Asa ca o luam serios la drum, urcam �napoi dealul, trecem din nou prin Agnita, B�rghis (B�rgesch) si ne grabim spre Mosna (Meschen). Mai urcam un deal pe drum, urmat de o cobor�re �n tromba, si cu 7 km �nainte de Mosna iesim din drumul principal la st�nga, 4 km p�na la Alma Vii (Almen). Dupa o culme ne apare o superba cetate, pe care odata ajunsi �n sat, nu o putem vizita din cauza unui paznic ocupat cu constructia gardului de acasa. �i dam ocol, povestim putin cu o familie de olandezi la fel de ghinionisti ca noi, si o luam din loc. �nca un deal si ajungem la Mosna, la timp sa auzim explicatiile date unor medieseni si clujeni, care vizitau cetatea. Foarte frumoasa si aceasta cu o biserica uriasa, complexul fiind �n renovare completa, dar bine �ntretinut, cu o pensiune chiar �n incinta. Nu ram�nem aicea ci, continuam spre Medias, �mpreuna cu grupul celalalt, care erau tot pe biciclete. La iesirea din Mosna, apusul ne prinde pedal�nd de zor, pentru prima oara �n compania altor ciclisti. Ajungem pe la ora 22 si ne cazam la o pensiune superba �n orasul vechi. Un dus prelungit este o binecuv�ntare dupa cei 100 km parcursi, dupa care mai avem puterea sa-l vizitam pe fratemiu care era si el �n oras, si apoi pe la miezul noptii adormim bustean.

Pe la 8, c�nd ne trezim pe o ploaie usoara, luam un mic dejun copios si vizitam orasul vechi. Ne codim sa pornim din cauza cerului �ncarcat, dar pe la 12 o luam din loc spre Biertan (Birth�lm). Nu iesim bine din Medias si �ncepe sa ploua torential si o tine tot asa p�na la intersectia spre Biertan. Ajungem repede la Biertan, fosta resedinta a episcopilor evanghelici, lucru care se vede si �n dimensiunea cetatii si bisericii. Aicea sunt mai multi turisti, grupuri vin si pleaca �n timp ce noi vizitam cetatea, totul este bine �ngrijit si se mai renoveaza �n unele parti. Stam la povesti si m�ncam la un restaurant aflat l�nga cetate. O luam peste deal pe un drum cu piatra destul de abrupt p�na la Copsa Mare (Groshopisch), vizitam vechea biserica, care sta sa cada. Este superba si aceasta, dar aicea nu mai exista nici un sas, biserica este �n patrimoniul statului si ar necesita urgente lucrari de consolidare la acoperis. Cei care locuiesc �n incinta si au cheile nu stiu nimic despre istoria locului, lucru care ne �ntristeaza si mai mult. Aceasta va fi ultima biserica fortificata vizitata �n periplul nostru, plecam �ng�ndurati si parca cerul simte asta…�ncepe sa ploua torential si o va tine tot asa pe cei 30 de km p�na la Sighisoara. Sunt tot mai �ngrijorat pentru Ruxandra, care are un �nceput de tendinita la calc�iul st�ng, cu siguranta ca ploaia rece nu �i face bine.

Pedalam cu �ncapat�nare prin valurile de ploaia care bat asupra noastra, la care se adauga dupa iesirea �n drumul national masinile care ne stropesc si ele. Ploua si ploua, soseaua a devenit o balta continua �n care rotile noastre lasa siaje albe, iar noi pedalam si pedalam, kilometru dupa kilometru…�nca un deal si ajungem. Pe drum durerea Ruxandrei se accentueaza asa hotar�m ca din Sighisoara sa luam trenul spre casa, la Brasov. Ajungem „la timp” sa vedem trenul plec�nd din gara, este ora 20,30 si nu mai sunt alte trenuri, suntem uzi si nu vrem sa ram�nem �n Sighisoara. Mergem �n centru si asteptam �n ploaie o ocazie…avem noroc, microbuzul de T�rgu Mures este aproape gol si dupa o scurta negociere cu soferul ne urcam cu tot cu biciclete. Urmeaza un exercitiu a la Mr. Bean, ne schimbam �n masina sub privirile mirate ale pasagerilor. La 23 suntem acasa, e cald si bine, adormim…

A fost o tura superba, am parcurs 330 de km pe bicicleta printr-o parte a tarii care ne doream de mult sa o vizitam, pacat ca din cauza ploii si a piciorului Ruxandrei nu am mai putut continua spre Maramures. Vom reveni pe Valea H�rtibaciului �n cautarea altor cetati si povesti din alte vremi…vom reveni �n Fagaras la toamna si la iarna m�nati de dorul crestelor si piscurilor semete.

______
Autor: Ioan Stetca