dordeduca
0 evenimente in decembrie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
31 august 2011 Vlad

Peninsula lu’ Iggy

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii

Merci, Guano, Gojira, my man!
Am dat cu ochii de Peninsula dupa un drum marcat de un peisaj mai degraba oltenesc decat ardelenesc, atat din punct de vedere al reliefului cat si al arhitecturii urbane, si dupa un checking excesiv ce m-a facut sa  am unele “prevestiri” in privinta organizarii (asupra carora voi reveni). Finalizarea montarii cortului s-a suprapus cu momentul cand K’s Choice cantau unicul lor hit al carui nume imi scapa.



La scena, am ajuns la timp pentru concertul celor de la Guano Apes. Eu ii consideram si pe ei un one hit wonder band, dar joi mi-au schimbat putin parerea. Solista, imbracata intr-un tricou inscriptionat cu Merci Beaucoup , a reusit sa faca un spectacol foarte bun pentru starea mea de abia sosit la festival.

Desi oboseala drumului ma impingea spre cort, am hotarat sa ma familierizez cu locul, asa ca am plecat intr-o tura de recunoastere ce m-a adus la Kiss Terrace, unde, desi lipsit de orice fel de materiale informative, l-am recunoscut totusi pe Gojira. Prin bunavointa unei fete din public, nicidecum din cea a organizatorilor, am intrat totusi in posesia unui program de festival. Iron Man, melodia cu care Gojira a ales sa isi inceapa setul de o ora, m-a tintuit langa scena. Public era cel putin la fel de mult ca la scena principala, unde Guano Apes pesemne ca isi incheiau prestatia cu vesnicul Lords of the boards.

Iarba, hamac, mojito
Impins la o trezire matinala mai mult de nevoie decat de placere, mi-am inceput ziua de vineri in chill zone. Un loc cu adevarat chill, umbros & racoros, acoperit cu multe perne, cu un gazon ce i-ar face pe multi locuitori ai suburbiilor Bucurestiului sa moara de invidie, si, mai ales, cu muzica chiar OK. Ocupatie tipica: baut un Mojito acceptabil in hamac, discutand  despre evenimentele zilei ce intarzie sa inceapa.



Si aici, ca si in restul barurilor de la festival, am zambit bucuros de lipsa de avaritie a sponsorilor. Bautura, de orice fel, era ieftina si tot timpul rece. Puteai opta intre berea la pahar (4 lei) si cea la cutie (5 lei), Holsten sau Tuborg, my personal favourite Mojito (10 lei), etc. Dupa ce am prestat o felie de untura cu ceapa si boia si una de salata de vinete ce se puteau gasi aproape peste tot la 1 leu, am hotarat sa merg la concertul The MOOod la Kiss Terrace. Solistul cu o voce pubera incerca mult prea mult sa copieze toate formatiile de indie, asa ca reusea sa sune a tribute band to nobody. Uitandu-ma in jur, am observat puzderia de adolescenti. Aproape ca ma asteptam ca la Talent Stage sau Kiss Terrace o sa urmeze un concert Hannah Montana.

A urmat N.O.H.A, despre care, spre rusinea mea, nu stiam mare lucru, dar a caror prestatie a  fost plina de energie. Nemti la baza, o solista mai mult decat talentata si un MC care, dupa cele cateva beri baute, iti aducea aminte de Maxi Jazz, au bine-cantat in spaniola, portugheza si engleza. O atmosfera eclectRica ,asa cum bine a notat un prieten, la care a ajutat si bateristul formatiei, inarmat cu o energie demna de Iggy Pop.



Solist la Kasabian
Concertul Kasabian a adunat mult mai multi oameni decat precedentatele si, cum era si normal, m-a gasit in fata scenei. Desi i-am vazut si la B’est Fest, asteptam cu mare placere si o bere in mana ca Tom Meighan si Serge Pizzorno sa cante The Doberman. Ceea ce a urmat a fost o intamplare minunata dpdv baterie si public, si dezolanta, dpdv restul sonorizarii. Nu cred c-am auzit prea mult din vocea lui Meighan ori din chitara lui Pizzorno. Rezumatul sportiv al concertului ar fi asa: corul de la Peninsula “a invins” vocea lui Meighan si ale sale 3 (trei) miscari scenice. Un singur eveniment a umbrit efortul nostru: insistenta unor concetateni de a face furii, moseala, pogo, alege termenul. Probabil marcati de ultimul Banii vorbesc ascultat in prealabil au ales sa faca asta si la Kasabian.  
Seara mi s-a terminat cu set-ul lui Markus Schultz de la Freedom Music Arena, care, venit prea repede dupa intamplarea Kasabian, nu a reusit sa ma miste in vreun fel special.

Iggy is in the air

Sambata a inceput cu senzatia clara ca este cea mai importanta zi a anului. Bineinteles, iminentul Iggy Pop era de vina. Debutul a fost marcat de « chill zone » si de extraordinara mancare din festival. Faptul ca aspersoarele celor responsabili cu intretinerea gazonului ne mutau ca pe niste vite pe campie nu a umbrit placerea de a manca gigantice sarmale si gulas de fasole, facute la ceaun.



Paranteza organizatorica
Un mare « thumbs up » festivalului pentru hrana cea ieftina si delicioasa, ca si pentru organizarea utilitatilor. Mi-a fost imposibil sa gasesc o coada la toalete si la dusuri, lucru ce nu il pot spune despre alte festivaluri (exemplu negativ: B’est Festul bucurestean). Din pacate, aici se opresc lucrurile bune dpdv organizare. Orice simpla intrebare adresata personalului de la chioscurile info se solda cu un moment de adanca gugetare si cu o privire de caprioara blajina aruncata in farurile masinii, urmata fie de o surda tacere, fie de un raspuns total la ne-subiect. Banuiesc ca putem pune acest neajuns pe seama tineretii personalului sau pe a statului sau de voluntar.

O alta chestiune deranjata a fost faptul ca la « silent dance »  accesul era strict conditionat de cumpararea unui shot al unei bauturi ce sponsoriza cortul. Nu ii voi spune numele, voi aminti doar ca e vorba de un digestiv nou, o licoare nu chiar barbateasca, nu chiar de seara. In termenii mei mai profani, aceasta obligativitate se numeste « amenda ».

Iggy is on the stage
Horace Dan D, un « tanar talent » al Romaniei, a inceput seria de concerte la Freedom Music Arena si a reusit sa stranga neasteptat de multi oameni. Buna incalzire pentru marele moment al editiei, the one and only Iggy! Un concert extraordinar la care sunetistii au reusit sa nu se faca de ras deloc. Desi clasicul moment al urcarii fanilor pe scena a parut prea regizat de data asta, Iggy Pop a reusit sa ma faca sa ma simt foarte batran prin energia de care da dovada la cei 64 de ani ai sai. Greu de pus in cuvinte asa muzica live, e ceva ce trebuie trait macar o data in viata.



Sambata s-a terminat cu setul lui Nick Warren, Dj Nicoara cum i se spune intre prieteni, un set inceput cu Daft Punk  si Underworld, dar, din pacate, fara Way out west.

In concluzie
Peninsula este un festival ieftin care nu ofera mai mult decat promite, dar in nici mai putin. Daca nu vrei un festival campenesc axat mai mult pe mancare (paine cu untura, sarmale, gulas, langosi) si bautura (bere, palinca), drumul destul de lung din Bucuresti nu merita facut. Daca insa infratirea cu natura iti e pe plac si problemele organizatorice amintite mai sus (did I mention ca am ramas fara obiectele lasate in grija organizatorilor?) nu te afecteaza prea tare, festivalul are toate sansele sa te relaxeze si binedispuna.




______
Autor: Vlad Ceoriceanu
 
Tag-uri
| Festival | Iggy Pop | muzica | Peninsula | Targu Mures |
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorDecembrie 2021 Anul urmator
  0102030405
06070809101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru placerea cititorilor nostri. Avem totusi niste Conditii de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]