Muntii Angliei

Nu, nu e vorba de nici o greseala. Desi lumea ii cam ia peste picior cand vine vorba de relieful national, englezii n-au motive sa se simta teribil de complexati. In comitatul Cumbria , catarat undeva in nord-vestul Angliei, aproape de granita cu Scotia, se intinde faimosul Lake District. Intesata cu sute de lacuri de origine vulcanica ori glaciara, asezonata cu sute de kilometri de pasuni si gardata de Cumbrian Mountains (ce include cel mai inalt varf englez, Scafell Pike - 977 de metri , regiunea e una din cele mai frumoase ale Insulei si poate rivaliza fara probleme cu bijuteriile geografice ale restului Europei.



O zi memorabila in Lake District poate incepe, de exemplu, din micutul satuc Coniston, intr-o dimineata insorita de martie, la cateva ore distanta de momentele cand o ninsoare sanatoasa a acoperit totul in alb. Daca ai norocul ca insotitori si totodata ghizi ai sesiunii de hiking sa-ti fie un cuplu de localnici care printre alte joburi presteaza si meseria de salvamont pe muntii din apropiere , atunci expeditia are sanse reale sa bifeze toate atractiile zonei. Pana sa ne incadram pe drumul spre creasta, aflam ca mare parte din casele ce populeaza Conistonul au secole bune la activ si ca inca se tin binisor, fara sa aiba nevoie de mari reparatii. Pe masura ce capatam altitudine pasind relaxati de poteca nici prea domoala, nici prea abrupta, peisajul ce ne gadila retinele isi incrementeaza semnificativ portia de farmec. Ni se ofera privirii satul pe a carui zapada soarele se reflecta seducator, lacul cu acelasi nume, ingust si alungit precum un estuar, si undeva in zare Marea Irlandei imbratisand orizontul.



Pe post de capre negre carpatine, zarim la tot pasul si pe cele mai exotice dintre stanci, brandul local de oi, Herdwick. Desi aflate in gestiunea satenilor, oile Herdwick cu greu pot fi considerate domestice. In fiecare dimineata, mama ovina, urmata de mielul apartinator, ia in piept versantii din spatele staulului si isi vede de treaba pentru restul zilei. Cioban nema, caini de paza nics. Nu conteaza ca e zapada ori ca ploua cu galeata. Ritualul continua netulburat de sute ani. Sau, in fine, cu tulburari minore. Cum a fost de pilda the foot and mouth disease (tradusa la noi "boala vacii nebune"), cand multe dintre mioare au fost sacrificate, iar supravietuitoarele au fost mutate in alte zone ale Angliei. Dupa cativa ani, cand zona a fost repopulata, marea problema a fost ca noile locuitoare se rataceau adesea. "S-a pierdut informatia pe care si-o transmiteau de la o generatie la alta privind zonele cele mai bune si sigure de pasunat", ne informeaza prietenii nostri. Usor-usor, situatia a reintrat in normal.



Pe masura ce crestele se apropie, aerul caldut si lenes isi schimba proprietatile. Temperatura scade brusc si vantul isi face simtita prezenta. "Pe creasta o sa fie pretty windy", ne atentioneaza Pat, partea masculina a cuplului de ghizi. Obisnuiti cu altitudinile carpatine, ne gandim ca nu poate fi prea rau la niste prapaditi de 803 metri, cat masoara The Old Man of Coniston, cel mai viteaz pisc al imprejurimilor. Prejudecata ne e repede spulberata de crunta realitate: pe creasta, vantul e atotputernic, spulberand cu forta zapada si turistii. Ne asteapta un drum de 3 ore, asemanator oarecum crestei Fagarasilor, cu portiuni de coborare accentuata si suisuri destul de oblice, cu sei inguste, cu lacuri de jur-imprejur si mai presus de toate cu view-uri ce depasesc si cele mai optimiste asteptari. Departe de a avea porniri anarhice, briza piscurilor misca zapada cu un talent nebanuit, creind vartejuri minunate. In rarele momente cand vantul isi permite cate o pauza, aparatele foto se reped hulpave inspre cristalele de gheata inscriptionate in zapada din jur, ce in conjunctie cu razele soarelui ofera un spectacol de nota 10.

La finele crestei in forma de potcoava ne oprim pentru ultimele poze. "Vara, la cursele locale de alergari montane, imi ia cam 2 ore si 20 de minute sa parcurg distanta pe care am strabatut-o noi pana acum, plus coborarea pana in sat", ne anunta Caroline, consoarta lui Pat, o doamna in jur de 45 de ani. Ramanem interzisi pentru cateva secunde si cerem, usor consternati, explicatii. "In fiecare vara satenii organizeaza concursuri de cros montan. Recordul absolut e de o ora si cinci minute. Sunt de parcurs in jur de 17km, din care 1.2km pe verticala", ne lamureste Caroline. Recunosc, as vrea sa-l cunosc pe titularul recordului, pentru care porecla Superman pare un compliment rasuflat.



Purcedem la coborare, ghidonati destul de aproximativ de niste momai ridicate din pietre, dupa modelul celor din Retezat. Acestea sunt de altfel singurele elemente de marcaj ale traseelor. "Incercam sa pastram zona cat se poate de salbatica. De aceea n-o sa intalniti nicaieri in muntii din Lake District indicatoare metalice sau marcaje pe copaci", ne spune Pat. E drept ca in ce priveste marcajele pe copaci ar fi si destul de greu din pricina lipsei aproape totale a arborilor, cel putin in zona Coniston. "In secolul XIX, in regiunea asta existau sute de mine de "slate" (materia prima pentru tigla) si cupru. Cele mai multe dintre ele s-au inchis de-a lungul timpului, dar raul pe care l-au facut prin defrisarile masive inca n-a fost reparat", completeaza Caroline.

Excursia se incheie in good old English style, in cel mai vechi pub al Coniston-ului, The Sun Hotel Pub, datand cam de prin vremea lui Stefan cel Mare. La un pint de Old Man (una din cele 3 beri locale), picioarele obosite incep sa se dezghete, zapada se desprinde usor de pe blugii total nepotriviti pentru clima locala si foamea indelung suprimata isi cere nerabdatoare drepturile. Pana la contactul cu uriasele pulpe de miel sau cu friptura de vita, preparata dupa o reteta speciala, e timp de o harjoneala cu cainii dimprejur. Caci la caderea serii, aproape fiecare satean isi ia cainele din dotare si vine la o tacla la pub. "Nu va mirati prea tare ca e permis accesul cainilor in pub. Dupa o perioada consistenta de convietuire, privind un cuplu taran-caine, e aproape imposibil de indicat cu precizie care e omul si care e animalul. Asa ca hangiii prefera sa ii primeasca pe toti la gramada", ne povesteste Pat cu un zambet imbujorat inaine de mai a mai lua o gura din licoarea neagra.
______
Autor: Mihai Brezeanu