Maroc - Atlas 2007 (3)

Ziua 13 - 18 aprilie: Cap Sim - Tamri - spre Agadir - Anza - Agadir - Guelmin – Timoulay

Pe marginea drumului, marocani stau pe scaunele si vand miere sau cel putin asta spera sa faca cu ea.



Stanga – deal stancos cu arbusti de migdal, dreapta – oceanul. Serpentinele ne fac drumul intre ele. In masina ne uitam la partea a doua din “Piratii din Caraibe”. La opriri, baietii mai prind cate un scopion sau alte lighioane.



Trecem pe langa unii care descarcau butelii. Pur si simplu le aruncau pe jos. Daca facea vreuna “poc!”, saream trei masini in aer.

Saracie, saracie, dar au apometre la robinete.



Catorva dintre noi le-a fost rau. S-ar putea ca pateul la conserva sa fie cauza. La urmatoarea tabara toate conservele vor fi reverificate.

Ieri ne-am reorganizat mancarea trecand pe lista produsele si cantitatile acestora, fiind astfel mai usor de repartizat pentru 3 mese/zi si pentru 14 burti. Noroc ca nu e niciun vegetarian intre noi. Traiasca sunca! In ultimile zile asta va fi baza!



Ajungem la Agadir, cel mai mare port pescaresc si statiune turistica din Maroc. Se simte in aer mirosul de peste. Pe stanga lasam in urma fortaretele medievale. Foarte multe pescadoare sunt in peisaj, dar si autobuze ale RATAG (Regia Auonoma de Transport din Agadir?). Alimentam masinile si mai schimbam din bani.



Pe afara e vopsit gardul, dar inauntru nici macar leopardul nu e. Au astia niste garduri..., dar fara rost, nimic nu ingradesc. Casele stau sa pice, dar au ditamai zidul.

Eucaliptii, atat dedes intalniti in drum, nu sunt de fapt originali din Africa, ci au fost adusi din Australia.

Totul e plin de nisip. Din aceasta cauza imi e teama pentru filmele mele.

“Inainte!” este directia indicata (aproape) mereu de Popescu.

Foarte multe momai din pietre sunt pe marginea drumului si pe campuri.



N 29^o 19` 35``
W 09<sup>o</sup> 45` 29``
968 m altitudine, dar am urcat azi si la 1100 m

Suntem la sud, spre sud. Locuitorii sunt mai acoperiti la fata decat cei din nord si sunt si mai “colorati”. Culoarea predominanta a turbanelor barbatilor este galben, iar esarfele le acopera in mare parte si fata.

Pe aceste locuri inteleg de ce Razvan spunea ca sunt “cultivatori de pietre”. Ne-am invartit o gramada, pret de vreo 50 de km pana sa gasim un loc propice pentru a pune corturile. Ne oprim la Timoulay si mai intai intrebam daca avem permisunea sa stam aici peste noapte. Ei sunt de acord, ba chiar ne intreaba de ce nu stam la ei acasa. Copiilor – si nu sunt putini – li se dau bomboane si mingiute. De incantati ce sunt ii cheama si pe altii. Si tot vin! Parca s-a deschis cutia cu copii! Se uita la noi tare mirati, incantati si zambitori.



Facem iar ciorba si planul pentru maine, iar altii pun capcanele (barberele, nume de la care mai sunt numiti si “barbari” cei ce le pun) pentru soricei.


Deoarece sunca e delicioasa si din ce in e mai rara, micile mamifere vor fi ademenite cu paine.

Din semn de respect pentru copii, se decide sa nu scoatem azi sunca sa nu pofteasca si sa ii spurcam.

Am trecut azi prin drum de munte; ba eram la 680 m alt, ba la 1100 m. Doar pietre si serpentine inguste, un fel de Transfagarasan fara culoare si aparent fara viata. Atlasul – cel putin acesta cunoscut pana cum – nu e foarte primitor.

Chera le tine pustilor o mica lectie de istorie, apoi si noua. Suntem in tinuturile berberilor, mult diferiti de arabi.



Populatia Marocului are doua grupe etnice: berberii – populatia indo-europeana de tip caucazian ce a populat europa si Africa de Nord in preistorie si arabii care au patruns din Peninsula Arabica catre vestul continentului african, in special in nord. Mai sunt insa si tuaregii, mai putin numerosi, o grupa etnica anterioara arabilor, adaptata la conditiile desertului, venind dinspre sudul continentului (sudul Saharei) si din Eritreea (aici era casa lor). Cu sute de ani in urma au inceput sa plece ca si comercianti. Multi au devenit insa sclavi. Nici azi in Mauritania sclavia nu este recunoscuta, insa raspandita la scara mare.



Beduinii sunt raspanditi in Atlas si Antiatlas si au ca si culoare predominanta in port albastru.

In araba, tuareg inseamna “om fara Dumnezeu”. De aceea au si fost luati ca sclavi, deoarece nu au adoptat cultul lui Alah.

Copiii din oaza au dat sfoara in tara si pe intuneric ne mai pomenim cu o femeie si doi copii ca vin si ne aduc un frumos platou lucrat din fibra de palmier si ornamentat cu rafie si lana colorata. Ni-l face cadou, dar Zaher ii ofera frontala in schimb. Dupa care, cu totii ne dorim cate un astfel de suvenir beduin. Femeia ne invita la ei acasa. Numai femei si copii. Si multe kitckhuri puse in vitrina la loc de cinste: un Mos Craciun, o lumanare al carei ambalaj de celofan s-a lipit de mult pe ea, un peste bibelou...si multe altele. Pe pereti e un mozaic de faianta pana la jumatatea lor. Au si cutie postala la poarta, desi de afara pare un sat parasit.



Femeia este foarte distinsa si emana un parfum suav; nu ne lasa sa o fotografiem si se retrage discret. Toti dau mana cu tine si pun apoi mana la inima, ca semn de respect.

Beduinii lucreaza in special ca soferi, ca taximetristi.
La ora 21 sunt 14^o. In fiecare seara se prind multi fluturi la lumina lumanarilor.

______
Autor: Cornelia Florea

pagina urmatoare »