Ca orice roman de conditie medie care isi doreste experiente culturale noi, mi-am petrecut vacantele ultimilor ani in strainatate. Cunosc istoria si topografia castelelor de pe Valea Loarei si am parcurs mii de kilometri pentru a vizita locuri cu incarcatura istorica recunoscuta din zone aflate la capatul Europei. An dupa an, am fost victima marketingului cultural pe care alte tari il practica, fiind convinsa ca noi nu avem de ce si cu ce sa ne mandrim. Fundamental gresit.
In urma cu aproape doi ani, datorita unui prieten foarte drag din Sibiu, am descoperit o suma de locuri istorice incredibile, in Transilvania, multe din ele necunoscute sau cunoscute mult prea putin noua, romanilor. Uneori, in apropierea unor astfel de locuri, vezi cate un autocar cu turisti nemti, majoritar de origine romana, plecati din tara imediat dupa ‘90, care bajbaie pe trasee laturalnice, incercand sa gaseasca drumul spre amintirile din tinerete ale celor pe care ii poarta. Fara a se vorbi despre ele cu virulenta publicitara, zeci de cetati si biserici sasesti fortificate din zona Transilvaniei insista sa-si duca existenta prin grija unor oameni de bine si din donatiile foarte putinilor turisti care le trec pragul.
CALNIC, cetatea taraneasca1 noiembrie 2008… Era o vreme superba, cu soare de primavara. La vreo 40 de km de Sibiu, pe drumul spre Alba, am vazut indicatorul de Calnic si am tras, aproape mecanic, de volan, intrand pe un drum laturalnic, serpuind pe dealurile din apropierea Sebesului.
Dupa 3 km, am gasit Calnic, o localitate veche, care, in urma cu 10 ani, numara vreo 1800 de locuitori... Azi, peste 500 dintre ei au plecat sa lucreze in Spania si Italia, ramanand doar batranii, plini de speranta ca, odata, cineva se va intoarce la ei. Sasii au plecat si ei de mult, imediat dupa '90, lasand multe din case in paragina, locuite din cand in cand de tiganii expulzati periodic din Italia (aproximativ 700 de localnici sunt de origine roma, inregistrati ca atare...).
Am parcat masina langa zidul cetatii si am coborat. Soarele si linistea din jur imi spuneau ca am facut o alegere potrivita si ca, pentru a nu stiu cata oara, "astazi, trebuia sa invat ceva". Am vazut la intrare ca pot gasi cheia la cineva din curtea cladirii parohiale, situata undeva in apropierea cetatii. Am dat roata zidurilor si am ajuns intr-o gospodarie ingrijita. Parea ca nu este nimeni acasa si m-am gandit sa strig, poate ma auzea cineva. Undeva in stanga, s-a deschis o usa si un barbat inalt, trecut de prima tinerete, a iesit curios din casa, intrebandu-ma ce caut. I-am spus ca as dori sa vizitez cetatea, si ca as avea nevoie de cheie. S-a oferit sa ma insoteasca si asta a si facut, carand o grebla uriasa in spate, spunandu-mi pe drum ca el este administratorul cetatii ("Mi se spune Gheorghe!..") si ca "astazi are program de strans frunzele din gradina".
Cetatea mi s-a oferit ochilor generoasa - ziduri inalte, frumos ingrijite, scari restaurate, o capela, un beci care adapostea candva vinurile comitelui Chyl de Kelling (Kelling = Calnic) si o curte superba!
"Tu, fata, urca in turn, sunt acolo niste clopote vechi de cand lumea si, unde mai pui ca se vede tot satul!...", ma indemna nea Gheorghe, aratandu-mi niste scari care porneau la doi pasi de mine, pierzandu-se printre zidurile din dreapta.
Am urcat in turn si am respirat liniste. O liniste pe care o simti acasa. Soarele batea tomnatic in clopotele “vechi de cand lumea”, facand sa vibreze tot locul. “Oare de ce, de cate ori merg intr-un loc ca asta, am senzatia ca lumea nu este chiar asa cum o stim noi, ci ca ea isi urmeaza un curs aparte, dincolo de intelegerea noastra limitata?...”
Am coborat si m-am asezat undeva, pe pietre, in spatele capelei. Se auzea o muzica de orga parca din alta lume, si simteam energia locului in palmele lipite de pietrele incalzite de soare. In fata mea, la vreo zece metri, nea Gheorghe strangea fara graba frunzele cazute pe un gazon aproape impecabil (“No, a’pai daca nu ma ocup, se strica iarba...si-i pacat!...”). Silueta lui se proiecta pe peretele vechi de secole al beciului, facandu-ma sa-mi imaginez ca fostii locatari ai cetatii sunt inca in preajma.
Dupa vreo ora, am vrut sa plec si m-am indreptat spre nea Gheorghe, sa-l salut si sa-i multumesc. El a ridicat capul, s-a oprit din treaba si m-a intrebat: "Ei, cum ii? Asa-i ca mai vii pe aici? Acu', ia-ti si prietenii din Sibiu, poate treceti pe aici, ca nu-i departe!... Uite numarul de telefon. Suna...". I-am multumit frumos, am luat niste mere pe care mi le-a oferit cu deschidere ("Hai, ia! Le-am cules mai devreme, sunt de aici, din curte, nu sunt stropite!.."), si am plecat mai departe, spre Alba, cu gandul ca tocmai am trecut printr-o poarta a timpului. O poarta care ma duce si aduce, dintr-o lume reala, simpla, in nebunia in care traim noi. Dar, de ce sa ma incarc deja negativ, cu gandul la ce va urma saptamana viitoare?... Carpe diem!
Despre Calnic:
Cetatea Calnic a fost atestata documentar in anul 1269, fiind ridicata de comitele Chyl de Kelling, initial ca resedinta nobiliara saseasca. In 1430, cetatea a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei Kelling comunitatii taranilor din Calnic, acestia inaltand o a doua centura de ziduri, fortificand turnul portii, inaltand donjonul si ridicand, pe fundatiile unei constructii mai vechi, o capela. In prezent, Cetatea Calnic se afla pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, avand o valoare istorica unica. De cativa ani, Cetatea Calnic se afla in grija Asociatiei
Ars Transilvaniae, prin bunavointa Episcopiei Evanghelice din Romania, facand parte din Centrul Cultural International, patronat de Institutul de Arheologie si Istoria Artei al Academiei Romane din Cluj-Napoca.
Date de contact Centrul Cultural Cetatea Calnic (administratie) : 0258.747.220.
----------------------
Articol publicat si in
themarketer.ro
______
Autor:
Cristina Munteanu
Smida Jazz Festival
Blaj aLive
Timisoara Jazz Festival X
Calatorie intre Cer si Pamant 2018
Garana Jazz XXII - Povestea unei capodopere
Plai 2018
Oslea Night Ridge 2018
JazzTM
Garana din ce in ce mai mare - Program final
Daca e Gopo, e prono
