Magia exista!

Heart-City
Revolutia din '89 si inceputul abrupt al anilor '90 au desenat km 0 al Bucurestiului in Piata Universitatii. Marile victorii ale "nationalei" de fotbal din ultimul deceniu al mileniului trecut au largit heart-core-ul orasului dinspre Universitate spre Romana, populand de vaste sarbatori populare bulevardul Magheru. In vremuri mai pasnice, mai asezate, dar si mai indiferente dpdv politico-sportiv, inima urbei bate pe ritmuri ceva mai culturale. In septembrie 2011, bunoara, spiritul Bucurestiului e de presimtit undeva intre Ateneu, parcarea de la Cina (Piata Festivalului Enescu) si Sala Mare a Palatului (mai ales Ateneu acolo unde se intampla festivalul si concursul George Enescu, editia 20).
 
Cea dintai simfonie
Deschiderea s-a intamplat joi, 1 septembrie, in Sala Palatului, acolo unde orchestra Filarmonicii din Haga si dirijorul Christian Badea au produs prima simfonie a lui Enescu si a zecea simfonie a lui Sostakovici. Ce mi se pare tulburator este ca fiecare dintre cele 20 editii de pana acum ale festivalului s-a deschis cu aceasta prima simfonie enesciana. Aceasta traditie, nascuta in miezul degraba schimbatorului spatiu mioritic, e cu adevarat remarcabila. Specialistii spun ca versiunea din acest an n-a sunat teribil de bine. Pentru afonul de mine, a fost o placere sa meditez la semnificatiile acestei traditii in chiar miezul re-intamplarii sale.

Those Japanese piano-players!
Vineri, concertul de la 5 de la Ateneu ne-a prilejuit a doua intalnire pe 2011 cu o pianista japoneza. Dupa Hiromi Uehara la Garana, Akiko Ebi ne-a confirmat ideea conform careia ce naste din niponia cu muzici din ce in ce mai elaborat-elegant-simfonice presteaza. O incantare! Apropo, ati auzit vreodata de Koji Toyoda?. Suna intr-un mare fel.



Stradivarius, sectiunea venetiana
Sloganul de promovare a festivalului suna fix asa: "Magia exista!". Sambata seara, la Ateneu, aproape de miezul noptii, promo-ul a fost periculos de aproape de realitate. Dupa 3 momente faine si zglobii, prestate cu proaspat aplomb de catre Venice Baroque Orchestra, pe scena apare un domn inalt, subtire, pe la 55de ani, cu par alb, ten masliniu, costum gri mototolit, helanca pe gat. Isi aseaza vioara pe umar si sala inlemneste. Vioara e un mic Stradivarius din 1732, iar solistul e Giuliano Carmignola, "the prince of baroque violonists". Concertele pentru vioara si orchestra de coarda ale lui Vivaldi cu el solist sunt legendare. Trei dintre ele au umplut si aerul Ateneului. Teatral si sarmant, cand sarind de pe un picior pe altul si razand cu clavecinistul, cand domolindu-se subit, Carmignola a vrajit sala, a imbujorat doamnele si a produs standing ovations dupa al treilea bis . 




______
Autor: Mihai Brezeanu
Diana Deaca