Jurnal de festival M. Ciuc 2009

Duminica, 19 iulie 2009

Am plecat din Sighisoara la pranz, dupa o sambata caniculara (37 grade C), petrecuta in natura impreuna cu prietenii mei, la o traditionala aniversare de familie, incarcata cu gratare, beri la lada frigorifica, mingi, plimbari si peripetii. Am luat trenul spre Odorhei, pe o linie neelectrificata, pe care trece agale o garnitura de doua motovagoane. Pana la Vanatori, am calatorit alaturi de amicul meu, Nicusor Tescula, directorul Muzeului de Istorie din Sighisoara. Am discutat despre caile prin care am putea asigura anul viitor prezenta la Miercurea Ciuc a clavicordului istoric din Turnul cu Ceas (Samuel Maetz, Biertan, cca. 1820). Cu putina bunavointa, plus interventia unui evaluator autorizat si a unei asigurari de transport, totul s-ar putea rezolva. Imi continui calatoria alaturi de un alt tovaras de drum (rememorez secvente din filmul Compagna di viaggio, de Peter Del Monte, cu Michel Piccoli si Asia Argento insotindu-se si sustinandu-se reciproc pe drumurile de fier ale insoritei Italii), lucrator tocmai la caile ferate. Un om de o simplitate reconfortanta, locuit de un bun simt de cea mai eleganta naturalete. Imi povesteste, venind duminica de la munca tocmai din Teius, despre dificultatea cu care azi se mai gaseste o slujba buna in Cristurul sau natal. La coborare, e intampinat in gara de sotie si de fiul sau cel mic, in varsta de un an, pe care il imbratiseaza tandru si il salta grijuliu pe scaunelul special montat pe bicicleta. La plecare, imi face zambind un semn cu mana si ii surprind pe chip o lumina blanda, coborata parca tocmai din picturile renascentiste reprezentand Sfanta Familie.



Recunosc apoi localitatile mici, cochete si curate, de pe cursul superior al Tarnavei Mari si al afluentilor sai. Cateva zile mai tarziu, urma sa aflu de la Erich T�rk, care facuse pe cont propriu o „excursie de studii” in aceste catune din Secuime (va voi explica mai tarziu cum de a avut timpul necesar), ca mai toate bisericile de aici gazduiesc mici bijuterii de orgi istorice, numai bune sa fie protagonistele unei editii itinerante a Festivalului de Muzica Veche. Cobor la capat de linie, unde schimb trenul pe microbuz. Inca 50 km pana la Miercurea, traversand Muntii Harghitei pe un traseu pitoresc, care imi produce placute aduceri aminte din copilarie. Baile Homorod cu izvoarele lor minerale, Vlahita cu strandul ei termal, padurile de brazi ravasite in urma cu cativa ani de o furtuna devastatoare, acum demne si verticale, ramificatiile spre Baile Chirui si Baile Harghita, taieturile bogate in zmeura si mure, partiile de schi aflate acum in afara sezonului...



Ajung la Miercurea Ciuc cu regretul ca in timpul calatoriei am pierdut concertul de muzica sacra al ansamblului Lyceum Consort din Bucuresti, condus de neobosita profesoara �gnes �llerer, si recitalul de orga al lui Erich T�rk. Aflu cu surprindere ca sortii au fost potrivnici spectatorilor stransi in Biserica Manastirii Franciscane din Sumuleu Ciuc, dar favorabil mie la modul cel mai egoist cu putinta: orga nu a putut fi pornita din pricina unei pene de curent...

Ajung la timp pentru festivitatea de deschidere, mutata in graba din curtea Cetatii Mik� in sala Teatrului Municipal, din cauza norilor amenintatori de deasupra orasului. Ma bucur sa-i reintalnesc acolo pe vechii mei prieteni de la Centrul Cultural Judetean Harghita, organizatorul festivalului (ma aflu deja la a cincea mea participare!). Ca de obicei, prologul este marcat prin discursurile oficialitatilor, introduse de prezentatorii festivalului. Emese Bir�, vocea in limba maghiara, s-a dovedit pe parcursul intregului festival o prezenta agreabila si inspirata. In schimb, prezentatorul in limba romana, un balbait si un incurcat (chiar ma intreb cine l-o fi pus acolo, pesemne ca are pile serioase la judet), a reusit inca din prima sa-l confunde pe primar cu presedintele (de consiliu judetean), ceea ce a provocat reactii de un haz spontan, abil speculate de catre vorbitor, dar in egala masura si de public.



Ansamblul de dans Passeggio din Cluj (in coregrafia semnata de Csilla Juh�sz si conducerea muzicala asigurata de Orsolya V�nyol�s) a prezentat o versiune proprie (in premiera) a unor coregrafii renascentiste din secolele XV-XVI, reunite sub titlul Piccola Fantezia. Dansuri celebre in epoca (saltarello, gagliarda, passo e mezzo, bransle) in versiuni originale sau revizitate, completate prin cateva momente de umor (cavalerii care isi schima hainele – cu mari dificultati! – in vazul tuturor, aratand publicului ce se petrece de obicei la cabine – segment amuzant, dar un pic prea lung, solicitand din plin muzicienii) sau de spectaculozitate (dansul cu torte din final). Dintre muzicieni, o mentiune pentru Orsolya V�nyol�s – flaut drept si G�bor Kelemen – vioara, care au avut de sustinut liniile melodice la mai toate piesele, iar dintre dansatori, Andris V�nyol�s (reusind permanent sa degajeze buna dispozitie), Adrian Radu (agilitate si precizie in miscari) si mai toate fetele, cu o remarca speciala la Anik� Szab�, pentru tinuta sa suverana si gratioasa. La acest prim spectacol am venit in contact cu materialele promotionale si informative ale festivalului, create cu bun gust, consecventa si masura (caierul-program trilingv bine documentat, diplomele de participare concepute de Gyula �d�m, posterele, banner-ele dominate de nuantele de verde si de baietelul cu flaut).



De obicei, concertul Orchestrei de Camera Ciuc incheia festivalul. Dar, uneori, incalcarea traditiei poate fi benefica, alungand monotonia si eludand tiparele rigide. Anul acesta, din ratiuni organizatorice, orchestra si-a prezentat lucrarile pregatite in chiar prima seara a festivalului, la Biserica Manastirii Franciscane din Sumuleu Ciuc. Pentru al patrulea an consecutiv, conducerea muzicala a fost asigurata de Ulrike Titze din Dresda, cu aceeasi meticulozitate si rigoare cu care ne-a obisnuit. Programul a fost astfel ales incat sa marcheze aniversarile si comemorarile unor celebri compozitori (Georg Friedrich H�ndel – 250 de ani de la moarte, Henry Purcell – 350 de ani de la nastere, Joseph Haydn – 200 de ani de la moarte), la care s-a adaugat un compozitor universal, omagiat la fel de bine in oricare zi a fiecarui an: Johann Sebastian Bach (cu o lucrare pentru viola solista – avandu-l ca protagonist pe Levente Gidr� – intr-un aranjament provenind din trei surse). Ca intreg compartimentul de corzi suna bine stiam deja din trecutele editii, Ulrike Titze fiind ea insasi un maestru al viorii baroce cu o capacitate aparte de a transmite forta propriului exemplu (secondata de o alta violonista de exceptie, Melinda B�res). Ceea ce am constatat cu placere a fost faptul ca si compartimentul de suflatori s-a situat la inaltime, in special sectiunea de oboi, in care am recunoscut cu bucurie cateva cunostinte mai vechi, fosti participanti la cursurile Academiei Muzicale de Vara de la Sighisoara si membri ai Ansamblului de oboi „Pavel Tornea” inca de pe vremea studiilor de la Facultatea de Muzica a Universitatii „Transilvania” din Brasov (intre timp, scoliti prin strainatate). Un aspect demn de consemnat este numarul mare de gambisti si contrabasisti de valoare pe care l-a dat in ultimii ani orasul Miercurea Ciuc. Urmasul lui Csaba Dimen (Georgius, Codex) este acum Istv�n Csata, pe care l-am urmarit recent si la Bucuresti, intr-un oratoriu de H�ndel avandu-l la pupitru pe Adrian Butterfield, o alta veche cunostinta a festivalului. La contrabas, un alt muzician ciucan, trecut si el pe la cursurile master sighisorene: �rp�d Szõgy�r, in prezent student al prestigiosului Conservator din Basel. Nu in ultimul rand, un cuvant de lauda pentru clavecinistul (mai exact, aici, spinetistul) Paul Cristian, deja un colaborator statornic al conducatoarei sezoniere a orchestrei. Publicul numeros aflat in biserica a putut constata, asadar, efectul benefic si stimulator al lucrului de lunga durata al muzicienilor cu zana cea buna (coborata parca din basmele germane) care se numeste Ulrike Titze.

foto: Adam Gyula

______
Autor: Radu Radescu

pagina urmatoare »