Jurnal de Cernobil

Dimineata incepe la 5 si putin, ocazie cu care Marcos e innobilat cu niste epitete ?binevoitoare? deoarece stabilisem trezirea la ora 7. Nu stiam ca acel ceas facea deschiderea unei zile triste (nimic fatal din moment ce eu scriu aici). Cu chiu cu vai ne urnim pe la 9. Prima propunere era sa plecam pe la 6 deoarece ne astepta un drum lung: aproximativ 650 km si trebuia sa luam si cheia de la cazarea din Kiev, deci nu ne permiteam sa ajungem foarte tarziu. Drumul er  lung, dar nu pe atat de lung pe cat s-a dovedit in cele din urma.


Asteptam in vama vreo jumatate de ora, prilej sa ii cunoastem pe cei doi nemti veniti de departe, unul pe un Africa Twin, celalat pe un Kawasaki. Intram in Ucraina. Nu stiu de ce am avut un sentiment ciudat, de premonitie. Marcos merge in goana mare, nu stiu unde se grabea atata timp cat am plecat un grup si ceilalti nu puteau merge cu mai mult de 140 km/ora...si nici nu era nevoie de mai repede. Credeam ca a inteles cu o zi inainte ca si viteza de 170 e destul de mare. Dar nu! Si ajunge iar la 230 km/ora. Nu vedeam ceasul vitezometrului din cauza bagajului, dar simteam viteza. Nu mergem prea mult in ritmul asta ca o vaca (si vitelul adiacent) considera ca e fix momentul oportun sa traverseze soseaua prin fata noastra. Frana: destul de tarziu, dar suficient de devreme sa ajungem la vreo 50 km/ora. Am avut mare noroc: ne-am intersectat cu vitelul (noi, ca dansul s-a ales cu picioarele rupte si probabil repede a fost facut friptura) si nu cu vaca, animalul nu a cazut peste noi cu tot cu motor, m-am tarat un pic pe sosea, dar nu am zburat fara aripi.


Ce s-a intamplat intre impact si momentele de dupa, nu ma intrebati ca nu imi amintesc. Stiu doar ca nu stiu prin ce impuls m-am dus spre marginea din stanga a drumului pentru a nu fii lovita de cei din spate. Oricum au franat din timp. Aud cum o femeie tipa. Credeam ca isi plange animalul, dar ea de fapt ne jelea pe noi. S-a linistit dupa ce ne-a vazut miscandu-ne. Localnicii vorbeau cu noi ? in limba noastra ? si ne-au dat apa. Apoi, cand a venit politia, nimeni nu mai stia decat ucraineana.


Vitelul a fost cumparat pentru ca femeia sa nu faca scandal si pe loc vandut. Marcos si-a sunat tatal sa ii aduca alt motor si singurul lui gand a fost ca a pierdut tura de la Cernobil. Ma gandesc daca a invatat ceva din asta. Concluzia lui a fost ca nu va mai lua pasager necunoscut. Oare daca ne stiam mai bine, raspunderea de un pasager pe care el a decis sa il ia, nu era aceeasi? Norocul meu (si al lui) ca nu m-am ales decat cu o vanataie pe sold (controlul la cap inca nu l-am facut, dar e necesar). Cu o luna in urma auzisem de un baiat de la Iasi care a murit in acest mod, iesindu-i o vaca in fata. Cand esti tu personajul unei astfel de povesti...nu e tocmai cusher. Oare ce trebuie sa se intample pentru ca unii sa inteleaga ca intr-adevar viteza ucide? Nu vreau sa stiu ce mai era in mintea lui Marcos daca in loc de pui de vaca lovea un pui de om. Slava Domnului ca a fost numai atat, dar ulciorul nu merge de prea multe ori la apa. Mult am tremurat dupa si eu si ceilalti.

Dupa multe minute reusim sa plecam spre Kiev. Merg pasager la Skywalker si regret ca nu am facut-o de la inceput. Tot raul spre bine! La Cernauti ? unde stabilisem ca ne vedem cu nemtii in cateva minute, neprevazand ce avea sa ne opresca sa ne tinem promisiunea ? ne-a luat ceva sa gasim iesirea din oras. Schimbam primii bani si punem mana prima oara pe hrivnele ucrainiene (1 hrivna = 0.5 lei = 5000 lei vechi). GPS-ul iar face probleme de semnal si raman la vorba mea ca o harta e sfanta la drum, mai ales pe unde habar nu ai ce si cum e. Drumurile pline de gropi si orasul cu aspect de santier ne reconfirma faptul ca Cernautiul e un fost teritoriu romanesc. Cerem ajutor unui localnic (nu in romaneste cum speram noi sa fie posibil) si ne scrie denumirile oraselor catre Kiev cu litere chirilice.

O mare aventura e pana si sa alimentezi motorul. In benzinarie insistam sa facem intai plinul si apoi sa platim echivalentul. Dupa lungi povesti de convingere, rasplata vine din faptul ca 1 litru de benzina =4.6 hrivne = 2.2 lei , sa iei si pentru acasa si mai multe nu. Trecem si pe langa drumul ce ducea la cetatea Hotinului  pe care mi-as fi dorit sa o vad, dar probabil cu alta ocazie.

Pe drum, nu stiu prin ce intamplare, Razvan e muscat de o viespe pe sub casca. Alta sperietura, dar omul isi revine repede. Eu mai am putin si adorm in mers (ba chiar cred ca am facut-o si probabil ca am si visat, dar mi-am revenit repede). Mergem drum intins si reusim sa ajungem in Kiev undeva pe la 11 in ceas de noapte. Primele impresii despre ?mama oraselor rusesti? au fost pozitive: cladiri mari si luminoase, bulevarde late si viata de noapte (ajungem intr-o vineri, deci la inceput de weekend). Chiar si autostrada se termina fix in oras si riscai sa primesti flashuri daca mergeai prea incet si nu va imaginati ca incet inseamna 50 km/ora. Baiazid a fost flashuit ca mergea ca melcul...cu 200km/ora.

In fata cladirii in care vom sta ne asteapta gazda. Nu puteam gasi cazare mai buna decat atat: 55 dolari/persoana/3 nopti, intr-o cladire cu curte interioara unde motocicletele au fost lasate in siguranta (si cu 10 dolari/moto pentru paza). Apartamentul avea 2 dormitoare si un living, bucatarie utilata si o baie imensa. Mi-a luat mult sa adorm in noapte aceea si nu e greu sa ghiciti ce am visat.

Sambata ne trezim pe la 8 . O foame de zile mari ne incita la o mica incursiune in marele oras, in cautarea micului dejun. Poposim la un restaurant cu specific caucazian, asta dupa ce am ezitat intre un fast food de la metrou si un restaurant chinezesc. Eu comand Samkhretuli (37 hrivne) ? un fel de salata de pui cu branza feta. Baietii comanda si ei ceva traditonal (minus Pacasac care se multumeste sa manance o bere).

Spre pranz facem o plimbare cu metroul: impresionant. Cea mai adanca statie de metrou din Kiev are 100 m. Luam metroul trei statii pana la Nipru, platind exorbitanta suma de 25 de bani/drum. Ajunsi la destinatie, surprizele  pecuniare se tin lant: o shaorma 5 lei, (fara cartofi prajiti in reteta lor) si 1.5 lei o bere. Baietii isi cumpara slipuri si se balacesc in fluviu. Pe malul fluviului sunt plaje amenajate, cu garduri intre sectorul de tineret si cel de persoane mai in varsta.

Fiind sambata, suntem surprinsi ca marele bulevard este inchis traficului. Kreshchatik Street este cea mai faimoasa strada din Kiev si implicit din Ucraina. Artera a fost aproape in totalitate distrusa de nazisti in asaltul din 1941. Azi e  are un aspect modern, incadrata de castanii deveniti deja simboluri ale capitalei ca si Monumentul Fondatorilor Ucrainieni din Piata Independentei. Deoarece bulevardul este inchis traficului in zilele libere, toata lumea se plimba sau joaca fotbal in mijlocul drumului, evident tinandu-le companie cel putin o sticla de bere daca nu de vodca sau alt intaritor. In plimbarea noastra intalnim si niste tarabe cu ceva suveniruri locale: insigne comuniste, tricouri cu ?mama Rusia? - evident rosii, cd-uri cu muzica traditionala (sau nu), stegulete..si altele.

Nu am apucat sa vedem mare parte din aspectul cultural al Kiev-ului, dar daca esti mai mult prin zona nu trebuie sa ratezi Piata Sophiyska cu catedralele Sf. Sofia si Sf. Mihail, Andriyivsky Uzvia ? Montmartre al Kievului , Volodymyrsja Gorka cu monumentele Sf. Volodymyr, Parcul Mariinsky cu cladirea Parlamentului, Palatul Mariinsky.

Seara e concert in oras, pe bulevard. Niste pustani ? punkeri ? veseli (foarte veseli;)) merg din stanga in dreapta si din dreapta in stanga si politia...le face loc, dandu-se din calea lor. Majoritatea au la brat blonde sau...o sticla de ceva. Daca iti plac blondele ( aici e raiul tau).

Duminica 24 iunie 2007: ziua cea mare. La 9 dimineata ne asteapta Vladimir cu microbuzul agentiei ce ne-a aranjat turul la Cernobil. Mai intai verifica sa avem cu totii pasapoartele si incercam sa ii spunem ca al saptelea nu va mai veni. Probabil ca din toata engleza noastra nu a inteles decat cuvantul "accident". Luam in bagaj si aparatele de masura pentru radiatii, primite de la Matefin, oferite de Victor, un motociclist de-al nostru care ne-a facut sa dormim mai linistiti restul vietii. 

Drumul e plin de Lada Niva, patriotica masinuta ucraineana. Statui inalte cu Lenin, stele rosii sau alte simboluri ale comunismului inca vegheza in drumul nostru spre iesirea din Kiev.

Dupa ce iesim din oras, paduri de pin stau alaturi drumului. Copacii nu sunt chiar pe margine, ci intre ei si drum sunt cativa metri, asa ca e mai greu sa ii nimeresti in viteza. Observam ca motociclistii ucrainieni nu poarta casti si aflam ca nu e obligatoriu. (Or avea si ei capul tare ca bulgarii ca mare il au?). Dintre motociclete predomina, evident, Nipru,  cele mai multe cu atas. Intalnim si cateva Honda puternice sau alte modele japoneze, dar dupa echipamentul bikerilor  sigur nu sunt localnici, ci in trecere ca si noi.

La intersectiile drumurilor sunt cruci si flori, cele mai multe artificiale (florile, nu intersectiile sau crucile). Cimitirele ofera aceeasi ?priveliste? ca si acasa: cruci mari de piatra si morminte mai mult sau mai putin ingrijite.

Skywalker ne tot streseaza cu nu stiu ce ou de pe drum. E vorba de un monument primit cadou de la nemti ca simbol al renasterii dupa nenorociera din 1986. Si tot pandeste sa il fotografieze. Citise despre el in insemnarile Elenei Filatova: "As we pass the 86th kilometer, we encounter a giant egg - which marks the point where civilization as we know it ends - and the Chernobyl ride begins. Someone brought the egg from Germany. It represents LIFE breaking through the hard shell of the unknown." 

______
Autor: Cornelia Florea

pagina urmatoare »