Ingropat sub Ateneu, in rasfat abstract

- impresii la Umbra lui Caligari -




Eu nu sunt cinefil şi nici critic de film, insa ma simt un profund explorator de contraste temporale. De aici vine si dorinta mea de a scrie despre acest eveniment sinergetic si intimist din Bucuresti. La mine pe birou, alaturi de laptop, isi duce viata si o masina de scris nemteasca, cu un design interbelic. Aceasta ambivalenta culturala, in anumite conditii da nastere unor trairi speciale, alimentate tocmai datorita acestei diferente. E ca si cum ai fi intre doua dimensiuni, intr-un context in care libertatea perceptiei nu iti este ingradita de contemporan.


 
Seara incepe cu o serie de prezentari, care pareau pentru connaisseur-i. Nu puteam sa urmaresc cu atentie, caci nu stiam aproape niciun personaj, insa ma amuza situatia. Dupa o zi de lucru, pervertita de o agitatie inexplicabila a orasului, stateam ingropat sub Ateneu, in Sala mica. Ca sa fiu sincer, asteptam partea cu muzica, cuprins de un fel de instinct de autoaparare. Stop. Aud printre cuvintele prezentatorului „Edgar Allan Poe”. Asta mi-a placut şi a fost fix ceea ce imi trebuia ca sa imi doresc mai mult decat muzica. Nu eram impresionat de regizori sau de actori, insa de Poe... da.



Apare pe scena formatia Einuiea, pe care o stiam bine. Ii ascultasem in concerte si intr-un alt proiect cu film mut (Cabinetul figurilor de ceara). Einuiea creeaza o muzica abstracta, ca un parfum caruia nu ii poti atribui clar un miros cunoscut, insa intregul il poti plasa in diverse spatii. Si are aceasta calitate neobişnuita de a nu fi dependenta de timp. Uneori ii vedeam cantand parca in uzine moderne parasite, dar in perioada Bizantului, undeva prin Europa de Est.



Inainte de filmele mute pe care le tot asteptam, se proiecteaza un fragment din emisiunea Nocturne (TVR), cu un interviu acordat de catre Herta M�ller realizatoarei Marina Constantinescu. Ma temusem de un oarecare aspect comercial cand s-a anuntat acest moment, dar m-am linistit afland ca aceasta idee dateaza inca din 2007. Spunea in interviu ca este scriitoare doar atunci cand trebuie sa fie si ca o deranjeaza daca este perceputa gresit in viata „civila”, exemplificand prin: „acum scriitoarea isi curata pantoful...”.



Dupa ce incepe primul film al serii (The Life and Death of 9413: a Hollywood Extra), inca din primele minute ma cuprinde un fel de agitatie data de o asociere interioara cu un amestec de Orwell (1984) şi Kafka (invocat şi in textul introductiv). Probabil ca dorinta filmului nu era sa transmita astfel de senzatii, insa impresia a fost pricinuita de atmosfera efectiv bizara, data poate de felul in care erau produse filmele in anii '20. Personajele (sau actorii) imi apar fantomatic spre sinistru, cu gesturi foarte nenaturale, exagerate, comice, sacadate. Asa sunt parca in numeroase din filmele mute (vazute azi). Ma simteam mereu intr-o camera obscura, cu lumina slaba in care imaginea tocmai este revelata, dar nu apuc sa ma dezmeticesc ca vine urmatoarea scena. Trebuie sa intri in joc, caci altfel te pierzi repede.



Interventia actritei Crenguta Hariton, intre filmele inspirate din Cabinetul doctorului Caligari (rostind pasaje din Herta M�ller şi Wojtiech Kuczok), m-a deconcentrat initial. Nu am putut sa urmaresc primele fraze pentru ca inca ma gandeam la film, iar pe masura ce incepeam sa o urmaresc nu reuseam sa corelez bine aparitia ei cu restul situatiei, dar am acceptat pana la urma. Nici nu trebuia neaparat. Ma relaxa, fiindca primul film a consumat prea multa energie din mine ca sa pot intelege cate ceva.



Incepe iar un film, iar eu nu sunt inca pierdut: The Love of Zero (1927). Imi pare mai coerent decorul alaturi de gesturile putin mai naturale ale actorilor, insa povestea nu ma cuprinde si va puteti imagina ce inseamna sa nu poti urmari subiectul unui film mut. Noroc cu urmatorul; dupa cum va povesteam, a fost vorba de o ecranizare (1928) dupa o povestire de Edgar Allan Poe: The Tell-Tale Heart. De data asta simt actorie, simbolism, psihologie, tensiune si mister! Mi-a placut.



Prin acest proiect, Radu Radescu, cel care a asamblat cu o doza de „revivalism” aceste impletituri artistice, reuseste sa ofere un spatiu de rasfat pluri-cultural, in conditiile in care – dupa cum va spuneam ca simt – propria noastra intuitie artistica risca sa fie degradata de cufundarea in miscarile strict-contemporane.

Foto: Andrei Canache



 
______
Autor: George Kudor