Hai-hui prin Africa de Est

Zi plina. Dimineata devreme in Jambiani – plimbare de la revedere pe plaja pana dupa stanci. Am vazut doua case cu locatie de toate paralele si un hotel cocotat pe o stanca atat de scobita incat m-am intrebat cum de nu se prabuseste. Nu se. Sta bine acolo. Dimineata pe racoare, pe soare proaspat rasarit si la reflux, plaja si peisajul dau ce au mai bun din ele – e de departe momentul meu preferat din zi.



Dupa amiaza din nou in Stonetown. Timp putin, dar efect maxim. Mi-am luat niste timp sa intru in cladirile dinspre mare. Toate in patrimoniul UNESCO, toate cu carecter public, adresate mai mult sau mai putin turistilor. In cladirile cu caracter non-turistic am fost primita cu incantare si Karibuni fara interes si fara fortare. Nu m-am simtit nici stingherita, nici ca trebuia sa “fur” cate o poza a unui loc frumos, asa cum se intampla la multe cladiri “oficiale”. Arhitectura e deschisa si oamenilor si aerului. Vegetatia verde proaspat si cald, lemn inchis de textura opaca, zidarie alba sub un pic de soare pentru contrast si umbre – toate ungherele si curtile sunt teribil de fotogenice. Ciudat cum insa de pe mare, frontul care te anunta “Eu sunt Stonetown!” nu numai ca nu e la fel de fotogenic, ba e aproape neatractiv. Pe de o parte cladirile par pierdute unele de altele, iar pe de alta, raman la parerea (rezultata din surpriza) mea ca orasul este pe o bucata de pamant prea scunda.

Concluzia e  ca Zanzibar Town se traieste si se gusta la modul intim si personal, cu manecile suflecate si manjit la gura de fructe din gradini si din mare. Si atunci realizez ca nu este un oras pitoresc incremenit; nu are frigiditatea si melancolismul unui loc devenit tinta de turisti. E viu; pe alocuri colorat, pe alocuri murdar, frumos uneori, alteori darapanat, in fine, este o masala (un mix) care te tine cu picioarele pe pamant si si cu capul in nori.



Dupa o mare agitata, seara in Dar Es Salaam. Orasul mi s-a aratat mult mai usor de deslusit acum decat la venire. Cata diferenta face pentru mine o harta. Constat ca totul este simplu si aproape, asa ca parca nici rucsacul nu mi se mai pare asa de greu. Incrucisarea de culturi e mai palpabila aici decat in Zanzibar. Amestecul e mai sedimentat, mai coborat in strada si parca mai intrat in rutina. Imagina orasului nu inclina balanta inspre o civilizatie sau alta; e un suport mai neutru si mai impersonal decat in Stonteown. In ce priveste culorile oamenilor, in plus fata de negri continentali, de arabi si de indieni (mai numerosi decat pe insula) incep sa se arate asiatici indepartati (chinezi, thailandezi etc). Surprinzator, si cu motivul inca neelucidat, este numarul mare de italieni care traiesc si vin in vacanta pe coasta (si aici, si pe langa Mombasa).

Seara, mancarea e in strada. Pe langa hotelul in care stau, trotoarele sunt pline de mici manifestari bucataresti. Ce ai luat in plus din piata scoti pe plita cu carbuni si vinzi gateala cui o cumpara. Storcatorul de trestie de zahar aici este fixat intr-o dugheana (pe cand in Stonetown este ambulant). Gratare, fructe prajite, taclale la un ceai pe o banca. Am in fata mea un etalaj colorat: un negru albinos, un negru cu trasaturi de american si un indian musulman. Un arab care tocmai a parasit suita este inlocuit promt pe bordura de un negru autentic bucalat si jovial. Veselie, discutii argumente.


______
Autor: Ilinca Maican

pagina urmatoare »