Glastonbury live. BB King, Bono, alte fete si baieti.

Din episoadele anterioare:

...ei avusesera timp de somn si prime beri, noi vreme de escapada cu bus-ul si de innotat prin noroaile Glasto-ului. Pentru ca, fratii mei, sunt meeeega noroaie. Fara bocanci sau cizme, wellies how they call them here, esti mort. Nu e vorba, ca si cu ele dansezi, dar, orishicat, ai o sansa la verticalitate.
Noroi, muzica si bere! » Glastonbury, prima zi.

Dar si cand iese, soarele, mii de chiote prind de a-i saluta interventia. Pare-se ca de data asta fitosul galben a fost multumit de reactia fanilor, alegand sa poposeasca deasupra festivalului in toate orele amiezei si dupa-amiezei de joi.
Acum, ne bataim pe blues-ritmurile lui Martin Stone, londonezul care a avut onoarea si inconstienta sa deschida the first ever Gasto, in 71. › GlastoBlog day#2

10:01 e ora cand cam un sfert din corturile glasto au primit trezirea. Primele probe de sunet de pe scena principala, pyramide, au rupt fina panza de liniste care se asternuse asupra Worthy Farm, numele oficial al fermei festivalului. A fost o noapte cand concertele s-au intetit, anuntand deschiderea sectiunii oficiale a festivalului ce se va intampla azi.



Prima ora ne-am petrecut-o bifand 3 cozi: pipi, spalat pe dinti & fata, umplut sticla cu apa. Cozi pentru nevoile primare. Un fel de back to comunism :)

Apropo de comunism. Daca veniti vreodata pe aici, bring your own booze. Altfel, situatia e cam asa: de vanzare sunt fix 3 tipuri de bere (tuborg, avalon si cidrul local gaymers), plus tarii. Toate de vanzare doar la baruri, adicatelea pe preturi ample. Pint-ul de bere e 4-4.2 lire, cinzeaca de whisky cam tot pe acolo.

The king of blueees, mister BB Kiiinnnggg. 70 minute, 7 super instrumentisti, un concert de manual in ale entertaining-ului, bass-ului, chitarii si blues-ului. Iar the big star, cu un look de Morgan Freeman, cu o camasa de la Mandela, cu o burta a la Minculescu in vremurile proaste e that piece of living story we are all proud about. De 5 stele.

Before the king, marea bucurie s-a numit The Guillemots. Intr-un cort ce ne-a ferit de ploaia ce nu mai opreste de la pranz incoace, 3 juni briti si o asiatica la contrabas, bass si rochie rosie cu desuuri negre au produs o edificatoare dovada a nivelului actual al indie brit-ului. a big bonus pentru lead guitar si pt entuziasmul multi-talentat al solistului.

Din aceeasi zona artistica, foarte placuti si incredibil de emotionati, Two Door Cinema Club. Cica vor de mici aici si pentru visul proaspat implinit zecile de mii de flacai si gagici de la pyramide i-a rasplatit di grande.

Nota buna si pt Metronomy.
In rest, daca are cineva posibiltatea sa puna o vorba buna la instalatia de apa din tavan, it would be much appreciated. Nu de alta, dar de vreo doua ori deja bocancii au refuzat sa iasa din noroi.

In miezul unui festival mult mai omogen britanic decat as fi crezut (rar auzi vorbindu-se alta limba decat engleza), am vazut primul steag romanesc. Intamplarea s-a petrecut in marea de entuziasm cu care multimea a intampinat boost-ul de energie oferit de Biffy Clyro. 3 din cei 4 membrii ai trupei, including solistul cu frizura christica si ochi albastri, au prestat la bustul gol! "un red hot chili peppers reincalzit" au vorbit specialistii micului nostru grup. "dar atmosfera e super!".
Si ploaia s-a sfarsiiittt.

"You won't hear many times an Irish singing Jerusalem". Acestea au fost cuvintele cu care Bono a incheiat o balada traditional englezeasca pe care a cantat-o acapella, acompaniat de corul zecilor de mii de englezi mirati si incantati. Infratiarea Irlanda - UK a fost marea tema a super-concertului U2 care a incheiat seara de vineri.



Pe o ploaie ireala, Bono si-a petrecut mai mult de jumatate din cele 100 de minute ale prestatiei pe prelungirea scenei, aproape de multime. In dosul ochelarilor acoperiti de picaturi fotogenice, irlandezul si-a gustat satisfactia de a supune multimea ce amenintase in saptamana din urma, prin cativa emisari nervosi, sa bruieze prima aparitie U2 la Glasto.

Protestarii dotati cu baloane vorbind de mutarea sediului fiscal al trupei in afara Irlandei, for lower taxation, au fost timizi si rapid redusi la tacere de bodyguarzi.
A ramas marea aceea uriasa de brate, steaguri, chipuri si, din cand in cand, fumigene ca in peluzele Balcanilor. Pe scena, un moment de maxima intimittate intre Bono si The Edge, finalizat cu solist intins pe scena si izbind cu varful pantofilor lead-chitara. In avanscena, Bono smulgand aparatul unui fotograf si tragandu-l in poze.
In multime, extaz.

Sambata blanda si lenesa, plimbare prin soare si namol. Exista o zona, Green Village, pastorita de mie deloc simpatica Greenpeace, care permite fuga de aglomeratie, ingaduie chiar si putin de stat pe jos pe buturugi, bancute de lemn ori presuri intinse in zone mai putin udate de ploaie.

Acum la coada la un soi de Papa la Soni local, unde fumul de lemn si carbuni se amesteca cu cel de mancaruri simpaticele. Zona se vrea bio-stuff, revenire la origini, keep it simple, yadayadayada, dar, curios, nu ofera mai deloc alcool, sub nici o forma, fie ea si homemade. Just tea, coffee si tchai, adica un ceai mai spicy. Cantarile zonei se tin in corturi mici, pe modelul unul powered cu panouri solare, altul de o bicicleta dubla la care pedaleaza spectatori inimosi, etc. Muzica e usually folk a la om bun ori chillout a la Calin de Guerilla de seara. Sometime, se mai nimeresc niste neni dubiosi, ce se pretind continuatori de triburi felurite.



______
Sursa foto: @glastolive 
______
Autor: Mihai Brezeanu