Garana 2009

In fiecare an, din 2005 incoace, imi stabilesc Garana peste vara ca eveniment la care nu exista sa nu ma duc (am lasat privirea cu tristete in jos caci 2007, Sibiu Capitala Culturala Europeana, a insemnat ‘pas’ pentru Festivalul Garana).

Si, desigur, pentru ca niciodata nu este doar destinatia ci si calatoria in sine, si pregatirile, si oftatul de dupa, intreaga aventura merita mentionata.

Programam plecarea vineri la sapte dimineata, ca sa ajungem incetisor cand va fi fost sa inceapa Festivalul, dar trenul cu care trebuia sa vina prietenul din Brasov, chiar cu noaptea in cap, are intarziere doua ore. Apoi culeg inca doi prieteni din Bucuresti si iata-ne… opriti la Auchan, sa ne cumparam de mancare. Haide haide, suntem pe autostrada. Luam ruta Pitesti – Ramnicu-Valcea – Targu-Jiu, Baile Herculane (si bine facem, caci drumul este absolut senzational, deloc plictisitor, cu gramezi de culori, de forme, de localitati si de… fenomene meteo).



Mergem, nu repede, savuram, ne oprim si sa vedem proiectul lui Brancusi (caci este un proiect, nu doar o coloana si o masa, este gandit ca ansamblu sculptural dedicat memoriei eroilor cazuti in Razboiul incheiat la 1918). Trecem pe langa Baile Herculane, excelent drum, si eu sofer reusesc sa imi mai iau ochii de la drum si sa ma minunez. Ne indreptam spre Anina si iata-ne in Resita. Fuga la Valiug sa ne cazam.

Da, ne-am cazat ca se auzeau ploi si furtuni si viituri. Si chiar asa a fost, dar va zic imediat. Imediat dupa ce ma bucur tare ca mai exista oameni necunoscuti, lucratori in servicii de turism rural, cu care vorbesc la telefon, ma intalnesc in centrul satului, care ma conduc la o casuta cocheta si comoda si imi lasa cheia pana cand plec. “Luati ce doriti, nici nu se pune problema sa nu incepeti uleiul de masline…”. Asa de tare mi-a placut, si de ei si de casuta, ca planuiesc la iarna ski in Semenic (la o aruncatura de bat).
resita.olx.ro/cazare-zona-turistica-valiug-iid-29707137, domnul Suru.

Hai sa si ajung la festival. Obosita, incordata, inca 12 kilometri si suntem in Garana. Zbucium, lume, nu gasesc loc de parcare, ah, gasesc, nu pot parca . Rog un baiat sosit, desigur ca se poate. Cu multumiri, fugim la locul festivalului. Mare noroc, nu pierdusem decat trupa poloneza, Andrzej Jagodzinski Trio. Imi soptesc in barba ca ii ascult obligatoriu acasa (nu ma intrebaaaati daca am facut-o). Ne instalam, putin departe de scena, pe butucii rezervati noua :P (gasiti si rezervati chiar de noi!). Mancam repede repede lihniti, cu urechea spre scena, erau tinerii dela Jazz cu Necaz din Timisoara. Sunt veseli si voiosi, ne introduc in atmosfera de festival.



Urmeaza norvegianul Terje Rypdal, cu grupul sau (el chitara, ceilalti baieti la bass si tobe). Are un sound foarte special, Terje incepand sa “rock” in 1961 si cotind spre jazz in ’68.  L-am ascultat si inainte de plecare (asa ne “antrenam” noi inainte de festivaluri), dar nimic nu se compara cu laaaaiv! Uitati aici un pic www.youtube.com/watch?v=17zxhmspKC0 (Alin a fost cameramanul sef aldmovieland.blogspot.com/2009/07/terje-rypdal-in-garina.html) .

Canta cam putin, ca pierdea avionul (vine o domnisoara de la ei chiar pe scena in fata, baietii se opresc…), toata lumea suparata, fara bis fara nimic…Prezentatorul, Florian Lungu, desigur ca nu poate face nimic (poate doar cateva glume proaste…)

In sfarsit, setting, vin elvetienii Nik B�rtsch's Ronin. Interesant. Da, foarte. Se aseaza corect toti, ca intr-o poza, si incep. Un sunet extrem de complex, calculat, ca o impletitura foarte deasa si complicata. Crescendo-ul este lent, poate prea lent uneori, tot astepti sa urce, sa ajunga, si ei tot ‘trag de timp”. Dar se aude excelent, luminile, miscarea scenica sunt perfecte si uite asa se imprastie o unda difuza de hipnoza muzicala in Festival. Priceputi elevetienii astia.
I-am cautat pentru voi www.myspace.com/nikbaertschsronin

Se termina ziua 1…. pe la patru dimineata! Ne retragem, cat sa ne putem trezi dimineata sa facem o ... baie.

Baie intr-un lac din Valiug, nici prea mare nici prea mic, cu doua pontoane pe care le-am evitat (pline de oameni! :P ), inconjurat de padure dar lasand privirea libera, cu apa stratificata, calda-rece, ca un tort, ca un dus scotian simultan…

Inapoi, inapoi, mancam ceva si ne ducem sa prindem un loc de parcare adevarat de aceasta data. Ne iese (multi politisti care teoretic fluidizeaza pe acolo dar se pare ca nu sunt eficienti si atenti deloc). Ne asezam, de data asta mai in fata; ne mutam apoi, mai in dreapta; butuci prea mici, se misca, amortim. Nu mai, gata. Stam. Stam si ascultam Abercrombie, John Abercrombie, chitarist de prima mana, cu baietii Thomas si Joey, la bass si respective tobe. Si el are radacini rock si ii place mult sa se joace, sa prelucreze, sa improvizeze! Se aude excelent! Dintr-o data prin fata scenei, un alai, lumina si fluieraturi pentru el. Trece doamna figura publica Udrea. Foarte neplacut, ma simt prost pentru artistii de pe scena, deranjati si defocalizati. John isi ia revansa la urmatoarea piesa : We will continue, no matter what the fuck is going on!!” Ovatiuni pentru asta!



Pleaca si el, of, niciodata nu-i de ajuns, sunt promisi alti elvetieni: Helge Lien Trio; de-abia astept. Cand sa inceapa, incepe si ploaia. Torential; ne adapostim. Stam cam o ora, nimic nu pare sa se indrepte…Oamenii deja incep sa stranga de pe scena… iau decizia ca e gata si ma duc sa aduc masina. In valea unde stau corturile deja se formeaza rauri mici care duc in jos tot felul de lucruri. Plecam cu parere de rau… Regret si cand ajung acasa, se pare ca pana la urma au cantat! www.youtube.com/watch?v=q0w5LfjUx0s

Ne tot gandim, hai sa stam si luni (adica si duminica), hai hai, cum sa ne deturnam, cum sa punem treburile de luni, marti… Nu reusim; decidem ca plecam…Duminica e jazz-pierduta, noi o pornim spre Bucuresti. Incercam sa mai schimbam putin si trecem pe la Petrosani, Sarmisegetuza. Pe drum, la Horezu, oprim spontan si vizitam o biserica din secolul XIII (cheia era la casa 124…) si continuam… La ora unu noaptea oftez pe marginea patului.
Of, de-abia astept Garana la anul…!!!



______
Autor: Oana Ionita