dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
18 iulie 2012 alex, brz

Garana 16. Locul unde jazz-ul n-are nevoie de ghilimele

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii
Primul mare eveniment al Garana@16 a fost lipsa desavarsita a ploii. Mutarea cu o saptamana mai devreme a festivalului s-a dovedit a fi the bingo solution pentru apasatoarea chestiunii a ploii care in trecut zgandarise serios confortul miilor de spectatori ce se aventureaza an de an in Poiana Lupului.



Ocrotite de apusuri ample si apoi de uriase multimi de stele, cum numai noptile limpezi la peste 1.000 de metri sunt in stare sa produca, cele 4 portii de Garana 2012 au format, o data in plus, meniul cel mai dichisit, elevat si hranitor pe care un meloman il poate degusta de-a lungul anului in spatial mioritic.



Inceputul a fost mai degraba bland, pregatit de placuta introducere in subiect prestata de trupa Iordache & sax & friends, continuat de desavarsit-rafinatul pian al polonezului Slawek Jaskulke si desavarsit de impecabilul recital al John Scofield’s Hollowbody Band. Prestatia americanilor a fost o dovada vie a faptului ca termenii clasic si jazz pot fi folositi, fara de eroare, intr-o singura propozitie. Daca exista un arhetip sonor al jazz-ului, atunci ghitarele lui Scofield si Rosenwinkel (pe care pax se lauda ca l-a ratat la Java Jazz), plus bas-ul lui Street si tobele lui Stewart sunt cu siguranta capabili sa-l produca pe o scena. "Asta-i jazz ca la mama lui", a concluzionat just un domn trecut de 50 de ani, dar si prin sute de intamplari de profil.



Update: Iordache si-a publicat tot concertul pe Soundcloud, intru libera dumneavoastra auditie. Big like! Ascultati-l macar pana terminati de citit articolul.




Slawek Jaskulke

John Scofield

Si daca joi a fost molcom-asezata, era nevoie de vineri pentru ca festivalul sa castige la capitolele entuziasm si imprevibil. O seara bulversata partial de neasteptata lipsa de profesionalism a britanicilor de la Portico Quartet, protagonistii celui mai scurt recital din istoria moderna a festivalului, al caror destul de futurist electro-jazz n-a avut suficienta calitate pentru a sterge impresia de neseriozitate care a iritat publicul. Cu atat mai mult cu cat in fata scenei se adunase un grup compact de entuziasti care se bucura tocmai de valentele dansabile ale groove-ului celor de la Portico. Aparent, cei 4 britanici au reusit cumva sa intarzie la propriul concert, dupa care au trebuit sa se retraga prematur, dupa 4 piese / cam jumatate de ora ca sa prinda avionul retur. (cu scuze pe facebook)



Publicul a privit cu mai mult interes si infinit mai multa bunavointa alaturarea helveto-norvegiana, Brink Man Ship feat. Nils Petter si 3 laptop-uri, un alt produs din acel viitor al jazz-ului in care sound-ul electronic isi anunta suprematia.



Marea bucurie a serii secunde a fost produsa de Edgar Knecht Quartet, o grupare germana mustind de talent, idei si entuziasm, beneficiind de doi percutionisti exceptionali (deliciu vizualo-auditiv: fiecare dintre tobari a fost dotat cu cate o spirala catarata pe un bat metalic de vertical amintind de lampadarele din sufrageriile parintilor) si de un lider de trupa, Edgar Knecht, capabil sa ridice moralul si celui mai morocanos dintre spectatori, including respectabilii nostri ex-concetateni de pe dealul din dreapta scenei de la Garana.




Dupa doua zile de muzici alese, afine culese si savuroase dezbateri, alcoolic-pigmentate, despre politichie si faimoase procese, echipa dordeduca si-a permis ca, in dimineata zilei de sambata, sa porneasca pe urmele fictiunii si sa descopere Lindenfeld, ex-sat de pemi (versiunea locala de nemti aclimatizati), parasit inca de pe vremea romanului lui Ioan T. Morar. O calatorie de 4 ore si jumatate la dus, 3 la intors, ingreunata de buclucasul marcaj cu banda rosie, soldat credincios al ordinului "cand aparea, cand disparea", bucurata insa de vaste viziuni ale Masivului Semenic, ca si ale campiei ce ingaduie Caransebesul, Resita si vecinatatile. Popas obligatoriu: uriasele musuroaie de furnici, batand spre un metru altitudine, din care, la recomandarea unui connoisseur, ne-am infruptat cu pofta. Furnicile de deasupra-de-Garana sunt mari, aproape-rosii si placut-acrisoare.



Ne-am revenit in festival cu doua portii zdravene de rachiu galbior (5 lei suta!), ceva salata de vinete pe paine (3 lei doua felii ample) si un demential gulas sarbesc (10 lei strachina, musai ca mamaliga sa se puna la fund!). Cu berea in mana (4 lei Silva, blonda ori, mai rar, bruna), ne-am asezat pe busteni pentru concertele si prietenii serii. Pentru ca o seara de Garana inseamna o permanenta competitie, nevoia de a satisface dorinta de socializare si cea de muzica-ascultare. Iar socializare nu inseamna doar prietenii cu care vii in masina sau pe tren, ori cei pe care ii re-descoperi la fata locului, ci si dialoguri nascute ad-hoc intre oameni cu domenii de interes si simtiri ale umorului inrudite. Subiectul verii 2012: ghilimele. Momentul de varf: clipa cand, ajuns pe scena pentru a-si lansa "Trei saptamani in Himalaya", minunatul volum de calatorie pe munte si in sine aparut recent la Humanitas, Marius Chivu, cronicarul literar al Dilemei Vechi, a spus: "Am scris aceasta carte in urma propriei mele experiente in Himalaya. Acolo unde am simtit nevoie sa spun ce au trait altii am pus ghilimele". A urmat o explozie de ovatii si aplauze cum doar varfurile musicale au mai cules. C-asa-i publicu’ de Garana! (full disclosure - am avut onoarea sa rostesc si eu ceva introductiv pe scena, la invitatia autorului).



Inapoi la muzica. Putine amintiri din seara de sambata cand, din motive de zbor prea-curand outside-Romania, headliner-shii de la Dave Holland Prism au cantat primii. La chitara, Kevin Eubanks, liderul trupei de la Tonight Show cu Jay Leno. Sound fain, ghitari mistoace si cam atat, din pacate. Revelatia s-a numit Emy Dragoi si Hot Jazz Club de Roumanie, un fel de replica a jazz-folclorului romanesc data omologului sau nemtesc de la Edgar Knecht Quartet, care a animat serios atmosfera, producand semnificative reprize de dans si aplauze.



Seara cea mare a fost insa cea de duminica. Bine-prefatata de curate prestatie a seniorului Eugen Gondi acompaniat de Catalin Milea-sax si de Bambam Rodriguez – contrabas, noaptea finala a Garana@16 va intra in istoria festivalului si pentru extraordinara desfasurare de forte, imaginatie si diversitate muzicala pe care le-au adus in fata spectatorilor Bugge Wesseltoft & Friends. 7 muzicanti extraordinari, complementari, dar si redundanti, producand un spectacol ce a rivalizat ca valoare si entuziasm cu legendarele Avishai Cojen si Nik B�rtsch de anul trecut. Un mare bonus pentru trompeta lui Erik Truffaz si pentru saxofonul lui Ilhan Ersahin, care s-au produs cand la simplu, cand la dublu, intru extazul maselor, dar si pentru Joaqin Joe Claussell, prestator la felurite percutii electronice, al carui rhythm sense s-a simtit in fiecare dintre bucatile muzical. In fine, o reverenta in fata inginerului de sunet pentru ca a reusit sa faca astel incat fiecare instrument sa se auda distinct si toate impreuna sa formeze un ceva teribil de melodios.

Apogeul serii a fost ca o neobosita Fata Morgana. In sensul bun al cuvantului. Cand credeam ca l-am depasit, ne-a intampinat din nou. Publicul s-a despartit cu greu de Bugge si ai sai amici, care au fost solicitati energic bis dupa bis pana au trebuit sa se scuze ca nu mai canta, din respect pentru urmatoarele 2 trupe.
Dupa cei 7 membri ai Brugge &co scena parea modest - golas populata cu cei doar 3 membri ai Azul. Asta pana la primele note. O energie cand temperat - rafinata cand explicita, in 3 instrumente, back to basics.



Energia tobarului Jim Black acompaniind incantator rafinatul folk-jazz portuguese (iar!) al lui Carlos Bica la bas (la burice sau cu arcus) alaturi de Frank Mobus la chitara, un jazz cu vitalitate de rock, binevenita si necesara intru compensarea orei tarzii de duminica seara la care au evoluat.

Last but most definitely not least, Marc Ribot y Los Cubanos Postizos (The Prosthetic Cubans) refuzand o distributie de bun simt gaussian a atmosferei ultimei seri.



Spatiul din fata scenei, acolo unde in mod normal bodyguarzii (in general usor cam prea vigilenti pentru un festival de jazz) nu permiteau accesul a fost redobandit de public. O pico-revolutie castigata prin dans, asa cum se intampla doar in spatii fantastice, ca Poiana Lupului in timpul festivalului de jazz. Cum altfel putea fi primita senzatia de "played by Carlos Santana" a trupei lui Ribot? Un public care n-ar fi vrut sa lase muzica sa inceteze, seara sa se termine, si cu asta festivalul. 2 bis-uri, un final fericit spre ora 4 a diminetii, cu stelele muntilor in rol de artificii, cu vorbele obosit-fericite ale lui Marius Giura si cu o apriga dorinta de grabnica revenire.







_______
Alte recenzii:
Am fost la Garana Jazz Fest 2012 Mihai Iordache
Un festival ce-si face singur dreptate
Corespondenta pe zile, deOltea Zambori @liternet.ro
Despre limite. Festivalul de Jazz de la Gar�na 2012 (flipflop.ro)
Cum o fo la Gar�na Jazz Festival 2012 (muzicadevest.ro)
Garana Jazz (bicicletagalbena.ro)
______
Autor: Alexandru Popescu
Mihai Brezeanu
 
Tag-uri
| festival | Jazz | Garana |
Impresii
Contine 39 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2024 Anul urmator
    010203
04050607080910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]