Festival Enescu, cuvinte si necuvinte.

Un american cu pieptul ras, la orga.

Vizualul, spectacolul in muzica instrumentala.

Duminica 1 septembrie, prima zi de festival. Ora 22:30 concert la Ateneu, se deschide seria Concertelor de la Miezul Noptii. Lume buna, parfum fin, nerabdare sa intri in sala. In program concert de orga – lucrari si transcriptii de Bach plus lucrari ale solistului. Din primele informatii (fara sa citesc nimic despre solist!) se anunta un concert clasic de orga...

Am ajuns mai tarziu in sala, am ratat aplauzele de inceput… Cu precipitarea omului care a intarziat si nu vrea sa deranjeze, urc in graba scarile de la Ateneu apoi caut un scaun si ma asez repede si cu grija, sa nu fac zgomot; of, am reusit, respir adanc, sa imi trag sufletul dara; ma uit inspre scena apoi si fac ochii mari la ce vad… in mjlocul scenei troneaza o orga la care canta, stand cu spatele, o aparitie foarte ciudata pentru un solist la orga - un tanar ce are capul ras pe jumatate (tuns in ‘V’ la spate), poarta un costum de catifea albastra, ‘genul mai pe corp’ (pe care l-a schimbat la pauza, pantofi din piele tip ciocate, cu sclipici pe calcai + pietre stralucitoare pe toc. Wow, ce aparitie! Nu stiu la ce sa fiu atenta: la ce canta, la felul in care arata, la felul in care isi misca extrem de rapid picioarele cu incaltaminte stralucitoare pe pedalier… in plus sunt deranjata de zgomotul facut de picioarele sale pe pedalier… un tropait permanent care insoteste sunetele (adica sunete + zgomote, in acelasi timp). Dupa ce canta, se intoarce cu fata si vorbeste calm la microfon, descrie urmatoarea piesa. Sub sacoul descheiat are un maieu negru, mulat, cu un decolteu ce lasa sa i se veda pieptul ras, asemenea vedetelor pop. Ne multumeste impreunand mainile la piept si plecand usor capul, precum saluta orientalii. Nu stiu cum sa reactionez la acest melanj de stimuli vizuali. Langa mine o profesoara de pian are ochii la fel de mari de mirare.

Dupa ce mi-am mai obisnuit privirea, am incercat sa ma concentrez, cu greu, la muzica. Suna bine, virtuozitate si spectacol.

Iata o noua “punere in scena”a muzicii clasice. Reinventare.

O noua formula, cu noi dozaje muzica versus vizual si spectacol. Sa fim atenti insa, sa nu strivim continutul cu ambalajul stralucitor.

Festivalul Enescu ofera asadar multe surprize si multa diversitate, experimentati!

Cateva informatii despre Cameron Carpenter: american nascut si crescut, la 11 ani canta in intregime Clavecinul bine temperat de Bach; master la Juilliard; studiaza dansul, in special step-ul (de aici zgomotul voit facut cu picioarele, in timp ce canta pedalierul); isi face singur hainele si incaltamintea; are un contract incheiat cu Sony pe anul viitor ca sa inregistreze tot ce va canta, nu se stie inca ce, are libertate totala; nominalizat la un premiu Grammy.

Florile de la Festival

Si, pentru ca muzica de calitate are nevoie si de un cadru special, florile de la Festival s-au ridicat la inaltime. Module de ghirlande fluide de iedera (impodobita cu fructe si flori) alaturari de o explozie de culoare in tonuri de rosu vulcanic (rosu intens + portocaliu cald) au fost in tonul sloganului Festivalului, Magia exista! Pentru mandretea de forme si culori, s-au folosit: 2500 de trandafiri, 3500 de crini, 5000 de garoafe, 2000 de dalii.