Doi italieni in … Transnistria

Suntem doi italieni ce pentru o perioada locuiesc in Romania, la Brasov. Curiozitatea ne-a impins la un sfarsit de saptamana sa incercam sa vizitam Moldova ex-sovietica despre care auzisem o multime de lucruri, mai ales de cand am ajuns aici. Asa ca ne-am suit in bietul nostru Fiat-ul Panda ce face un intreg scandal datorita faptului ca nu are toba. Am luat-o cu noi si pe Notte, o pisica neagra ca noaptea pe care am gasit de cuviinta sa o adoptam dupa ce am cules-o de pe o sosea, intr-una din pelegrinarile noastre prin aceasta tara. Am pornit dornici sa cunoastem cat mai multe din realitatile acestei parti a continentului si nici nu am fi crezut ca se pot gasi atat de curand suficiente lucruri pe care sa ti le aduci aminte pana la adanci batraneti, pe care sa le povestesti nepotilor, care probabil vor zambi intelegator crezandu-te senil!

Nici nu am ajuns bine la vama ca am si fost usurati fara prea multe discutii de 100 Euro pentru a obtine viza de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, plus alte taxe din care memorabila a fost cea …ecologica. Desigur, o stupida inventie, o modalitate de a mai ciupi niste bani de la probabil tot mai putinii turisti. Ca o paranteza, unul dintre cele mai palpabile avantaje ale Uniunii Europene este reducerea frontierelor intre statele membre la o chestiune formala. Am ajuns la Chisinau noaptea tarziu si nici nu am apucat sa intram in oras ca si am beneficiat de o experienta aparte. O strategie turistica “geniala” iti da posibilitatea sa cunosti cum traiau oamenii in fosta Uniune Sovietica, dominati de o paranoia a razboiului rece si a dusmanului din tarile capitalismului putred. Mai concret, intrarea in oras era blocata de o bariera iar un individ invelit intr-o manta cu iz militar mi-a cerut pe un ton autoritar sa cobor din masina sa-l insotesc intr-un birou. Aici imi cere actele masinii si ale noastre . Eu ii spun ca sunt in masina iar el, ca un cunoscator plictisit al procedurilor se enerveaza ca nu am stiut de la inceput ca trebuie sa le am la mine. In fine, ma intorc la masina, ii aduc pasapoartele noastre si actele masinii si se apuca bietul om sa scrie cu stiloul intr-un registru imens toate datele noastre.
Probabil in acelasi spirit genial, tinand cont de aceeasi strategie de dezvoltare a turismului au tinut departe de aceste locuri acele unelte ale celor ce incearca sa saboteze societatea comunista – ma refer aici la banalele calculatoare. Acest veritabil scrib scria in registrul sau o gramada de date pe care probabil nu le va citi nimeni niciodata iar noi stateam si ne gandeam ce tragedie ar fi pentru el o invazie masiva de turisti. Cum s-ar inrosi penita stiloului pe registru si cum ar face el scurta la mana.

Primul lucru pe care l-am observat in Chisinau la ora 4 dimineata a fost…pustiul. Orasul parea parasit. Nici o masina nu circula si mai mult decat atat, nici macar una nu am vazut sa fie parcata. Practic pe strazi nu puteai vedea nimic viu. Asa ca, fiind date orele tarzii, am gasit o parcare in care ne-am oprit si cu sentimentul ca putem fi usor confundati cu un monument al automobilismului ori cu o vedenie din alta lume ne-am odihnit cateva ore.

A doua zi am pornit spre Tiraspol. Un oras despre am auzit ca ar fi capitala unui stat ce nu exista pe nici o harta, o fantoma a comunismului. Ca sa ajungi pe aceste taramuri, locuri in care in anii 90 s-a desfasurat un adevarat razboi secesionist trebuie mai intai sa treci prin nu mai putin de 6 (sase) controale vamale, perchezitii si alte formalitati. Totul pentru a intra intr-un stat pe care nimeni nu-l recunoaste. Un soldat cu casca albastra ne-a controlat plin de suspiciune pana si servetelele parfumate pe care le aveam in masina. Probabil ca in gandirea sa, cata va fi fost, acele pliculete trebuiau sa contina cine stie ce substante care sa puna in pericol natiunea…transnistreana. Dupa ce am platit alte vize (viza in fapt reprezenta o hartie scrisa la masina – mai tineti minte acele antice instrumente?! – pe care ti-o iau inapoi la iesire) precum si alte taxe, evident ecologice, dupa ce ne-am certat cu alti vamesi care voiau sa ne scuture din cine stie ce motive de restul de bani pe care-l mai aveam, ne-am trezit in mijlocul Statului Comunist Independent Transnistria. Am ajuns la Tiraspol si am gasit aici o lume stranie, in care totul este scris in rusa, toata lumea vorbeste (ori cel putin asa se preface) numai rusa. Ei bine, in toata aceasta stare de deruta si de imposibilitate de comunicare noi incercam sa gasim un loc de unde sa cumparam mancare. Ne invartim printre blocuri cu aspect trist, afumat, pe strazi bantuite de oameni ce ne privesc suspiciosi…



Slava Domnului, am gasit intr-un final un fel de bar fast food. Cum nimeni nu vorbea o limba de inteles iar meniul era plin de caractere chirilice am considerat chiar ingenioasa idea de a pune felurile de mancare servite intr-un fel de vitrina. Problemele au inceput atunci cand am vrut sa platim. Aici in nici un fel nu se poate achita decat cu banii locului, neprimind sub nici un fel lei moldovenesti ori mai rau, euro, dolari sau lei romanesti. Si cum nu aveam alta solutie, am reusit sa gasim o casa de schimb. Unul a ramas ostatic impreuna cu pisica in bar iar celalalt a plecat sa aduca banii izbavitori.

Transnistrienii, neavand probabil bani sa-si produca propria moneda, au gasit o solutie “ingenioasa” utilizand vechile ruble rusesti peste care au mai aplicat cateva zerouri. Inflatia enorma face ca acesti bani sa valoreze cam cat o hartie igienica… Am platit in cele din urma si am pornit in cautarea unui hotel. In Transnistria e bine de stiut ca trebuie sa gasesti un hotel, apoi sa mergi sa te inregistrezi la un birou similar celui “vizitat” la Chisinau si in cele din urma te intorci la hotel sa-ti iei in primire camera.. Noroc ca nu e urbea asa de mare Ne-am invartit pana la ameteala prin oras (doua strazi principale si alte cinci perpendiculare) incercand sa obtinem de la oamenii de pe strada informatia vitala: “Hotel”.

Dupa cum spuneam mai devreme, aici nimeni nu vorbeste decat limba rusa. Asa ca raspunsurile date de cetatenii interogati, care refuzam sa credem ca nu intelegeau sensul acestui cuvant banal, universal “h-o-t-e-l” pot fi interpretate ca fiind injuraturi ori cine stie ce altceva. Intr-un final reusim sa gasim un tanar care prin gesturi ne indica directia in care putem gasi un hotel. Directia era buna, numai ca era prevazuta si cu o capcana, o strada cu sens unic pe care, imediat ce am intrat, efectiv din eroare, ne asteptau cativa militieni bucurosi sa ne amendeze. Dupa ce am reusit sa-i convingem cu greu sa nu ne salte carnetul de conducere, platim amenda cu restul de ruble transnistriene ramase. In cele din urma reusim sa gasim hotelul. Schimbam ultimii lei moldovenesti ce-i aveam la noi pentru a plati hotelul si - surpriza – taxa de parcare.

In sfarsit puteam sa ne relaxam. Bucuria e insa de scurta durata caci ne-am dat seama ca am ramas practic fara bani. In Transnistria nu poti schimba decat lei moldovnesti, euro ori dolari. Leii moldovenesti tocmai ii schimbaseram pe ultimii, cat despre euro, acestia nu ar fi fost o problema… Doar ca se gaseau pe cartile noastre de credit. Iar in aceasta tara cuvantul “bancomat” nu exista. Iata-ne deci niste bieti saraci intr-o tara ce parca vine dintr-o alta lume. Cu ultimii bani cumparam o paine cu aspect de marmura, un pachet ce parea de branza topita si care s-a dovedit a fi margarina si o sticla de lichid ce cu greu putea fi denumit vin. Facem un ultim si suprem efort si reusim sa mai cumparam o bucata de paine si doua triunghiuri de branza topita. Cu acestea in mana pornim spre hotel. Nu putem insa sa nu observam privirile oarecum dezgustate ale trecatorilor si nu putem intelege daca asta se datoreaza alimentelor pe care abia ni le-am permis sa le cumparam ori simplului fapt ca suntem straini.

Reusim sa adormim dupa ce in prealabil ne-am gandit in cel mai serios mod posibil sa lasam totul in urma si sa ne intoarcem in lumea pe care o cunoastem. A doua zi ne-am trezit cat mai repede posibil, am aruncat in masina la repezeala tot ce aveam, pisica, pe noi si am iesit cat mai repede din acest stat fantoma. Evident…dupa ce am mai platit cateva taxe… Lasam in urma un stat pe care nu am putut sub nici o forma sa-l intelegem. O lume in care se vrea “comunista” insa in care am vazut la tot pasul reclame la Coca Cola, limuzine Mercedes ultimul tip sau alte simboluri ale capitalismului “putred”;. O lume a absurdului si a paradoxurilor. O lume desigur inchisa in stupiditatea ei, in absurditatea regimului si a valorilor sale.

In incheiere am avea cateva sfaturi pentru cei care dintr-o anume curiozitate ori spirit de aventura extrema ar vrea sa viziteze locul. Prima ar fi sa aveti la voi cat mai multi lei moldovenesti. Ori euro sau dolari, dar lichizi. Cardurile nu va servesc decat la intinsul margarinei pe paine. Apoi ar mai fi sa aveti rabdare, sa nu va enervati, sa priviti cu detasare lucrurile. Sa nu uitam limba rusa! Sunt indicate inainte cateva cursuri intensive de limba rusa. Si nu in ultimul rand…umorul…
______
Autor: