Din nou prin Hateg cu motocicleta (bonus: Transalpina)

Am o mica tentativa de a ajunge la cetatea Hategului - trecand pe langa indicator de atatea ori, insa Teodor e de neinduplecat cand vede ca e de mers o ora (echipamentul sau de motociclist mai mult l-ar fi chinuit in ascensiune). Intoarcem la Santamarie Orlea si mergem spre Retezat.



Pe acest drum nu am fi nimerit decat daca aveam o harta, dar de data asta harta mea se odihnea acasa. Indicatorul l-am vazut numai pentru ca am dorit ca de data asta sa vad cum este Castelul din Santamarie Orlea, cel de care nici macar nu aveam habar data trecuta si de care am aflat de pe internet. Placuta imi starneste curiozitatea si, daca zilele precedente deja planul era facut, atunci am lasat pe miercuri acest traseu.



Castelul arata cam dezamagitor, iar una dintre anexele sale este acum depozit second hand.
Inca nu pot zice care traseu a fost mai salbatic, desi de Transalpina ma leaga un mare subiectivism. Sa zicem, in aceste conditii, ca traseul acesta este pe locul doi.



Trecem pe langa Raul Mare si acolo unde se termina asfaltul si incepe drumul prin padure prin Parcul National Retezat se pune in fata noastra o bariera. Foarte frumos, zic, doar e parc si nu e bine sa trecem mai departe decat cu rucsacul in spate! Dar nu! Pentru 3 lei de masina si 2 lei de persoana bariera se ridica legal.



Retezatul este o alta lume, e altceva, asa cum remarcam amandoi. Drumul se incapatana sa nu se mai termine. Vreo 20 de km ne-au parut ca o distanta care te rupe de lume si te duce in o alta! Ne tot miram de maretia si frumusetea lui! Salutam din mers pe cei ce aveau sa doarma peste noapte in corturile intinse adesea pe marginea drumului. Ne gandeam ca nu suntem decat noi si padurea si cu cat ne apropiam de capatul drumului, speram intr-o salbaticie tot mai mare. Dar...ajungem la capatul lui care era de fapt o mare parcare plina cu masinile celor ce faceau incursiuni spre culmi sau doar opreau si plecau sa se poata lauda ca au fost la munte. Aceasta mica dezamagire ne-a fost compensata de peisajele curate, fara gunoaie, si de apa limpede ce ne-a racorit dupa drum.



Cabana Rotunda este in drum. Acasa aveam sa aflu ca era una din cabanele preferate pentru vanatoare ale lui Ceausescu. Noi insa nu am oprit la poarta sa. Dar am speranta ca vom reveni la iarna.



Din "capatul"drumului poti ajunge la Cabana Buta, in Saua Plaiul Mic sau  la Lacul Bucura din Poiana Pelegii, aproape de pitorescul baraj de lemn peste vale.



Intorsi din Retezat, facem dreapta spre Raul de Mori, sat unde oprim la Biserica Suseni si Cetatea Colt.



Spre rusinea mea, de biserica din Suseni nu imi aduc aminte sa fi auzit vreodata sau daca am auzit...am fost ignoranta. Nu se stie exact daca nu cumva este mai veche decat cea din Densus sau din aceeasi perioada. “Chelarul” - detinatorul cheii bicericii – ne povesteste cum pana de curand din mijlocul bisericii se ridicau buruieni inalte de statul unui om. Zidurile erau daramate de la jumatate si in altar ploua. Altarul de fapt este singurul loc din biserica unde cu greu mai distingi culorile frescei ce il impodobeau.



Biserica este deosebita deoarece este ridicata din piatra de rau. Pe acoperis – ca o podoaba capilara – sta iarba ce si-a prins samanta si acum isi unduie firele in vant.



In fata bisericii se ridica un deal...inalt, iar din varful sau se uita la tine Cetatea Colt sau mai bine zis ce a mai ramas din ea. In adolescenta, “Castelul din Carpati” al lui Jules Vernes a fost una din primele carti care mi-a starnit pofta de aventura. Nu stiam pe atunci ca acel castel din poveste chiar a existat in realitate. Acum aveam sa imi urc pasii pana la el. Teodor alege de data asta sa ma astepte sa imi fac eu descoperirea mea. Ii multumesc pentru rabdare si plec agale...cu pasi repezi, foarte repezi, pana sus.



“In juma'de ora ajungeti!”, ne spune ghidul nostru din biserica. Nu cred ca sunt eu cine stie ce sprintera pe munte, dar ajung in mai putin de un sfert de ora, manata si de teama ca eram singura in padure. Semnele indicatoare sunt foarte putine, iar daca sunt, apar dupa ce a trebuit sa te decizi singur daca o iei la stanga sau la dreapta si ele veneau astfel ca un premiu ca ai ales calea corecta.



Probabil ca am acest curaj de a merge singura prin padure undeva ascuns in gene. Imi povestea uneori bunica cum incaleca de mica copila si campurile erau numai ale ei.



Ma intorc apoi multumita de noile ziduri cucerite si deja astept cu nerabdare Sarmizegetusa Dacica.


______
Autor: Cornelia Florea

pagina urmatoare »