Din nou prin Hateg cu motocicleta (bonus: Transalpina)

Luni dimineata inca nu stiam ce traseu vom alege. Parca nu am fi vrut sa ni se puna norii cortina in fata ochilor, insa in cateva minute ei se risipesc si ramane sus doar cerul liber.



Urmam traseul Petrosani – Hateg – Orastie – Sebes si de aici mai departe pe salba de lacuri de acumulare de pe Sebes: Sugag, Sasciori, Galceag, Oasa, Nedeiu, Tau etc. Apele Sebesului sunt rapide si mici, pe alocuri chiar seci. Lipsa precipitatilor se vede in peisaj, dar noua ne prieste deoarece nu ne mai impotmolim si nu mai e nevoie sa banuim adancimea baltilor din drum.



Salutam din mers Cabana Oasa si oprim un pic la granita dintre judetele Alba si Valcea. Afine mici ce isi lasa urma pe mainile si buzele noastre ne satisfac poftele de fructe salbatice de padure.



Teodor ma imbie la drum cand imi aminteste ca unde sunt afine sunt si ursi. Tot el m-a invatat – cum l-au invatat si pe el batranii – ca daca simt miros de usturoi sa stiu ca un sarpe ii prin apropiere. Acest amanunt nu il voi uita de acum. Tot el ma invata ca: “Daca ti-e sete/Saruta doua fete!”. Asta insa nu o pot aplica in caz de nevoie, dar poate ii va ajuta pe altii ;)



Culegatorii de afine – si aici nu mai e vorba de noi – sunt permanent in drumul nostru. Acum constientizez munca lor plina de rabdare si de "abstinenta". Nu stiu cate bobite nu as fi bagat eu sub nas si cate as fi pus in galetusa! :D



La Obarsia Lotrului iti trebuie ceva orientare sa te dumiresti pe unde e drumul, printre escavatoare si muncitori care mai de care cu spor. Apogeul este cand facem stanga spre Ranca pe langa camionul pus de-a curmezisul in drum si ocolim ceaunul aburind din curtea oamenilor. Dupa care cobor si sunt spectatoare asupra trecerii submarinului Transalp prin apa curgatoare.



De la Obarsia Lotrului la Ranca se intinde cel mai frumos drum, asta pe o parte si pe alta a lui si nu drumul propriu zis care e facut bucati. In 1930 el a fost marit pana la Novaci. In 1947 era numit “Drumul Republicii”. Cu toate astea, doua camioane am intalnit sus in partea sa cea mai inalta si cativa omuleti care le incarcau cu piatra. As putea zice ca un pic ei mutau muntele!



La fiecare doua minute aud din fata: ”Ce fain ii! Te uita ce fain ii!” Corbi sunt in numar mare si norocosi: cati dintre ei au prilejul sa isi inalte zborul peste asemenea minunatii ale naturii!?!
Sute de oite pasc iarba deasa si curata de pe munte. Dar…unde sunt oite sunt si caini, din aia mari si rai.



Norocul si ghinioanele se tin lant de noi. Dupa ce fentam niste caini ciobanesti care isi pornisera atacul asupra noastra si reusim sa scapam de ei, la cateva sute de metri nimerim intr-o rapa si ne rasturnam. Nu patim nimic, decat eu o mica sperietura, dar...deja sunt obisnuita. Ne chinuim un pic sa repunem motorul pe roti si plecam mai departe, inca cu ochii cascati asupra frumusetilor din jur.



Aproape de Ranca intoarcem din drum doi motociclisti: unul cu un Transalp ca al nostru, dar cu cauciucuri chiar mai bune, si unul cu nici mai mult si nici mai putin decat un CBR de 1000 cmc. Fiind deja ora 17, au fost usor de convins ca ii va prinde noaptea pe drum si va fi vai si amar de ei. Intelegatori, au facut cale intoarsa.



Ranca este un adevarat santier in varf de munte, blocuri semete deja luand locului falnicilor brazi. Aici sarbatorim Transalpina cu niste fripturi de neuitat.



Desi intital stabilisem sa o taiem pe la Crasna si sa oprim si la manastire, ceasurile erau destul de inaintate si nu ne mai puteam permite surprize prilejuite de drum. Asa ca urmam drumul Novaci – Targu Jiu, iar de aici strabat pentru prima oara Defileul Jiului pe motocicleta. Oprim la Manastirea Lainici, cea al carei verde este aproape la fel de renumit ca si albastrul de Voronet. Acum doi ani m-am bucurat de participarea la o tabara de fotografie in zona si atunci am descoperit ca pe partea cealalta a soselei se face un drum care dupa vreo ora de mirat printre frumusetile si linistea padurii ajungi la Schitul Locurele, unde pe noi ne-a asteptat cu un zambet sincer calugarul Firmilian, care il avea in grija.



Apusul ne prinde inca in sa. La ultimile forte ale soarelui ajungem sa oprim in curtea gazdei.


______
Autor: Cornelia Florea

pagina urmatoare »