dordeduca
0 evenimente in martie:
etc
  • home
  • evenimente
  • impresii
  • foto
  • news
  • dordeduca ical ics
  • twitter
  •  

Impresii
05 septembrie 2013 alex

Dilema Veche, festivalul.

Galerie Film cazare Harta Transport Comentarii

Dilema Veche, festivalul. La 20 de ani1 de la debutul revistei. A 2-a editie, la 2 ani de la prima. Un festival care urma sa celebreze o parte dintre artele, valorile si oamenii promovate in paginile revistei si sa le exercite in sali, pe strazi si in pietele cetatii Alba Iulia, ocazie cu care Dilema Veche putea sa-si intalneasca, multumeasca si creasca publicul.

Drumul spre cetatea medievala a capatat si el valente medievale prin viteze mai degraba specifice vremurilor mult trecute, convoiul auto de la Sibiu la Alba (si poate mai departe) inaintand mai degraba cu iuteala carutei. Riscand sa intarziem la servici (am avut onoarea sa ma anturez lui Mihai Brezeanu (unbtc.ro aka Brz) care era si bloggerul desemnat al festivalului), am cautat si reusit2 sa luam legatura cu autoritatile relevante.

Doamna dispecer si ulterior colegul de la politia rutiera ne-au confirmat impasibili ca da, situatia e cunoscuta – desi pe drum n-am vazut niciun cozoroc la datorie. Ne-au redirectionat insa pe un drum alternativ superb, doar 10 km suplimentari, unduitori, printre satuce (Cunta, Ghirbom) pe care vi-l recomand chiar si in lipsa scuzei unui blocaj in trafic. Un indicator din drumul national ar fi fost salutar, rezolvand cel putin partial blocajul dar, desi, autoritatile erau atat in cunostinta atat a problemei cat si a solutiei, n-a facut nimeni legatura sau efortul.

Am reusit sa ajungem in cetate cu intarzierea de rigoare, ratand debutul festivalului, prea tarziu si pentru conferinta despre batranete a lui Andrei Plesu. Timpul ne va recupera probabil curiozitatile pe subiect.

Cetatea care da ora exacta
Prin si mai ales pe langa Alba Iulia am tot fost, ca-i la mijloc. Daca in 20053 aproape ca n-am observat ca zidurile de langa cele 2 catedrale apartin unui complex mai mare, in 2011 am vazut ca lucrurile incepusera sa se miste si speram la o cat mai grabnica descalecare.

Cu o adunare de locuitori undeva intre Giurgiu si Calarasi (63.5K), Alba Iulia gazduieste si beneficiaza de una din cele mai extinse (daca nu cea mai) cetati fortificate4 din Romania. Si, mai important, de cativa ani, dupa o spectaculoasa restaurare, zidurile imbratiseaza o serie de evenimente culturale. Desi in mare masura reamenajata, suprafata celor 120 de hectare circumscrise zidurilor cetatii e mai ofertanta decat cea utilizata in prezent, spatiile libere aducand cu ele promisiunea si mai multor intamplari – atat festivalul Dilema Veche, cat si alte manifestatii au unde sa se dezvolte pe viitor.

Chiar si in afara festivalurilor, chiar si in afara weekend-urilor, in fiecare zi la pranz, 3 bubuituri de tun anunta schimbarea garzii - cetateni costumati de epoca care patruleaza in cateva zone mai expuse turistic. Majoritatea zidurilor au instalatii de iluminare, si, chiar daca nu toate bastioanele sunt repuse in folosinta, pana si in colturile mai neinteresante ale cetatii ceasurile arata ora exacta, ceea ce, in Romania contemporana. e inca un detaliu impresionant.


A 2-a zi a debutat cu vernisarea unei colectii de imagini din sate si culmi nepaleze atarnate pe zidurile cetatii, urmare a celor Trei saptamani in Himalaya ale lui Marius Chivu.

In acelasi timp, parca pentru a reveni la specificul locurilor, reusind insa sa dea o tenta usor bizara atmosferei diminetii, eram inconjurati de arcasi, multi arcasi. Dupa mai fiecare galerie de aparare, bastion, colt de cetate, dadeam de 1-2 tinte si tintasi in diverse grade intre incordare si repaos. Sunteti toti din Alba? Nu, am venit si din provincii. Ne nimerisem in mijlocul (la propriu) "Turneului cetatilor", competitia care a adunat ~70 de indivizi ce-si incordau arcurile si incruntau sprancenele intru maxima precizie.

De la arme albe am trecut la incordari si taisuri semantice, un maraton de poezie care avea loc pe o pajiste impartita cu o adunare de nuntasi. 8 poeti a 10-20 de minute fiecare. Excluzand cateva fragmente pe ici-colo, nu ma pot lauda c-am patruns prea multe sensuri, insa nici nu m-am plictisit pe cat ma speriasem :).

La prima dezbatere a zilei a fost analizata dinamica identitatii cetatenilor, intre diferitele tipuri si zone de apartenenta, de la identitatea locala la cea europeana. Invitat principal, romanul cu cea mai importanta functie in Comisia Europei, Dacian Ciolos

A 2-a dezbatere a fost tot despre schimbarea perceptiei, de data asta asupra spatiului bibliotecii si a cartilor in general. Catalin Stefanescu, Liviu Papadima si Radu Paraschivescu ne-au povestit despre Cautatorii de povesti, o campanie de promovare si transformare a bibliotecilor publice din Romania – din cadrul Biblionet. Povesti cu pildele pozitive ale unor biblioteci vii, de la sate si orasele, biblioteci care nu mor pentru ca se transforma, reusind sa ramana relevante in inima comunitatii.

Expozitia foto avusese loc pe niste ziduri de aparare, maratonul de poezie pe pajistea unui bar, dezbaterea in biblioteca, teatrul ('Spatii', venit de la Green Hours Bucuresti) s-a intamplat evident, intr-un bar.

3 episoade cu un fir comun, in linia filmelor compozite (think Four rooms , Paris, je t'aime, Coffee and Cigarettes). 2 dramaturgi, Maria Manolescu si Stefan Peca, 4 actori (Mihai Calin, Alexandru Potocean, Constantin Cojocaru si Conrad Mericoffer) in regia Andreei Valean si cu muzica live Gajol Mandela.

Alert, destept ireverentios, realist, proaspat, tipul de tratament pe care mi l-as dori si cinematografiei romanesti. Eram 'fan de editie limitata'5 Stefan Peca & co, tot din Green Hours, 'Spatii' a reconfirmat. Vi-l recomand cu palmele fierbinti, in toate sensurile cuvantului :)

Spatii face parte dintr-un proiect site specific alaturi de si mai multe scenete dedicate locului si fenomenului Green Hours.

Seara s-a terminat cu concerte, KUMM, Les Elephants Bizarres si Norzeatic & Avant’n'Gard in Piata Cetatii, Maria Raducanu si Jazzybirds pe scena de Jazz.

Concertul Mariei Raducanu (vis-a-vis de Catedrala Ortodoxa) a beneficiat si de un spectator in sutana prins in patosul duios de fado si doine. De care s-a apropiat pentru foarte scurt timp un tanar purtator de A4. N-am putut sa ma abtin si am intrebat, era o petitie pentru senatorul local pe tema foerbinte a zilei - Rosia Montana. 

A 3-a zi, ultima.
Prima parte a zilei ne-am invartit prin cetate asigurandu-ne ca n-au ramas sant de aparare si bastion neinspectate6, bucurandu-ne de atmosfera de dichis relaxat, augumentata si de vremea de toamna incipienta, insorita dar fara excese.

In spirit Street Delivery, din considerente de cerere mult peste oferta de scaune a Bibliotecii Batthyaneum, ultima conferinta a festivalului a avut loc in strada. Despre neajunsurile de a fi “nou” cu Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihailescu si Mircea Vasilescu. 

HRP ne-a purtat prin diversele mode ale raportarii la modern si 'nou' de-a lungul timpului, acuzand prezentul ca se face vinovat de neofilie fara discernamant, tot ce e 'nou' e bun, pentru ca e nou.
...tinerii zilelor nostre nu mai au rabdare, nu prea mai comunica, prefera sa stea cu ochii'n telefon. Povestile vizuale din zilele noastre se fac vinovate de prea multe detalii vizuale, high definition-ul omoara imaginea, zice-se.

Sunt evident subiectiv si degraba aparator al prezentului digital, insa n-am putut sa nu remarc in anumite puncte lipsa partii adverse, un proces fara avocati, toate partile apartin aceleiasi baricade, ioc dilema :).
Chiar si asa, un dialog fermecator, e un privilegiu (al ambelor parti) sa poti admira o expunere chiar cand nu esti de acord cu toate punctele de vedere etalate7.

Dupa-amiazei i-a fost rezervat un exercitiu-experiment de reanimare a unor obiceiuri care pareau ca-si au locul doar in istoria literaturii: lecturi private, unde cativa autorii au fost invitati sa-si citeasca operele, in cadru restrans, ca pe vremuri, in seratele literare din casele bune.

Din motive de nepotism am avut sansa sa asist si eu la lectura Ioanei Parvulescu, in prezenta unui colectiv de medici emeriti, intr-o sala de oaspeti cu mobilier clasic, multe tablouri si desigur si-un pian, sala inghetata in timp, in asteptarea salonului literar.

Apropiindu-se de incheiere, festivalul Dilema Veche a plecat palaria cu o preluare pe ecranul mare din Piata Cetatii a Festivalului George Enescu in sens de dat stafeta altui eveniment dintr-o sfera culturala similara, de standarde surprinzator de inalte, insa cu care ne face placere incet-incet sa ne obisnuim.

festival.dilemaveche.ro · Festivalul Dilema Veche 2013 @fb

_____
Note
1 Revista Dilema a aparut in ianuarie 1993, in ianuarie 2004 a aparut primul numar sub noul nume, Dilema Veche #.
2 intai am incercat informatii trafic, fara succes, asa ca am indraznit sa apelam 112 de unde am fost redirectati corespunzator.
3 pe cand eram la randul meu blogger delegat Carpat Trophy
4 fortificatie bastionara de tip Vauban, ca sa fim mai precisi si mai pretiosi.
5 fan de editie limitata - fan fara a fi consumat majoritatea operei.
6 Printre altele am bifat si celebrul Pub 13 - restaurant cu tema si aere medievale – daca vreti sa fiti cu adevarat impresionati aruncati-va un ochi pe site also
7 E cu siguranta o coincidenta involuntara, insa n-am putut sa nu remarc in context ca festivalul a debutat cu avantajele batranetii dupa Plesu ultima conferinta a fost Despre neajunsurile de a fi nou. Noul n-a parut sa fie in gratiile festivalului.



______
Autor: Alexandru Popescu
 
Tag-uri
| Dilema Veche | festival | Alba Iulia |
Impresii
Contine 19 poze
 
Evenimente in Urmatoarele 2 saptamani
Stiri
LMMJVSD
Anul anteriorMartie 2024 Anul urmator
    010203
04050607080910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
 
echipa dordeducaPrima pagină | Evenimente | Impresii | Foto | Stiri | Echipa | Parteneriate
Toate materialele de pe aceste pagini sunt scrise de noi pentru plăcerea cititorilor noștri. Avem totuși niște Condiții de utilizare.
despre noi
publicitate
parteneriate
echipa
contact
Cu scuzele de rigoare, dordeduca.ro e momentan în hibernare; posibil să revenim într-o formă nouă. ¯\_(ツ)_/¯ [Fb / Ig]