De prin Apus(eni)

Imi gasesc cu usurinta un partener de drum cu patru roti cu 4x4 si aventura se anunta inceputa. Avand in vedere ca isi doreste anonimatul, iar eu nu ma pot abtine sa povestesc plimbarea, o sa il numesc...Mihai pe cel cu care am descoperit cateva colturi necalcate de mine pana acum prin vest.

Fentam aglomeratia din Militari prin Chitila si ajungem cu usurinta pe autostrada catre Transilvania. Cucuruz cu frunza in sus ne ispiteste cu rodul din stiuleti. Ne bate un gand de porumb copt la foc de gura de cort. Oi in culori de iarba de toamna de camp pasc inca linistite, fara gand la iarna din staul.

Drumul e cu soare si nu foarte aglomerat. Facem mai intai un popas dorit de Mihai la micii - mari de la Dedulesti, dupa care unul dorit de mine pentru intalnirea cu papanasii de la Cozia - Dada (despre care am mai vorbit cu pofta).

Valea Oltului o strabatem in ritmuri de Rammstein si ma bucur ca avem gusturi comune in ceea ce priveste cd-urile din aparat. Oprim cat sa fac o fotografie si la Boita si sa hranesc un pic cateii de pe marginea drumului cu lipia de la pachet. Prea dadeau frumos din coada ca sa nu ii rasplatesc, chiar daca nu aveau covrigi la schimb!

Pe langa Sibiu trecem cu nostalgie, indreptandu-ne spre Sebes. Trecem si de Baile Miercurea Sibiului si mai avem 41 de km pana la Sebes si ne oprim. Coada! Mare! De 41 de km pana la Sebes! Dar... avem 4x4 si un drum ne ispiteste in dreapta. Repede consultam harta (imi declar inca o data lipsa de admiratie pentru GPS si respect sfanta harta) si ne atrage un drum care duce spre Blaj.

Trecem pe rand prin Spring - Vingard - Ghirbom - Berghin (DJ106K) - Tau - Rosia - Blaj (aproximativ 17 km) sau o parte din Drumul Vinului.

Cu ochii dupa ulii in zbor de prada, iesim de pe drum in balarii. nu stiu cine isi dorea mai mult asta: Mihai, eu sau 4x4? E prima masina cu care am senzatia de libertate ca pe enduro. :)

Pentru siguranta, intrebam si o batranica:

"Unde duce drumul asta?"

"Dar unde vreti sa ajungeti dvs.?"

"La un drum mai mare."

"Apai, dupa asta, inainte, vine un drum mai mare, spre Blaj."

"Multumim!"

"Doamne ajuta!"

Incerc sa regasesc Campia Libertatii  cea pe are o cautam si prin 2003 cand am venit singura in zona sa o studiez pentru lucrarea de diploma. Ocolim "Mica Roma" si trecem peste Tarnava Mica inainte de a se uni cu Tarnava Mare.

Din Blaj, ajungem la Teius si asteptam sa apuna soarele dupa geamurile vechii fabrici. Apoi, mai departe mergem spre Aiud - nici de data aceasta nu e timp de vizitat ruinele cetatii - si apoi la Remetea, exact cand soarele picta culori pe calcarele Trascaului.

Seara peste Remetea se lasa cu miros de lemne arse. Bem o bere la crasma din sat - la Foras - unde suntem intrebati pe dulcele grai unguresc ce dorim...apoi in cel cunoscut: "Cu mare placere, ce doriti sa serviti?"


Dupa bere, se stie, vinul e placere. Il luam la pachet si discutam cu el abia dupa ce ancoram cortul.Cerul era mai incarcat de stele ca nicicand... si asta nu e efectul vinului. Milioane de luminte se intrec in stralucire, ca niste licurici evadati in eter.

Noaptea e rece, ...chiar rece. Dimineata insa, daca ne-am fi trezit mai devreme, am fi avut rasaritul exact la usa cortului, iesit din Piatra Secuiului.

Micul dejun se pune la iarba verde si incropim traseul pe ziua de azi, numai ca sa avem ce devia. Iarba e pana la brau si inot in ea.

Nu se putea sa plecam din Remetea fara sa intreb la alimentara din centru de napolitanele de casa, cele cu zahar ars, caramelizat.

Si mai dam o tura rapida si la moara de apa, ocolita mai an.

Intr-o plimbare scurta, ii arat lui Mihai casutele care imi plac tare mult in acest sat descoperit cu doi ani in urma.

Nu prididim prea indelung si pornim cu prim popas la Cetatea Coltesti. 

Ii povestisem lui Mihai de a si dorea sa o cunoasca, asa cum eu eram dornica de revedere. Imi aminteam cum m-am aventurat singura aici cand am cunoscut-o si cat de fericita am fost ajungand pe zidurile ei.

Pe seara ne propunem sa ramanem la Rosia Montana. Urman traseul Remetea - Aiud - Alba Iulia - Zlatna - Abrud - Rosia Montana, dupa ce am facut un mic ocol si la Manastirea Rimet si mai departe am patruns la pas prin Cheile Rimetului, trecand de la Teius prin Stremt.

Preotul ne-a invitat cu drag la o ciorba, dar noi aveam cale lunga si a trebuit sa refuzam.

Daca tot eram in zona, am dat o raita si spre Cheile Rimetului

Abia acum simt arhaismul locurilor. Simt natura, simt vantul prin anii copacilor si verdele de pe acoperisul caselor seculare.

Imi pare rau ca nu am mai multe zile sa ma pierd intre zidurile de calcare ale Apusenilor si sa descopar tainele lemnului de adapost din iarna.

La Zlatna, Mihai este atras de ruinele vechii fabrici de alumina. O satra de tigani incearca sa isi faca de lucru cu lucrul abandonat de ani intre zidurile vechii fabrici.

Ajung si eu prima oara la Rosia Motana si inteleg mai bine tristetile de pe aici. Minciuna si-a intins bine aripile peste vechiul sat minier.

Ma gandesc daca este posibil sa calc si pe urma de romani, ...dar imi dau seama ca muntele din vremea lor a disparut de mult. O groapa imensa de durere a ramas in loc.

Asa sentiment de gol launtric nu am avut decand am calcat pe urmele de la Cernobil.

Mihai tinesa imi arate Tau Corni, desi soarele a cam plecam din peisaj.

Ratacim printre tauri in ultimile clipe ale zilei. Gasim o iapa frumoasa si ii oferim niste mere. Nu am gasit sa cumparam zahar cubic. Apoi, vrem sa mai urcam. Dialog in reluare, cu batranul care isi aducea vacuta de la pascut:

"Unde duce drumul asta?"

"Dar unde vreti s-ajungeti?"

Mihai are o idee geniala sa nu mai punem cortul si sa ne cautam o cazare. Gaseste dupa cateva incercari "ocupate" deja. Si mai luam si un vin! Altul... ca sa nu mai fie frig! Cazarea, insa, vine si cu niste surprize: visinata si cornata din partea casei.

Trebuie sa ajungem la Albac pana la ora 10si o facem urmand traseul: Campeni - Vadu Motilor - Albac.

Suntem punctuali si prindem si parada carutelor si a cailor.

Peste verdele ingalbenit de toamna se aude nechezat de cal si chemare de tulnic.

Incalec pe rand pe Lotzi si pe Soimul, cel din urma mult mai naravas, cum ii arata si numele. Curajul pentru Soimul mi-l iau dintr-o bere de 2,5 lei. In schimb, albacenii "sunt satui de cat or calarit".

E soare, iar motii au zambet sincer si curat ca aerul de Apuseni. Caii din Tara Motilor sunt munciti: "cand aduc lemnele, la vale, alearga, altfel le vin lemnele peste picioare".

La Targul din Albac se amesteca mirosul de vata de zahar cu cel de balega de cal. Costumele populare sunt asortate cu adidasii, adesea albi, sau cu tenesii chinezesti. Interesanta imbinare intre porturile celor doua civilizatii! Dar, am cautat si am gasit, totusi, si o pereche de opinci!

Acumularea de la Mihoesti - la Sorlita - a cauzat si aici, ca si in alte locuri, stramutarea caselor din valea Ariesului in deal. Drumul merge foarte pe sus, spre coada lacului, de la Albac la Ponorel.

Trecem in incursiunea noastra prin Tara Motilor si prin Sohodol, de unde este Nicolae Furdui Iancu, iar mai departe prin Vidra de Sus, de unde era un alt Iancu, mult mai cunoscut: Avram Iancu.

In zona, numele satelor este luat dupa numele de familie cel mai raspandit in sat. In satul Puiulesti majoritatea se cheama Puiu. Vad pe harta si Floresti. Oare am ceva neamuri pe acolo?

Salutam din mers biserica Goesti, de pe la 1700 si ceva, asemanatoare celor de lemn din Maramures, acum pe lista UNESCO.

Oprim sa vedem melci de pe dealul lor  - Dealul cu melci - si de departe auzim Cascada Pisoaia. Interesant cum cele mai multe cascade si cascadute in tara noasrta sunt Pisoaie sau Chisatoare. Ce imaginatie are romanul!

Uneori, vidrele mai dau iama in pastravariile locale. Nu se satura sa manance 2-3 pesti, ci ii omoara pe toti, cica asa le-ar fi obiceiul.

In vizita pe la localnici, nu scapam sa fim tratati cu o tuica (tareeeeeeeeeeeee), sirop de fructe de padure - cel mai adesea afine sau afinata, apa de izvor si placinta cu branza pe lespezi...fierbinte si buuuuuuuuuuna.

E perioada in care infloreste Trambita Ciobanului - Gentiana (ciliata).

Imi pica in mana o monografie a Albacului si aflu ca de pe aici a plecat Horea la Viena - de 3 ori - mergand pe jos cate 32 de zile la dus si 32 la intors. Mai citesc cum ca motii se trag dintr-un neam de celti si mai sunt numiti topi - oameni cu plete .

Regionalismele s-ar putea sa iti puna probleme in alegerea bucatelor de la masa. Poate va fi o surpriza pentru tine sa stii ce gust au ciopaturile (oase de porc afumate), corobetele (poame uscate), porodicii (gogonelele), chisalita (zeama de mere pisate bine cu paine), picioci balmujiti (cartofi fierti cu lapte acru), mamaliga toponita (branza, unt, jumari), lasca (supa de taitei de casa).

Prin paduri poti vedea cotobare (veverite) atunci cand nu e comosar (vreme rea).

Dimineata ma bucur de o cana fierbinte cu lapte de la tata vacii, fara cunostinta de raft de magazin, dulceata groasa de afine, unt gras, numai bune de intins pe painea de vatra.

Dovlecii ies ca niste sori din iarba verde si uda, de parca ar incinge aburii de dimineata. Ploaia se porneste, dar e bine venita. e de aici!

Alegem sa plecam din Apuseni - mai bine zis Mihai alege, cu buna inspiratie - urmand drumul Albac - Baia de Aries - Turda, prin Salciua de Jos, cu deviere - cum altfel - pe la Sub Piatra. Intram in Masivul Bedeleu - Trascau si batem la poarta Hudei lui Papara.

Impresionante porti in stanca a sapat apa! Cautam si Poarta Zmeilor, dar Zmeii nu sunt acasa sa ne-o deschida. Imi amintesc si de Ghetarul de la Vartop, de cat de facsinata eram de "pictura din intuneric".

Nu as stii sa spun in ce anotimp suntem.

Cate un cal ratacit - sau nu - mai necheaza din departare.

Inainte de Sebes, ma gandesc si la Blaga cum se destainuia ca nu "striveste corola de minuni a lumii si nu ucide cu mintea tainele ce le intalneste", trecand prin Lancram.

Un ultim popas il facem la Cetatea Calnic. Mihai imi ghiceste parca gandurile si dorintele de noi descoperiri. Nici el nu mai fusese pe la aceste ziduri si ne-am bucurat astfel de noua intalnire.

Pana cand acordurile de orga s-au intrepatruns cu cele de microfon in ecou al "localnicilor" de peste drum. Se repeta o manea.

Strabatem aceeasi Vale a Oltului cu popas la micii - mari de la Dedulesti.

"Te grabesti acasa?", vine o intrebare la intrarea in oras. Mihai mai are o surpriza: un avion abandonat pe un camp. 

In departare dorm ruinele Manastirii Chiajna, subiectul primei mele incercari de cuvinte puse pe Dor de Duca.