De la Artmania la Maiden si mai departe spre sud-vest

Las Sibiul pentru Cluj. Nu e rau, mai ales ca acolo ma asteapta Iron Maiden. Cum imi facusem un plan cum voi ajunge la Cluj, evident ca am ceva ce sa incalc. Nu mai vine cine trebuie sa ma ia pe drum si am ocazia sa ma alatur lui Andrei si lui Nicu in autocarul cu rockeri pe ruta Artmania - Iron Maiden, adica da, Sibiu - Cluj. Cu atat mai bine ca Andrei se dovedeste o companie placuta si am cu cine depana impresii si asteptari pe drum... si cu cine impartii castile cu Maiden in ele.



Admir iara Cheile Turzii din autocar, trecem pe langa farama de autostrada Transilvania si ajungem in Cluj un pic inainte de concert. Fuga lasam bagajele si mergem la intalnirea cu parintii lui Eddie.



Pe drum, in autocar murmura tobe si basi prin casti, avand ca sursa...Iron Maiden. Se pare ca nu era autocarul Sibiu Cluj, ci Sibiu - Iron Maiden.

Cargo mai au vreo trei melodii de cantat dupa ce ajung si eu in sfarsit in parcarea cu rockeri. Nu imi pare rau caci - am zis-o si o mai zic - pentru mine Cargo a fost cat timp era Kempes (care am inteles ca s-a intors, dar nu il mai vor colegii inapoi). Nu stiu ce pierd!

Britanicii plini de energie au avut acelasi playlist ca si la vecinii unguri, la Sziget, iar concertul a fost asemanator cu ceea ce a povestit si Alex. Nu intru in detalii, dar pot sa spun ca a fost unul dintre "cele mai aventuroase" concerte ale mele. Poate un pic mai stersi ca la concertul de acum doi ani din Bucuresti, dar tot reusind sa faca Romania sa se bucure de intalnirea cu ei.



Luni dimineata fac ultimile cumparaturi, cu gandul la cele trebuincioase pe munte, undeva pierduta prin Retezat. E vorba de un plan? Pai atunci, cu siguranta ca a urmat altceva!!!

Cercetez cat cercetez si aflu ca este un autocar Cluj - Hateg. Ma coc in autocar, cu Bogdan de data asta, si dupa o pauza mai lunga la Alba Iulia, cat sa ne bucuram de aburii unei placinte cu branza si a alteia cu cartofi, ajungem si la Hateg unde ne asteptau Tea si Mircea, proaspat intorsi din... Bali.



Mergand noi de la Hateg spre Pietrele, trecem prin Salasu de Sus si nu se putea sa nu oprim sa il salutam si pe Mihai. Ghinionul nostru ca era acasa caci nu am mai plecat trei zile de la el. Mai intai am amanat plecarea pentru dimineata urmatoare, urmand sa "ne odihnim" in ziua de azi. Primul lucru pe care il facem este sa ne descaltam (cel putin eu cu Tea) si sa ne bucuram de reintalnirea cu natura. Dupa care... incepe aniversarea mea cea de o saptamana (sau care inca mai continua). Fac cinste cu Hategana si cu pufuleti si ne bucuram de umbra nucului. Trei zile si trei nopti!



Printre motivele pentru care nu am plecat din Salasu au fost painea prajita cu miere, berea racita in raul ce curgea prin curte, porumbul copt si fiert (nu, motivul nu e fost vreo reactie ca urmare a combinarii celor de mai sus :D), pateul de conserva, salamul si kaiserul, toate cu multa ceapa... si sa nu uitam de dulceata de mure.



"Tocmai ai pierdut fotografia zilei", mi se striga din spate. Un soim a dat tarcoale la capacul oalei cu porumb.

Cum priveam noi focul, ne vine o idee sa mutam merele de pe jos pe gratar...sa facem mere coapte.



Evident, langa bere merg si semintele (bomboanele agricole), de floare si de bostan si nu stiu daca trebuie sa tinem cont de recomandarea "sa nu le amestecam sa nu ne doara capul". Un pietroi de rau si-a gasit locul pe capacul oalei din care ies aburii cu aroma de porumb fiert. Si mai aflu ca "cucuruzul se fierbe cu descantec". Pe aici - sau peste tot - , fiecarer ia de la vecinul sa vada cum e, numai ca nu prea face comparatia ca toti mananca de la vecini. Asa, ca intreaba vecinii daca ti-a iesit bun cucuruzul pe anul asta.



Tea impletese firele de Argentina cu coralii de Bali, astfel in mainile ei gasindu-si locul doua continente... pe al treilea continent de fata.

Vantul de sub nuc se pierde prin parul meu. Pe langa nuc, isi mai infig radacinile si meri ce isi scapa roadele pe la picioarele noastre, ciresi ce il bucura pe iunie, salcami acum fara parfum, iar curgerea raului acompaniaza vantul din frunzele inca necazute. Cate o frunza mai zboara si ea "pe aripile vantului". Tea spune "povesti" din Nepal, din jungla, cu maimute, cu lac, dealuri si 8-miari, cum e sa mergi pe munte, sa te dai cu motorul, sa te scalzi in cascada... Mai zice cum se mirau asiaticele de cercelul ei din nara dreapta (cum de nu e pe stanga, cum au toate - "Poti manca asa?") si ca in Asia cu mana dreapta mananci si cu stanga te stergi la c... (evident, fara hartie). In intersetie, se intra cu karma; doar asa faci fata traficului, maimutelor si vacilor si zici: Om Mani Padme Hum (Heil to the Juwel in the Lotus). Mai aflam ca budistii nu mamanca carne, decat de animale neucise de ei (cand le e pofta, cheama un hindus sa faca sacrificul). Nepal = NeverEnding Peace And Love place.

Prayer flags sunt intinse intre ramurile a doi copaci, iar rugaciunile sunt duse in zbor spre zei, asa cum iubirea se imprastie in lume. :) Parca suntem in timeless land - nu simtim timpul, doar Soarele isi schimba umbra.



Ce mai aflu in saptamana sta: "Cea mai scurta distanta dintre A si B este sa nu te duci!" - Mihai.

Prin apropiere, in afara de umbra nucului, racoarea o poti gasi in Marea Hategului - asa cum numeste Mihai lacul de la Santa Marie Orlea.

La implinirea celor 29 de primaveri si 30 de veri (re)ajung si eu la concluzia ca daca maturizarea inseamna sa fii in normele societatii, atunci nu vreau sa fiu matura. Si mi se mai prevesteste ceva" Tu nu esti facuta sa mori in pat, acasa!"

Seara, ma amuza legendele cu lupi si varcolaci din zona. Imi dau seama ca mai mult decat mine zburda imaginatia mea. Localnicii mai fac misto de "iubitorii muntelui" care vin pragatiti cu spray de lup si spray de urs. "Te-o furat vreodata in tramvai? In cate secunde? Vezi ca lupu' ii mult mai rapid si pana scoti tu sprayul...!"

Somnul se face in galagie de rau curgand spre vale.



A doua zi, lenea e cu noi si nu plecam nici acum spre Peleaga, dar mergem la cules de ciuperci, ca nu o fi paguba (tocmai ce a plouat azi-noapte). Nu ne-a interesat atat umplerea cosului, cat plimbarea in sine. Urcam spre poteca care duce la Cetatea Colt - cea pe care am cunoscut-o acum doi ani, singura, cand motocilistul ma astepta la poalele dealului. Insa, cum bateriile de la aparatul foto mi se termina pana ajungem sus, nu mai sunt motivata si facem cale intoarsa.

Noroc cu ciupercile ca vad si eu Retezatul. Trecem si pe langa Lolaia.

Culegem noi ce culegem, dar la intoarcere o batranica "ne tapa" juma'de cos. "asta nu -i buna. Tap-o pe asta. De la asta te ia cu capul. Asta ii besina porcului..." Ne-o lasat in cos doar urechiusele.

Calcand eu desculta pe unde nu trebuie, cum ar fi si o tufa de urzici, ma gandesc daca exista injuratura "F.... urzica ma-ti"? Oare se risca cineva? (Si intre timp am mai auzit una, dar p-asta nu v-o zic...aveti si voi imaginatie.)



Daca pana acum ma gandeam ca cel mai bun ceai l-am baut undeva prin 2000 la Barcaciu, ceaiul lui Mihai este acum fruntas. Din cana aburinda ies arome de cimbrisor, tei, soc, menta si brad. Hategul este cea mai bogata zona in plante aromatice (zic localnicii). Ca urmare, stiau bine dacii unde sa isi puna cetatile.

Mai aflu ca cel mai bun remediu de rau de mare este sa te asezi sub un copac.

Cu Tea, la o felie de paine prajita la marginea mesei, intinsa cu rasfat cu ciocolata, imi amintesc cum ne-am imbatat manacand cascaval in Elvetia (fondue), in vara in care ne-am cunoscut.

Imi place sa simt sub talpi pamantul cald - rece, negru - galben, stand - mergand.



Cu Hategana vezi oamenii mai frumosi, zice Mihai, la cheful nostru cu slana (mmmm, stiti la ce ma gandesc, nu? La cum am spurcat noi Marocul cu Slanina!).

Tea practica un Reiki pe mine, iar eu vad culori cu ochii inchisi.

Nu stiu de ce, ascultand Leonard Cohen si Pink Floyd si privind cerul printre frunze de nuc ma stresez eu cu ce tren as avea spre casa, de vineri. Nu mi-e bine in natura? Evident, Tea si Mircea au grija sa imi schimbe planul... neplanuit.



Dupa 30 de ani batuti pe muchie, mi se pune o grea si corecta intrebare: ce vrei sa faci cu viata ta - sa calatoresti sau sa muncesti? Hotaraste-te! Nu amesteca lucrurile!

Dupa trei zile, a venit si clipa despartirii de Retezatul neintalnit...si de Salas. Mancand un mar de Hateg, plecam cu Lennon la bord. Ulii planeaza intre soare si verde. Trecem si pe langa Marga, satul descoperit la ceas de seara si cu urme de fiare.



In Caransebes ma mir de platanii imensi si pentru a ii admira mai bine, facem pauza si de langosi cu branza. Stia Tea undeva unii greu de refuzat.



Ajungem la Lugoj, unde mama Teei ne intampina cu drag si cu salata de vinete, alaturi de alte bunatati. Stiam de la Tea despre calatoriile sale in saua unei motociclete prin America de Sud si nu ma abtin sa nu o intreb cate ceva despe aceasta. Facem repede cate un dus si plecam in cautarea unei flori de soare spre Timisoara.

La Timisoara ne bucuram de alte neplanuri si dupa un meci de fotbal pentru baieti si o tura moto prin Timisoara in saua Zmeului, incingem o seara udata cu mult Mojito, cu menta din belsug de la tufa din gradina.



E vineri seara si e cald. Cuiva ii vine o ide de scaldat la Valiug...si o ducem la indeplinire.



Ajungem pe intuneric si Doru ne primeste cu lumina. :) Gotan Project canta in sclipiri de lac in luna.

Sambata nu mai plec. Tai pe rand toate trenurile de pe lista, din toate orasele de pe drumul spre Timisoara. Ce sa caut eu acasa?

Daca am avea o pescuitoare (a se intelege undita), poate am fi dat la peste, dar asa, mancam peste la conserva, crutandu-i pe cei din lac.
Alta filozofie la malul lacului - de trei chestii nu scapi in viata: moarte, taxe si internet.



Tea imi mai spune cum, in insula de 1 km patrat/1 km patrat din Bali se auzeau acorduri de ...Cleopatra Stratan.
"Doing nothing and loving it!" este deviza lui Mircea si a Teei.
Sambata de bucuram de Soare pe Semenic. Macar un munte saurcam si noi in calatoria aceasta.



Nu pot sa nu imi amintesc ce ploaie era ultima oara cand am venit in zona.



Duminica cu greu ne urnim si plecam spre eurogara din Drobeta, pe un traseu cat mai lung si mai frumos: Garana - Brebu - Slatina Timis. Aici trecem pe langa un alai de nunta, cu femeile gatite cu broboade care mai de care mai colorate, iar barbatii cu palarii atent curatate.



Drumul pana aproape de Drobeta continua sa fie "Drumul semafoarelor". Salutam din stopul semaforului si Varful Arjana din Muntii Cernei.



Urc in tren. Plec. Spre casa. Vreau sa citesc, dar fata din fata mea nu pridideste cu vorbitul la telefon...cateva ore. Este iara unul din momentele in care mi-ar placea sa existe la tren atasat un vagon de citit, un vagon - biblioteca. Nu stiu de ce ma tot gandeam eu pe rand joi, vineri si sambata sa ajung acasa, cand o calatorie se termina firesc la sfarsit de saptamana, cat mai tarziu, ajungand acasa in miez de noapte, ca si de data asta. Concluzie: trebuie sa pleci la drum inaintea Soarelui si sa te intorci aacsa (ce este acasa?) dupa culcarea lui. Si imi mai place ce a zis Mircea: "Imi place sa vad orasele - numele lor - taiate cu o linie rosie".




______
Autor: Cornelia Florea

CUPRINS: {name}